Noile condiții de intrare în Grecia începând de astăzi

Autorităţile elene au revizuit condiţiile de intrare în Republica Elenă în contextul pandemiei de COVID-19. Începând de duminică, ora 6.00, până pe 10 ianuarie 2022, intrarea pe teritoriul acestei ţări va fi permisă cu respectarea cumulativă a două condiţii: completarea formularului de localizare și prezentarea unui test negativ, scrie digi24.ro.

Condiţiile de intrare în Grecia sunt:

  • completarea formularului PLF (Passenger Locator Form) cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de statul de provenienţă. Formularul este accesibil pe https://travel.gov.gr/#/;
  • prezentarea, la intrarea pe teritoriul elen, a unui certificat care atestă rezultatul negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS CoV-2. Testul poate fi de tip PCR, efectuat în ultimele 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul elen, sau antigen (rapid), efectuat cu 24 de ore înainte de intrarea pe teritoriul elen. Ambele tipuri de teste trebuie efectuate în laboratoare de referinţă din statul de origine sau de tranzit, ori în laboratoare publice sau private, certificate de autoritatea naţională din statul respectiv. Documentul care atestă rezultatul testării negative poate fi redactat în limbile greacă, engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă sau rusă şi trebuie să includă numele şi prenumele persoanei, aşa cum este menţionat în documentul de călătorie (paşaport).

Sunt exceptaţi de la obligativitatea prezentării unui certificat care atestă rezultatul negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS CoV-2 minorii cu vârsta de până în 5 (cinci) ani, precizează MAE într-un comunicat.

Contrabandă cu lingouri de aur pe Aeroportul Chișinău. O femeie intenționa să le transporte ilicit în Irlanda

A tăinuit mai multe lingouri de aur și intenționa să le transporte ilicit în Irlanda. Este vorba despre o cetățeană străină, în vârstă de 49 de ani, pasageră a cursei „Chișinău-Dublin”, informează unica.md cu referire la un comunicat al Serviciului Vamal.

În Aeroportul Internațional Chișinău, femeia a fost identificată în fluxul de călători de către funcționarii vamali în conlucrare cu polițiștii de frontieră.

În cadrul controlului de securitate, echipa comună a descoperit în bagajul de cală a pasagerei 7 lingouri de aur, pe care aceasta nu le-a declarat.

Bunurile au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă sancționare contravențională.

Trei automobile s-ar fi ciocnit în lanț pe o stradă din Chișinău: O mașină a poliției, avariată

Accident cu implicarea unei mașini a poliției pe bulevardul Dacia. Trei automobile s-ar fi ciocnit în lanț în jurul orei 9:56, scrie TV8.md.

foto: TV8.md

Este vorba despre o Dacia, o Skoda și un Mercedes, ne-a comunicat ofițera de presa a Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic.

La Cahul se desfășoară tabăra internațională de pictură „Identitatea prin culoare”

În perioada 24-29 iunie, la Cahul se desfășoară tabăra internațională de pictură „Identitatea prin culoare”, care va uni mai mulți pictori din Republica Moldova, România și Ucraina. Luni, 24 iunie, pictorii s-au întrunit la Palatul de Cultură „Nicolae Botgros” pentru a se cunoaște și a începe procesul de creație, scrie provincial.md.

Gazda evenimentului, primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, a salutat participanții taberei și le-a urat sejur plăcut și cu inspirație la Cahul. Dumnealui a subliniat importanța acestui tip de eveniment în promovarea culturii locale și a colaborării internaționale.

Viceprimarul municipiului Cahul, Tatiana Romaniuc, le-a povestit pictorilor mai multe lucruri despre tabără și despre municipiul Cahul: „Am decis să dedicăm acestui eveniment mai mult timp, zile în care ne dorim ca dumneavoastră să vă simțiți bine, astfel încât să aveți inspirația și dorința de a crea.”

De asemenea, în cadrul întrunirii, managerul Centrului de Management al Proiectelor din cadrul Primăriei Municipiului Cahul, doamna Ana Nedelcu, a relatat despre proiectul EU4Culture în cadrul căruia se desfășoară această tabără, dar și despre alte activități care au fost derulate sau urmează a fi implementate.

Participanții și-au exprimat entuziasmul și nerăbdarea de a lua parte la acest eveniment cultural deosebit. Aceștia sunt hotărâți să contribuie la promovarea identității culturale prin arta picturii. Ultima zi a taberei, 29 iunie, se va încheia cu expoziția lucrărilor realizate de pictorii participanți la tabără.

Tabăra internațională de pictură este organizată de Primăria Municipiului Cahul în cadrul proiectului „Cahul – Capitala Cultural-Creativă a Republicii Moldova”. Acest proiect este implementat cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului EU4Culture, fiind realizat de Institutul Goethe (lider în implementare), Institutul Francez din Georgia, Institutul Cultural Danez și Czech Centers.

O explozie masivă a dezintegrat clădirea unei bănci din Pakistan. Cel puțin 15 oameni au murit, iar 16 sunt răniți
Articolul anterior
Goană după cumpărături în ultimul weekend înainte de Crăciun în România. Aglomerație în piețe și magazine, în ciuda bugetelor mai mici
Articolul următor