Un veteran de război, în vârstă de 102 ani, felicitat de Ministrul Apărării din România

Ambasada României în Republica Moldova a organizat în data de 2 februarie 2021, o festivitate de omagiere a domnului Cojocari Constantin, veteran de război al armatei române, cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 102 ani.

Cu această ocazie, atașatul apărării, militar și aero al României în Republica Moldova, col. Cristi Ladaniuc i-a înmânat domnului Cojocari Constantin o scrisoare de felicitare din partea ministrului apărării Nicolae-Ionel Ciucă în care se menționează:

„Stimate domnule Constantin Cojocari,

Aniversarea celor 102 ani de viață îmi oferă prilejul deosebit de onorant și plăcut de a vă transmite cele mai calde urări de sănătate, viață lungă și bucurii alături de cei dragi.

Îmi exprim, pe această cale, întreaga recunoștință și prețuire pentru curajul și eroismul de care ați dat dovadă pe câmpul de luptă, fiind un exemplul demn de urmat pentru generațiile viitoare. La mulți ani!”.

Totodată, din partea Ambasadei României i-au fost oferite veteranului român de război o diplomă de recunoștință, un buchet de flori și un coș cu produse.

Domnul Cojocari Constantin figurează în arhivele naționale române că a fost încadrat și a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial la Regimentul 26 Artilerie.

Un băiat de 7 ani, salvat din mijlocul unui iaz din Ungheni

Salvatorii IGSU au salvat un băiat în vârstă de 7 ani, care se afla în pericol de înec pe apa unui bazin acvatic din orașul Ungheni. Cazul a avut loc în după amiaza zilei de 11 ianuarie 2025, către ora 16:50. Potrivit informațiilor, copilul se afla de unul singur pe o plută de lemn la mijlocului iazului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Acesta fiind panicat și alarmat solicita ajutor. Din fericire, copilul a fost observat de trecători, care au alertat serviciile specializate. La fața locului au intervenit rapid două echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia în scurt timp au recuperat în siguranță copilul la mal. În urma incidentului copilul nu a suferit careva traumatisme.

În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă părinții și cei care au în grijă minori să-i supravegheze permanent și să nu le permită aflarea sau jocul de unii singuri în apropierea râurilor sau bazinelor acvatice.

De asemenea, salvatorii avertizează că aflarea pe suprafața bazinelor acvatice prezintă un pericol iminent pentru viață și sănătate, în special când are loc formarea stratului subțire de gheață.

În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc astăzi Ajunul Sfântului Vasile cel Mare! Tradiții și obiceiuri de Anul Nou pe vechi

Pe 14 ianuarie, moldovenii sărbătoresc Anul Nou pe stil vechi și Sfântul Vasile. Se spune că așa cum îl vei petrece, așa îți va merge pe tot parcursul anului. Iată ce ai și ce nu ai voie să faci în această zi, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial!

Noaptea dintre 13 și 14 ianuarie se mai numește și Revelion pe stil vechi sau seara Sfântului Vasile. În această noapte se spune că cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă. O altă tradiție spune că pe Iisus Hristos îl cheamă de fapt Vasile: Iisus Hristos s-a născut de Crăciun, iar la o săptămână, de Sfântul Vasile, a fost botezat în legea cea veche şi a primit numele Vasile. Numele Hristos (creştin) i-a fost pus la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat.

În obiceiurile populare se mai spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Sfântul Vasile a fost bucuros la primirea acestui dar și a luat un clopoţel, i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. Din acest motiv, de Sfântul Vasile există obiceiul de a merge cu plugușorul și ura de belșul și voie bună.

Anul Nou aduce, mai mult ca niciodată, speranţa de vindecare și înnoire, după doi ani în care omenirea a trecut printr-o experiență fără precedent în ultimul secol. Trecerea într-un nou an pe stil veechi este însoţită, în ţara noastră, de anumite ceremoniale care cuprind obiceiuri, tradiţii ori datini din vechime, cu precădere în zonele rurale, a căror semnificație străveche este tocmai aceasta: invocarea unui timp al înnoirii și al refacerii.

În sate, cete de flăcăi se pregătesc pentru „urat”, respectând datinile și obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă. În ajunul Noului An, pe înserat, își fac apariția ”mascații”.

Se obișnuiește ca mascații să umble în ceată, care reunește personaje mascate: ursul, capra, căiuții, cerbii, urâții, frumoșii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se fărâmițează, iar grupurile rezultate încep să meargă din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou își intră în drepturi. 

Datina populară spune că aşa cum va fi musafirul din ziua de 14 ianuari, bogat ori sărac, aşa va fi omul tot anul. În această zi, este bine să bei mult vin pentru că se spune că atât cât va bea omul în această zi va avea sânge în obraz în timpul anului.

Accident grav în apropiere de Ialoveni: Un autobuz s-a ciocnit cu o mașină

Un autobuz și un automobil s-au lovit violent pe șoseaua Ialoveni-Hîncești. Accidentul s-a produs astăzi, în jurul orei 08:03, scrie breakingnews.md.

Ofițerul de presă al IP Ialoveni, Mariana Didenco, ne-a comunicat că oamenii legii se află la fața locului pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Revenim cu detalii.

Mii de oameni, evacuaţi din case din cauza incendiilor de vegetaţie din Australia
Articolul anterior
Oleg despre Ludmila: “Nici nu ştiu ce femeie este. Poate fi şi Vulcan, dar şi calmant”
Articolul următor