Cum să previi apariţia varicelor!

Boala varicoasă sau varicele la nivelul membrelor inferioare, se manifestă prin prezenţa unor vene superficiale dilatate, anormale. Acestea formează sub piele ,,săculeţi’’, în care circulaţia sangvină stagnează şi poate favoriza formarea trombilor în vase. Pe lângă faptul că varicele sunt total inestetice şi creează un disconfort major, prezenţa acestora poate conduce treptat la apariţia unor complicaţii serioase pentru sănătate. De aceea, este potrivit să opreşti la timp dezvoltarea varicelor!

separator

Potrivit statisticilor oficiale, 15-25% din populația adultă a planetei suferă de varice la picioare, însă aceste cifre în realitate sunt cu mult mai mari, deoarece o bună parte din populaţie nu se adresează la medic şi nu este inclusă în datele statistice. Semnele timpurii de boală varicoasă se regăsesc la jumătate din populaţie, iar la femei – de două ori mai frecvent.

În ciuda faptului că stilul de viață sănătos reduce riscul de a dezvolta varice, ereditatea, unul dintre cei mai importanți factori de risc în boala varicoasă, are o pondere maximală în apariţia maladiei. În cazul în care ambii părinți sunt bolnavi, riscul de a dezvolta varice la picioare creşte cu până la 60%. Totuşi, riscul de a dezvolta boala nu este o sentinţă! În cazul în care comporţi predispoziţie ereditară şi ai pereţii venoşi fragili, aplicarea măsurilor de prevenţie te feresc de boala varicoasă.

Persoanele cu risc înalt de boală varicoasă

Varicele afectează în special persoanele care petrec timp îndelungat în poziţie ortostatică, dar şi pe cele care duc un mod sedentar de viaţă, întrucât contracţia muşchilor gambieri este un factor ce contribuie la propulsarea sângelui venos către inimă. Boala varicoasă se întâlneşte de la vârste tinere: la chelneri, profesori, chirurgi, frizeri, dar şi la cei care petrec mult timp în poziţie şezândă, picior peste picior, la birou, în faţa calculatorului.

De ce apar varicele?

Chiar dacă boala varicoasă a membrelor inferioare are legătură cu anumite profesii ce presupun ortostatismul prelungit, dezvoltarea varicelor este condiţionată mai degrabă de anumiţi factori individuali, ereditari şi genetici: anomalii de traiect ale venelor picioarelor, pereţi venoşi fragili, anomalii şi degenerescenţe ale valvelor venoase.

Cum se manifestă boala varicoasă la nivelul membrelor inferioare?

În stadiile incipiente, semnele bolii sunt de multe ori neglijate, întrucât senzaţiile de arsură şi ,,picioare grele’’ la sfârşitul zilei, sunt frecvent atribuite oboselii fizice. Treptat, pielea de pe picioare devine umflată, păstoasă, iar încălţările încearcă să te strângă chiar de dimineaţă.  În acelaşi timp, poţi suferi de crampe la picioare. Ulterior, apar schimbări vasculare pe picioare, care amintesc ,,pânza de păianjen’’ori ,,steluţele’’.

Ce complicaţii dezvoltă boala varicoasă?

Varicele nu generează doar modificări de estetică. Acesta dezvoltă în timp o serie de complicaţii severe. Pielea de deasupra dilatărilor varicoase se subţiază şi atunci aceasta se poate rupe provocând sângerare.

Peretele varicelor se poate sparge sub piele conferind tegumentului un aspect caracteristic, de culoare maronie. Alteori, pielea se atrofiază, se subţiază şi formează o ulceraţie, ce se infectează şi zemuieşte luni în şir, numit ulcer varicos.

O altă complicaţie prezintă tromboza venoasă, în care sângele poate coagula în porţiunile venoase dilatate generând tromboza venoasă superficială. Aceasta poate conduce la inflamaţia ţesuturilor vecine şi dezvoltarea unei alte complicaţii a bolii varicoase, şi anume tromboflebita venelor superficiale, extrem de dureroasă.

Uneori, tromboza se poate extinde la sistemul venos profund al piciorului, dezvoltând tromboza venoasă profundă, iar ruperea şi migrarea spre inimă a cheagului poate bloca circulaţia pulmonară şi genera trombembolism pulmonar masiv, o situaţie incompatibilă cu viaţa. În acelaşi timp, trombozele repetate conduc la dilatarea şi mai pronunţată a venelor şi apariţia insuficienţei venoase cronice.

Întrucât pot conduce la complicaţii severe, varicele membrelor inferioare trebuie prevenite şi tratate la timp, îndată ce observi că te confrunţi cu senzaţia de ,,picioare grele’’, întrucât odată afectate, nu este cu putinţă să restabileşti structura peretelui venos.

Cum previi dezvoltarea varicelor?

În 90% dintre cazuri, prevenţia este considerată cel mai bun tratament pentru varice. Dacă faci parte din grupul persoanelor cu risc înalt sau ai observat că te confrunţi cu semne timpurii de boală varicoasă, ia în considerare revizuirea stilului tău de viață, practicarea exerciţiilor fizice, adoptarea unei diete sănătoase, eliminarea excesului în greutate şi purtarea unor modele de încălţăminte confortabilă.

Descoperirile recente din domeniul farmaceutic oferă o mare varietate de medicamente şi produse cosmetice speciale destinate prevenirii varicelor. Între acestea, se acordă o atenţie deosebită preparatelor pe bază de diosmină, un grup de bioflavonoizi de origine vegetală.

Phlebodia 600 te ajută să previi şi să tratezi boala varicoasă!

Produsul medicamentos Phlebodia 600, pe bază de diosmină purificată, este un remediu venotonic şi angioprotector. Phlebodia 600:

  • • îmbunătăţeşte tonusul vascular venos
  • • ameliorează circulaţia sângelui la nivelul picioarelor
  • • scade riscul trombozei
  • • combate inflamaţia la nivelul venelor
  • • îmbunătăţeşte drenajul limfatic.

Care sunt avantajele preparatului venotonic Phlebodia 600?

  • • Medicamentul are în compoziţie diosmină, un bioflavonoid purificat, cu proprietăţi antioxidante, obţinut din coaja de portocală;
  • • Phlebodia 600 este un medicament venotonic, produs de către compania farmaceutică franceză Laboratoires INNOTHERA.
  • • Preparatul Phlebodia 600 este comod în utilizare, fiind administrat în doză de un comprimat pe zi.
  • • Phlebodia 600 acţionează asupra peretelui venos din interior, spre deosebire de alte forme medicamentoase, precum unguentele şi gelurile, ce nu au capacitatea de a acţiona asupra venelor de calibru mai mare.
  • • Preparatul poate fi folosit concomitent cu compresele elastice aplicate la nivelul picioarelor, fără a crea disconfort.
  • • Phlebodia 600 este bine tolerat, având o incidenţă extrem de scăzută a reacţiilor adverse.

Indicaţii pentru folosire:

Phlebodia 600 este recomandat în:

  • • boala varicoasă a membrelor inferioare sau varice
  • • edeme
  • • boala hemoroidală
  • • insuficienţă limfatică cronică cauzată de obezitate, stilul de viață sedentar, ortostatism prelungit, tulburări metabolice.

Phlebodia 600 – spune NU varicelor şi hemoroizilor!

PHLEBODIA 600, comprimate filmate 600mg Nr.15, Nr.18, Nr.30 Certificat de Înregistrare în RM Nr.22738 din 09.09.2016

Laboratoires Innothera, France,

22, avenue Aristide Briand,  94110 Arcueil.

17 medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova

Un număr de 17 medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova. Lista acestora a fost autorizată de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), transmite MOLDPRES.

În total, Comisia medicamentului din cadrul AMDM a autorizat astăzi 25 de produse medicamentoase, dintre care 17 – primar (medicamente noi) și opt – repetat.

Printre medicamentele autorizate primar se numără VizuSol și Dexanest.

VizuSol sunt picături oftalmice utilizate la adulți pentru tratamentul inflamației postoperatorii după intervenţii chirurgicale la nivelul ochiului.

Dexanest este utilizat pentru asigurarea sedării pentru pacienţi adulţi în secţiile de terapie intensivă, anestezie și reanimare din spitale sau pentru sedarea conștientă în timpul diferitelor proceduri de diagnostic sau proceduri chirurgicale.

Alimentul banal care poate reduce rezistența la insulină: Cercetătorii au fost uimiți

Uleiul de pește poate contribui la reducerea rezistenței la insulină și la îmbunătățirea nivelului de glucoză din sânge, arată un studiu realizat în Brazilia și publicat în revista Nutrients, scrie click.ro.

Uleiul de pește, cel mai eficient aliment în combaterea rezistenței la insulină.

FAPESP a realizat un experiment pe șobolanii care prezentau o afecțiune asemănătoare diabetului de tip 2. Astfel, cercetătorii au demonstrat că suplimentele cu ulei de pește administrate timp de 8 săptămâni șobolanilor, pot reduce rezistența la insulină și îmbunătățesc nivelul glicemiei.

Coordonatorul studiului, Rui Curi spune că acizii grași omega-3 din uleiul de pește au efect antiinflamator și pot modifica profilul celulelor imunitare.

 „Scopul principal al studiului, prin urmare, a fost de a afla dacă suplimentarea cu ulei de pește (bogat în omega-3) ar putea inversa modificările specifice ale limfocitelor care au fost observate în cercetările anterioare.

Descoperirile noastre ne-au sporit cunoștințele despre legătura dintre inflamație și rezistența la insulină la animalele non-obeze, confirmând că acesta este un factor cheie în diabet chiar și în absența obezității”, spune Renata Gorjao, ultimul autor al articolului și codirector al Priogramului de Studii Absolvente în Științe ale Sănătății UNICSUL.

Obezitatea este unul dintre factorii care pot declanșa diabetul, însă chiar și persoanele neobeze se pot confrunta cu această afecțiune.

 „Majoritatea persoanelor obeze au o inflamație cronică la nivel scăzut, despre care se știe că afectează căile de semnalizare a insulinei. Țesutul adipos, care este crescut în obezitate, eliberează citokine proinflamatorii care afectează căile de semnalizare a insulinei, promovând rezistența la insulină. În modelul non-obez, această caracteristică de impact a țesutului adipos este absentă, dar este prezentă inflamația sistemică”, spune Rui Curi.

Uleiul de pește are un efect major asupra limfocitelor. Acesta poate reduce inflamația și îmbunătățește sensibilitatea la insulină. Totuși, experții susțin că sunt necesare studii clinice pe oameni pentru a stabili doza exactă și tipul de omega-3 care ar fi cel mai eficient în combaterea rezistenței la insulină.

Timpul petrecut pe ecrane în pat înainte de culcare duce la probleme de somn

Persoanele care petrec mai mult timp privind un ecran în pat sunt mai susceptibile să raporteze insomnie și o calitate scăzută a somnului, potrivit unui studiu. Cercetarea se bazează pe un sondaj din Norvegia la care au participat mai mult de 45.000 de studenți, informează BBC citat de digi24.ro.

Cercetarea indică faptul că fiecare oră suplimentară de timp petrecută pe ecran a fost legată de o creștere cu 63% a riscului de insomnie și de o scădere cu 24 de minute a somnului.

Totuși, cercetătorii au spus că au stabilit doar o corelație între utilizarea ecranului și calitatea mai scăzută a somnului și nu au demonstrat că prima o cauzează pe a doua. Experții recomandă renunțarea la telefon înainte de culcare, realizarea unor activități relaxante și stabilirea unei rutine pentru a îmbunătăți somnul.

Cercetătorii din spatele studiului, bazat pe datele unui sondaj național reprezentativ realizat în 2022 la studenți cu vârste între 18 și 28 de ani, au dorit să examineze legătura între timpul petrecut utilizând ecrane în pat și tiparele de somn. Ei au încercat, de asemenea, să investigheze impactul utilizării rețelelor sociale comparativ cu alte activități pe ecran asupra somnului.

Dr. Gunnhild Johnsen Hjetland de la Institutul Norvegian de Sănătate Publică, care este autorul principal al cercetării – publicată în revista Frontiers luni – a spus că tipul de activitate pe ecran părea a fi mai puțin relevant decât timpul total petrecut pe ecran.

„Nu am găsit diferențe semnificative între rețelele sociale și alte activități pe ecran, sugerând că utilizarea ecranului în sine este factorul cheie în perturbarea somnului”, a spus el. Sondajul din 2022 privind sănătatea și bunăstarea din Norvegia i-a întrebat pe participanți dacă utilizau media digitală după ce au mers la culcare, precum și activitățile în care erau implicați.

Opțiunile includeau vizionarea de filme sau televiziune, verificarea rețelelor sociale, navigarea pe internet și jocurile video. Dintre cei care au spus că foloseau ecrane în pat înainte de somn, 69% au spus că foloseau rețele sociale, precum și alte activități pe ecran.

Participanții au fost, de asemenea, întrebați câte nopți pe săptămână utilizau astfel de media, cât timp și cât de des aveau dificultăți în a adormi sau a rămâne adormiți, se trezeau prea devreme sau se simțeau obosiți. Cei care au spus că se confruntă cu astfel de probleme cel puțin trei nopți sau zile pe săptămână, timp de cel puțin trei luni, au fost considerați că suferă de insomnie. Deși studiul a găsit o legătură între utilizarea ecranelor la culcare și raportarea unor perturbări ale somnului sau insomnie, cercetătorii spun că acest lucru nu înseamnă că este o cauză.

„Acest studiu nu poate stabili cauzalitatea – de exemplu, dacă utilizarea ecranului cauzează insomnie sau dacă studenții cu insomnie folosesc mai mult ecranele”, a spus Dr. Hjetland. Ei au mai subliniat că dependența studiului de datele autocompletate de către participanți poate însemna că există unele erori de interpretare și că rezultatele nu trebuie considerate reprezentative la nivel global.

Sfaturi pentru un somn mai bun

Tulburarea de somn face parte dintr-o serie de probleme raportate de persoanele care au dificultăți în a dormi, utilizarea telefonului târziu și așa-numitul doomscrolling fiind adesea blamate. Deși este o practică frecvent întâlnită, impactul real al utilizării rețelelor sociale sau al derulării conținutului online în pat asupra sănătății fizice și mentale rămâne o chestiune dezbătută.

Totuși, experții recomandă ca oamenii să nu mai folosească dispozitive digitale imediat înainte de culcare. De asemenea, aceștia spun că stabilirea unei rutine prin a merge la culcare și a se trezi la aceeași oră în fiecare zi poate ajuta la rezolvarea problemelor de somn. Asociațiile de sănătate mintală Mind și Rethink din Marea Britanie recomandă să încerci să faci ceva relaxant înainte de culcare, cum ar fi exerciții de respirație, citirea unei cărți sau o baie, în loc să încerci să te forțezi să adormi.

Ei sugerează, de asemenea, evitarea cafelei, alcoolului sau a meselor copioase înainte de culcare, efectuarea unui exercițiu ușor și încercarea de a face dormitorul mai confortabil, acolo unde este posibil. Autorii acestui studiu subliniază necesitatea unor cercetări suplimentare în domeniu, inclusiv monitorizarea pe termen lung a tiparelor de somn, precum și investigarea unor aspecte precum perturbarea cauzată de notificările dispozitivelor pe timpul nopții.

„Împreună, aceste eforturi ar putea clarifica impactul utilizării ecranelor la culcare asupra somnului și ar putea ajuta la formularea unor recomandări specifice pentru studenți și alte populații”, au concluzionat ei.

Institutul Robert Koch a calificat Moldova ca țară de risc: Carantină obligatorie pentru moldovenii care intră în Germania
Articolul anterior
Webinar cu titlu GRATUIT despre alimentație și sport pentru toate graviduțele!
Articolul următor
Close menu