A murit Nathalie Delon, actriţa pentru care Alain Delon a renunţat la Romy Schneider

Actriţa franceză Nathalie Delon, fosta soţie a lui, Alain Delon, a decedat ieri, la Paris, la vârsta de 79 de ani. Anunţul a fost făcut de fiul acesteia, Anthony Delon.  

”Mama mea a decedat la Paris, înconjurată de cei apropiaţi. A murit din cauza unui cancer cu evoluţie rapidă”, a declarat pentru AFP fiul lui Nathalie şi Alain Delon, Anthony.

Nathalie Delon, pe numele ei adevărat Francine Canovas, s-a născut la 1 august 1941, în Maroc, dar a cunoscut celebritatea în Franţa. A profesat ca model, apoi a devenit o actriţă de succes. Bărbaţii erau nebuni după ea, în timp ce femeile doreau să fie ca ea. Dar viaţa lui Nathalie s-a schimbat radical după ce l-a întâlnit pe unul dintre dintre cei mai admiraţi actori din toate timpurile, Alain Delon.

Nathalie l-a cunoscut pe Alain Delon într-un club de noapte. Pe atunci actorul era logodit cu Romy Schneider.

Cei doi trăiesc o pasiune secretă înainte ca Delon să se despartă de Romy şi să se căsătorească cu Nathalie în august 1964. Cuplul se îmbarcă la bordul vasului ”France”, unde îşi petrec luna de miere, după care se mută la Los Angeles, unde, o lună mai târziu, se naşte fiul cuplului, Anthony.

Nathalie a recunoscut că, din prima zi petrecută împreună, caracterele lor explozive au ieşit la suprafaţă. Au început să se certe şi să ţipe unul la celălalt. Amândoi erau colerici aşa că războaiele lor păreau scene dramatice desprinse din filme.

Cei doi actori au divorţat în februarie 1969.

sursa

Chinezii capturați de Kiev pe front au explicat cum au ajuns să lupte pentru Vladimir Putin: „Rusia nu este atât de puternică”

Săptămâna trecută, preşedintele ucrainean a anunţat că doi cetăţeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau în estul Ucrainei. Volodimir Zelenski a declarat că forţele ucrainene au luptat cu şase soldaţi chinezi, iar doi dintre aceştia au fost luaţi prizonieri. Luni, cei doi au susţinut o conferinţă de presă la Kiev, relatează Sky News, potrivit News.ro.

Ei au povestit cum au ajuns să lupte pentru armata rusă explicând că au avut un rol postările de pe TikTok şi plata oferită. Bărbaţii au spus că existau bloggeri pe TikTok care făceau reclamă serviciilor din armata rusă, dar susţin că nu ştiau că vor fi trimişi pe linia frontului. Unul dintre ei a spus că în unitatea sa erau 10 chinezi, în timp ce celălalt a spus că în unitatea sa mai erau doi cetăţeni chinezi.

Ei au declarat că au fost duşi din Rostov la Doneţk, iar de acolo la linia frontului, cu camioanele. Bărbaţii au spus că au vrut să-i avertizeze pe alţi chinezi să nu meargă în Ucraina. „Rusia nu este atât de puternică, iar Ucraina nu este atât de slabă”, a spus unul dintre ei.

Aceştia au mai explicat că serviciul militar este văzut ca o ocupaţie cu statut înalt în China, iar unii sunt tentaţi să meargă în Ucraina pentru că nu pot deveni soldaţi acasă.

În plus, în China, mass-media promovează opinii prietenoase despre Rusia, astfel încât oamenii au încredere în ruşi. În plus, presa relatează doar despre victoriile ruseşti. Unul dintre ei a spus că era pompier în China şi că a fost atras de plata mai bună ca soldat în Rusia. „Dar odată ajuns acolo, nu mai există cale de ieşire. Este o capcană”, a avertizat el.

Dragalin face noi declarații: 40 de judecători ar fi fost șantajați de trei persoane

Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, face noi declarații scandaloase. Aceasta susține că circa 40 de judecători ar fi fost șantajați de către conducerea CNA de atunci, dar și de fostul ministru al Justiției, pentru ”a acționa într-un anumit fel”, în cadrul emisiunii Puterea a Patra.

„Chiar din a doua lună de mandat, septembrie 2022, eu am intrat în conflict cu Sergiu Litvinenco, Iulian Rusu și Eugen Rurac, adică ministrul justiției și conducerea CNA, pentru că eu nu eram de acord cum persoanele acestea făceau Justiție în țară. (…) Eu cu aceste trei persoane am vorbit direct, aparte și le-am spus că eu nu o să particip în ceea ce faceți voi, iar dacă știu că în continuare folosiți metodele pe care am aflat că le faceți, eu o să vă pornesc dosare penale”, a declarat Veronica Dragalin la N4.

Mai exact, Dragalin susține că fostul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco, fostul director CNA, Iulian Rusu și fostul șef al Direcției Urmărire penală din cadrul CNA, Eugen Rurac, ar fi folosit informațiile colectate despre judecători și procurori pentru a-i șantaja.

„Eu consider că CNA a obținut multe informații compromițătoare despre procuror și judecători, anume pentru că CNA a pregătit note informative pentru procedura Pre-vetting și pentru confirmarea în funcții a celor 40 de judecători. Deci, ei aveau informații cât de cât compromițătoare poate și această informație era folosită ca să fie șantajați judecătorii să acționeze într-un anumit mod”, a precizat Dragalin.

Atac cu drone asupra Rusiei: distrugeri și victime în Kursk

Regiunea Kursk din Federația Rusă a fost vizată de un atac masiv cu drone în noaptea de luni spre marți, 15 aprilie, notează BBC. Potrivit Ministerului rus al Apărării, 109 drone ucrainene au fost doborâte deasupra regiunii, în timp ce autoritățile locale au confirmat pagube și victime în zonele rezidențiale.

O femeie în vârstă de 85 de ani a murit, iar alte nouă persoane au fost rănite, suferind traumatisme craniene, arsuri și răni provocate de schije, potrivit canalului oficial de Telegram al autorităților din Kursk. Dronele au lovit mai multe locuințe aflate pe străzile Orlovskaia, Zavodskaia și Vesprem în partea de vest a orașului Kursk.

Imaginile difuzate de la fața locului arată geamuri sparte și incendii izbucnite în mai multe apartamente. De asemenea, un garaj al serviciului de ambulanță din oraș a fost avariat, iar 11 autovehicule au fost distruse.

Ministerul rus al Apărării a mai raportat interceptarea altor drone în regiunile vecine: trei în Voronej și câte una în regiunile Moscova, Briansk și Oriol.

În același timp, forțele ruse au atacat Ucraina în noaptea de 15 aprilie. Comandamentul Forțelor Aeriene ale Ucrainei a anunțat că mai multe regiuni ucrainene au fost ținta dronelor rusești, fără a oferi detalii suplimentare privind victimele sau pagubele.

Cum arată la 11 ani fetiţa care trăieşte cu inima în afara pieptului. Medicii nu i-au dat nicio şansă, dar ea a crescut și a devenit un copil normal
Articolul anterior
Apar dovezi că tulpina britanică a virusului SARS-CoV-2 ar fi mai letală cu 30% decât cea inițială, afirmă experții din Marea Britanie
Articolul următor
Close menu