A refuzat chimioterapia şi a murit de cancer pentru a putea da naştere unui bebeluş sănătos

Sacrificiul unei mame nu va putea fi descris niciodată la adevărata sa valoare , oricâte cuvinte ar conţine vocabularul unei limbi.

Carrie DeKlyen, o femeie de 37 de ani din Wyoming, Michigan, ducea o viaţă fericită alături de cei 5 copii şi de soţul ei, respectând cu stricteţe regulile bisericeşti. Totul a decurs normal până într-o zi ingrată, în care a fost nevoită să îşi facă un control medical, în urma unor dureri de cap serioase. Ceea ce păreau a fi nişte migrene trecătoare s-au dovedit a fi manifestări ale cancerului, mai exact o tumoare agresivă se instalase pe creierul femeii denumită în termeni medicali glioblastom, scrie qbebe.ro.

Carrie a suferit o operaţie şi tumoarea a fost scoasă cu succes, dar după nici două luni au primit două veşti şocante: tumoarea se formase din nou şi femeia era însărcinată în 8 săptămâni. Aveau 2 opţiuni: puteau prelungi viata lui Carrie cu ajutorul chimioterapiei, făcând avort sau puteau păstra bebeluşul, renunţând la chimioterapie, practic renunţând la orice şansă de a supravieţui.

Pentru cei doi soţi DeKlyen alegerea a fost simplă şi de necontestat: urmau să păstreze copilul, Carrie refuzând cu orice preţ chimioterapia. „Aceasta a fost alegerea ei”, le-a declarat jurnaliştilor Nick, soţul lui Carrie. „Îl iubim pe Dumnezeu. Suntem pro viaţă. Credem că Dumnezeu ne-a trimis acest copil.” Când momentul a sosit şi Carrie a fost dusă de urgenţă la spital, suferind un atac cerebral, fătul cântărea doar 378 grame, neputând fi efectuată operaţia de cezariană. Femeia a fost ţinută în viaţă cu ajutorul aparatelor, numai pentru ca sâmburele de viaţă din pântec să ajungă la greutatea potrivită.

Micuţa Life Lynn DeKlyen a reuşit să vadă lumina zilei, dar momentul a fost unul dificil, deoarece Nick a fost nevoit să ia singura decizie care putea fi luată în acel moment, acela de a pune capăt suferinţelor soţiei sale. În următoarele zile, tăticul a trebuit să se împartă între bebeluşul care avea nevoie de toată grija şi atenţia şi pregătirile de înmormântare a lui Carrie.

Bărbatul de 39 de ani îşi face grji legate de viitor, deoarece nu are nicio sursă de venit: „Soţia mea ne-a părăsit, am 6 copii acasă, 3 dintre ei fiind sub vârsta de 5 ani. Mă voi concentra asupra fiicei mele nou-născute momentan, urmând să o aduc în sânul familiei. Ce fac după aceea, nici eu nu ştiu încă”, s-a confesat Nick.

Un nou val de praf din Sahara ajunge în regiunea noastră! Va ajunge tot mai des la noi

Din nordul Africii vor ajunge în România în seara zilei de marți, dar și miercuri, mase de aer ce aduc și praf saharian, anunță ANM. Ca urmare a ploilor prognozate în România, în următoarele 48 de ore, depunerile de praf vor putea fi observate în mai multe zone din țară, scrie presa română.

Un episod intens de praf din Sahara a putut fi observat în România în 24 aprilie.

În perioada 21 – 22 mai circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, peste sud-estul Europei.

În seara zilei de marți (21 mai) și în cursul nopții de marți spre miercuri (21/22 mai) această masă de aer va fi prezentă și deasupra României, în special peste regiunile vestice și sud-vestice, în timp ce miercuri (22 mai) va mai fi prezentă peste nord-vestul, centrul și sudul României.

Ca urmare a ploilor prognozate în țara noastră, în următoarele 48 de ore, depunerile de praf vor putea fi observate în zonele și în intervalele menționate mai sus.

Praful ajunge tot mai des pe la noi

Datele colectate de serviciul Copernicus privind schimbările climatice al UE arată că în ultimele luni au fost multe episoade în care masele de aer din nordul Africii au adus cantități de praf din Sahara.

În general în anotimpul rece erau mai rare aceste transporturi din nordul Africii, însă iarna 2023-2024 a fost ieșită din comun din multe puncte de vedere. Seceta din zona Mediteranei și din Maghreb – dar și schimbările intervenite în caracteristicile circulației maselor de aer – par să fi contribuit la o tot mai intensa prezență a nisipului saharian în Europa.

”O seară în parc”! Concert uimitor, de care avem cu toții nevoie! Pe 6 iunie, la Teatrul Verde

Muzica ne unește, ne alină sufletele și ne oferă acea stare de armonie, de care avem cu toții nevoie. Din acest motiv, grandiosul concert ”O seară în parc” din acest an este mult mai așteptat și cu o semnificație extrem de profundă. 

La mijloc de vară, îți dăm din nou întâlnire în inima Chișinăului, la a 6-a ediție, a celui mai mare concert de muzică simfonică din țară.

Vom petrece împreună momente de vis, ghidați de notele muzicale ale celor mai frumoase și selecte piese. 

Pe scenă vor răsuna vocile unor artiști remarcabili, de talie internațională, precum:  

– Eugen DOGA

– Monica Anghel

– Paula Seling

– Mariana Bulicanu

– Bogdan Mihai

– Alin Stoica

– Iana Novac

– Natalia Barbu

– Cătălin Josan

– Dumitru Mâțu

– Cristina Scarlat

– Lilia Istrati

Soliștii vor fi acompaniați de Orchestra Extinsă a Teatrului Național de Operă și Balet, dirijor Dumitru Cârciumaru.

Te așteptăm pe 6 iulie, începând cu ora 19:30 la Teatrul Verde (renovat), să te bucuri de „O seară în parc” absolut magnifică.

Cumpără bilete AICI!

Vezi cum a fost ”OSP 2018”, ”OSP 2019”, ”OSP 2021”, ”OSP 2022”, ”OSP 2023

Organizator: iTicket

Parteneri Generali: Mastercard|maib

Parteneri: Primăria Municipiului ChișinăuCastel Mimi

Parteneri Media: TV8, KissFM

Prețuri:

Sector A – 490 lei

Sector B – 390 lei
Sector B ”Family” (2 adulți + 3 copii până la 12 ani) – 790 lei

Sector C – 290 lei

*Copiii până la 5 ani intră gratuit. Loc pe scaun nu este inclus.

**Pensionarii au 30% reducere la procurarea biletului în oficiul iTicket (str. Vl. Parcalab 27) (la prezentarea carnetului de pensionar cu prezenta posesorului de carnet – obligatorie, biletul cu reducere este pentru Sectorul B sau C). Reducerea este valabilă până la 3 iulie.

***Accesul va fi permis începând cu ora 17:30.

Republica Moldova, prima țară care a semnat un acord de securitate cu UE

Prim-ministrul Dorin Recean și vicepreședintele Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell Fontelles, au semnat Parteneriatul pentru Securitate și Apărare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Premierul a menționat că documentul ne va ajuta să consolidăm domeniul apărării, să sporim securitatea cibernetică și să contracarăm tentativele Rusiei de a interveni în procesele noastre democratice. 

În context, premierul a reiterat că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă cel mai bun mecanism pentru a asigura pacea și stabilitatea cetățenilor Republicii Moldova. 

„Pe măsură ce ne apropiem de acest obiectiv, consolidăm reziliența țării noastre în fața provocărilor cu care ne confruntăm”, a declarat șeful Guvernului de la Chișinău, adăugând că astfel va fi sporită alinierea țării noastre la Politica Externă și de Securitate Comună a UE, va fi  consolidată asistența pentru sectorul apărării prin intermediul Instrumentului European pentru Pace, iar Republica Moldova va contribui mai activ la pacea și securitatea europeană. 

„Alături de Uniunea Europeană, Republica Moldova devine mai puternică și mai rezistentă atât din punct de vedere politic, cât și economic. Ne bucurăm să vedem aceeași deschidere și din partea statelor membre. Alături de Uniunea Europeană, viitorul Republicii Moldova este unul mai competitiv, mai pașnic și mai sigur”, a conchis Dorin Recean. 

Republica Moldova este prima țară care beneficiază de un astfel de parteneriat cu Uniunea Europeană.

Prim-ministrul Dorin Recean efectuează, în perioada 20 – 21 mai, o vizită de lucru la Bruxelles, unde va conduce delegația națională la cea de-a 8-a reuniune a Consiliului de Asociere Moldova – Uniunea Europeană. 

Noapte de coșmar pentru secretara unei primării din raionul Glodeni. Hoții au legat-o și au jefuit-o în propria casă
Articolul anterior
Cine e tânăra care a intrat în ring cu un bărbat cu 180 de kilograme mai greu
Articolul următor