Soldații ruși torturează profesori și ard cărți în încercarea de a elimina programa școlară ucraineană în teritoriile ocupate, a afirmat ministrul ucrainean al educației.
Această acțiune este cea mai recentă încercare a forțelor invadatoare ale lui Vladimir Putin de a impune cultura și modul de viață rusesc în zonele pe care forțele sale le-au cucerit de când a lansat invazia brutală asupra vecin ului său la începutul acestui an.
Zonele ocupate din regiunile Zaporojie și Kherson urmează să organizeze luna viitoare „referendumuri” privind anexarea la Federația Rusă, însă puțini observatori cred că nuu vor fi altceva decât voturi trucate.
Chiar înainte ca acest lucru să se întâmple, Putin își folosește bătăușii pentru a le impune copiilor un curriculum rusesc – un curriculum care șterge orice mențiune despre istoria sau identitatea culturală ucraineană, relatează The Times.
„Se fac arestări în regiunea Kherson pentru predarea programei școlare ucrainene și arderea cărților ucrainene. Este o barbarie, în secolul 21″, a declarat Serhiy Shkarlet, ministrul educației și științei.
Acesta a declarat că a existat un val de arestări și intimidări după ce majoritatea profesorilor ucraineni au refuzat să se conformeze programei școlare impuse de Putin pentru noul an școlar, care începe la 1 septembrie.
„Rușii iau profesori, îi țin câteva zile, îi torturează, apoi îi eliberează. Este o sălbăticie”, a declarat ministrul.
„Sunt mândru că 97% dintre educatorii noștri au refuzat să cedeze și să lucreze pentru ocupant.”
Kherson a fost primul oraș mare care a fost capturat de invadatorii ruși în timpul actualului conflict, iar din luna mai, securiștii lui Putin încearcă să impună agenda lor asupra profesiei de profesor.
Potrivit The Times, Rusia a amenințat că îi va forța pe unii profesori să se „recalifice” în Crimeea.
Iar copiii ucraineni din teritoriile ocupate au fost forțați să învețe imnuri pro-rusești și să poarte costume din epoca sovietică.