Klaus Iohannis: ,,Summitul CPE a fost un succes. Organizare impecabilă”

Summitul Comunității Politice Europene este unul deosebit de important pentru Republica Moldova, pentru regiune, pentru întregul continent, dar și pentru viitorul acestui format recent înființat.

Declară președintele României, Klaus Iohannis, care susține că evenimentul a fost organizat ireproșabil, ceea ce este o dovadă a capacității administrative a Republicii Moldova atât de relevantă și pentru obiectivul strategic de aderare la Uniunea Europeană,  transmite IPN.

„A fost o reuniune la care s-au discutat multiple teme stringente pentru continentul nostru. Începând cu impactul războiului din Ucraina asupra a noastră, a tuturor statelor europene, dar și a lumii în ansamblu, și terminând cu aspecte de interes pentru toți participanții, precum cele de consolidare a rezilienței, securitatea energetică și aspecte legate de conectivitate”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele român a spus că, dincolo de subiectele sectoriale, un obiectiv principal al reuniunii a fost lansarea mai multor semnale politice clare și că acest obiectiv a fost atins de o manieră categorică. .„Un prim semnal a fost cel privind importanța Republicii Moldova pentru întreg continentul european și privind sprijinul pe care aceasta îl primește pentru asigurarea securității și stabilității sale, precum și pentru aderarea la UE. Republica Moldova nu este singură în fața provocărilor cărora trebuie să le facă față. România este alături, așa cum am arătat prin fapte concrete”, a declarat oficialul.

Klaus Iohannis a reiterat mesajul că „Moldova nu este singură” și a spus că summitul a arătat că „practic în unanimitate și celelalte state europene îi sunt alături”. El a continuat prin a spune că este convins că sprijinul statelor democratice va continua pentru Republica Moldova, pentru Ucraina și pentru regiune. „Creșterea securității, a rezilienței, însemnând și creșterea securității și rezilienței pentru noi toți, inclusiv pentru România și pentru români”, a notat președintele român.

Un al doilea semnal, de asemenea de importanță crucială, a fost reiterarea, după primul summit al comunității, cel de la Praga, al sprijinului pentru Ucraina și pentru poporul ucrainean în lupta lor pentru a câștiga războiul de agresiune declanșat de Rusia. „Un sprijin care, așa cum am mai sus, va fi acordat atât timp cât este necesar pentru a ajuta Ucraina să-și asigure independența, suveranitatea și integritatea teritorială. Un al treilea semnal a fost adresat regiunii în ansamblul său. Europa de Est și regiunea extinsă a Mării Negre sunt regiuni a căror importanță strategică a devenit în ultima vreme evidentă pentru tot mapamondul, iar discuțiile noastre de astăzi confirmă atenția care este acordată regiunii la nivelul pe care îl merită”, a precizat Klaus Iohannis.

Președintele a declarat că „summitul a fost un succes” și că privește cu încredere spre viitor către summitul comunității ce va avea loc în Spania, acolo unde se va putea vedea cum avansează procesele care au fost declanșate cu ocazia summitului din Moldova.

Întrebat de jurnaliști cât de realist este obiectivul de aderare al Republicii Moldova la UE până în 2030, Klaus Iohannis a declarat că nu trebuie să ne facem iluzii, aceste negocieri de aderare sunt foarte complexe din punct de vedere administrativ. „Câteodată ai impresia că nu se mai termină, dar ele sunt necesare pentru a avea garanția că toată lumea se află pe aceeași treaptă. Eu îmi doresc foarte mult ca negocierile de aderare să înceapă în decurs de un an și pentru asta și ajutăm administrația din Republicii Moldova pentru a se pregăti de aceste negocieri. Sigur, depinde de progresul făcut de administrația din Moldova și de felul cum la Bruxelles sunt văzuți pașii care s-au făcut”, a spus președintele român.

Deși s-a declarat optimist, totuși a menționat că este greu de evaluat când se poate încheia un proces de aderare. „Dacă toată lumea se străduiește, atunci se poate realiza în câțiva ani. Dar uitați-vă, de exemplu, în Balcanii de Vest, unde au avut suișuri și coborâșuri. Eu sper foarte mult ca administrația din Republica Moldova să rămână pe un suiș constant”, a adăugat Klaus Iohannis.

Cât privește chestiunile de securitate și dacă poate România să asigure o „umbrelă de securitate” pentru Republica Moldova în cazul unei escaladări a războiului din Ucraina, Klaus Iohannis a  declarat că „România este în NATO și Moldova este un stat neutru”, în acest sens nu vede modalități cum militar ar putea interveni într-un conflict, dar ar putea interveni prin instruiri ale personalului din Republica Moldova. „Sunt foarte multe modalități prin care putem și intervenim pentru a ajuta Republica Moldova”. Cât privește asigurarea securității spațiului aerian al Republicii Moldova, președintele român spune că aceasta este o discuție complicată, din perspectiva apartenenței la NATO, în sensul că România este parte a alianței, iar Moldova nu este.

Marfă ascunsă pe corp și în bagaj, deconspirată de vameșii de la Palanca

La postul vamal Palanca, un nerezident de 43 de ani a încercat să transporte ilegal o cantitate de suplimente alimentare și produse cosmetice, ascunzându-le sub haine.

În momentul în care a fost întrebat de funcționarii vamali dacă are ceva de declarat, acesta a răspuns negativ.

Bărbatul intenționa să traverseze pista de intrare în țară a postului vamal Palanca în calitate de pieton.Totuși, în urma unui control fizic amănunțit, s-au descoperit produsele ascunse atât în bagajul personal, cât și pe corpul bărbatului. Astfel, funcționarii vamali au reușit să împiedice transportul ilicit al acestora.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Marco Rubio și Serghei Lavrov au vorbit la telefon să pregătească întâlnirea dintre Trump și Putin

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi omologul său american Marco Rubio au avut o convorbire telefonică şi au convenit să reia dialogul întrerupt de ofensiva rusă în Ucraina, informează AFP.

„Serghei Lavrov şi Marco Rubio au confirmat că sunt gata să conlucreze la restabilirea unui dialog interguvernamental reciproc respectuos, conform tonului dat de preşedinţi”, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe rus.

„Ei au convenit să reia contactele regulat, inclusiv pentru a pregăti un summit ruso-american la cel mai înalt nivel”, adaugă comunicatul.

Această convorbire între Lavrov şi Rubio a avut loc după discuţia telefonică de miercuri între Donald Trump şi Vladimir Putin, care au convenit să înceapă negocieri pentru a pune capăt „imediat” războiului din Ucraina. Chiar dacă Trump l-a informat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la această convorbire a sa cu Putin, el nu a căutat să discute cu el în prealabil în legătură cu o strategie de negociere, notează AFP, citată de Agerpres. Aceste iniţiative îngrijorează partenerii tradiţionali ai Washingtonului.

În acest context, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a convocat pe liderii europeni la o reuniune luni, la Paris.

Macron cheamă liderii Europei la un summit de urgență, după provocările lansate de Administrația Trump

Președintele francez Emmanuel Macron convoacă liderii europeni pentru un summit de urgență la Paris, luni, potrivit ministrului polonez de externe Radosław Sikorski, aflat sâmbătă la Conferința de securitate de la München, informează Politico.

„Sunt foarte bucuros că președintele Macron i-a chemat pe liderii noștri la Paris”, a spus Sikorski, adăugând că se așteaptă ca liderii europeni să discute „într-un mod foarte serios” provocările prezentate de președintele american Donald Trump. „Președintele Trump are o metodă de operare pe care rușii o numesc – razvedka boyem – recunoaștere prin luptă: împingeți și vedeți ce se întâmplă, apoi vă schimbați poziția. Și trebuie să răspundem”, a spus ministrul polonez.

Întâlnirea va avea loc luni, potrivit a doi oficiali UE, dar nu este clar dacă întâlnirea va implica toți liderii UE sau doar un grup mai mic de țări și dacă vor fi invitați și alți lideri europeni precum premierul britanic Keir Starmer.

Ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, care a făcut parte din panelul de discuții cu Sikorski la München, nu a confirmat sau infirmat summitul de urgență. Sikorski a declarat ulterior că premierul polonez Donald Tusk va călători luni la invitația lui Macron la întâlnire. „Trebuie să ne arătăm puterea și unitatea”, a spus Sikorski într-o postare pe rețelele de socializare.

Caz tragic în Capitală! Un copil a fost strivit mortal de poarta metalică a unui teren de fotbal
Articolul anterior
Un bărbat din Drochia, bătut cu cruzime, a murit în drum spre spital
Articolul următor