Republica Moldova anulează regimul liberalizat de vize cu o țară

Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador va fi anulat. 57 de deputați au votat, în prima lectură, pentru denunțarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Republica Ecuador, scrie noi.md.

Inițiativa de denunțare a acestui ACORD aparține Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, în contextul unor recomandări ale Comisiei Europene. Instituția a constatat, în mai multe rapoarte, că politica statului nostru în domeniul vizelor nu este pe deplin raliată la lista țărilor terțe, ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru șederea pe termen scurt în UE. În context, Comisia Europeană a recomandat Republicii Moldova să ajusteze politicile în acest domeniu, în special cele care vizează țările care prezintă riscuri de migrațiune ilegală sau de securitate pentru Uniunea Europeană. De menționat că cetățenii Republicii Ecuador au nevoie de vize pentru a călători în țările membre UE. Autoritățile menționează că denunțarea Acordului nu va avea consecințe negative, întrucît cifra schimburilor comerciale dintre Republica Moldova și Republica Ecuador este de 300 de mii de dolari. Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Ecuador privind călătoriile fără vize ale cetățenilor a fost semnat în anul 2012 și a intrat în vigoare trei ani mai tîrziu.

Economie la parada Moscovei de Ziua Victoriei: Un singur tanc a fost expus

Anual, în data de 9 mai, Rusia sărbătoreşte Ziua Victoriei, organizând o mare paradă în onoarea victoriei ţării asupra Germaniei naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Economie la parada Moscovei: Un singur tanc a fost expus

Anul acesta, Rusia a expus un singur tanc în cadrul manifestaţiilor, acelaşi model care a fost prezent şi anul trecut, transmite mediafax.ro.

Până la invazia Rusiei în Ucraina, Moscova organiza această paradă într-un mod fastuos, cu zeci de tancuri şi avioane care survolau cerul.

În fiecare an, de 9 mai, Rusia celebrează Ziua Victoriei, care marchează victoria ţării împotriva Germaniei naziste din cel de-al Doilea Război Mondial. Sărbătorirea implica, de fiecare dată, parade fastuoase, în cadrul cărora erau etalate tancurile, avioanele şi elicopterele ruseşti.

Anul acesta, Rusia a expus un singur tanc în cadrul ceremoniei – Tancul T34, din epoca sovietică, folosit în al Doilea Război Mondial –, acesta fiind prezent şi la parada care a avut loc anul trecut, notează Sky News. În paralel, Moscova alocă resurse semnificative de armament şi vehicule militare în războiul din Ucraina.

În discursul său de azi de la Moscova, Vladimir Putin a încercat să vorbească despre capacităţile militare ale ţării sale.

Preşedintele rus şi-a folosit discursul de Ziua Victoriei din acest an pentru a încerca să avertizeze că forţele de luptă ale Rusiei sunt ,,mereu pregătite”, dar a recunoscut că ţara trece printr-o ,,perioadă dificilă”, întrucât ,,viitorul patriei depinde de noi”, relevă sursa citată.

,,Astăzi, de Ziua Victoriei, suntem conştienţi de acest lucru şi mai acut”, a spus el înainte de a avertiza: ,,Forţele noastre strategice sunt întotdeauna pregătite de luptă”.

Putin a declarat joi că Rusia va face tot posibilul pentru a evita o confruntare globală, dar nu va permite nimănui să o ameninţe.

De asemenea, el a folosit discursul pentru a trimite un mesaj trupelor ruseşti care luptă în Ucraina, încercând să le ridice moralul în timp ce războiul continuă să se prelungească.

Coroanele din plastic sunt nocive pentru sănătate și mediul ambiant

Oameni cumpără acum, înainte da Paștele Blajinilor, obiecte de tot felul, pe care le consideră necesare în ziua când merg la mormintele celor dragi.

Spre exemplu, coroane din plastic. Acestea sunt nocive! Ar fi bine ca lumea să renunțe la flori artificiale și să meargă la cimitir cu flori vii, ne spun experții în mediu. Unii cetățeni sunt de acord, alții – nu. Ce argumente au aceștia din urmă, vedeți în continuare, transmite jurnaltv.md.

Oamenii spun că aleg flori artificiale deoarece sunt mai rezistente.

Specialiștii ne spun că principala problemă cu florile artificiale apare atunci când acestea devin deșeuri. Ajung în sol și îl otrăvesc, afirmă Ion Bulmaga, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

Ion Bulmaga, șef, Inspectoratul pentru Protecția Mediului: „Ca orice material din plastic acestea au o perioadă de reciclare în mediul natural de zeci și sute sau chiar mii de ani. Iar acest lucru evident că se reflectă și asupra calității solului atunci când acestea nimeresc.”

O soluție ar fi ca oamenii să opteze pentru flori vii.

Ion Bulmaga, șef, Inspectoratul pentru Protecția Mediului: „Cea mai bună opțiune este optarea pentru florile vii, deoarece acestea sunt biodegradabile, ulterior nu au un impact atât de semnificativ atunci când nimeresc în sol. Și deși de la an la an este o tendință de îmbunătățire a poziției cetățenilor față de folosirea acestor coroane din plastic, totuși încă este foarte mult de lucru.”

Pentru depozitarea deșeurilor în locații neautorizate oamenii riscă amenzi între 600 și 1.200 de lei. Iar în cazul în care deșeurile din plastic sunt incendiate împreună cu alte categorii de deșeuri, amenzile pot ajunge până la 15.000 de lei.

Accident grav în Capitală cu implicarea unei autospeciale

Un bărbat a ajuns la spital, după ce mașina în care se afla a intrat violent într-o autospecială a regiei „Autosalubritate”. Accidentul s-a produs în această după-amiază în sectorul Buiucani al Capitalei, pe strada 27 Martie 1918.

Accident grav în Capitală cu implicarea unei autospeciale

Potrivit informațiilor preliminare, șoferul automobilului Volkswagen în vârstă de 29 ani, deplasându-se pe drumul secundar nu a cedat trecerea vehiculului care se deplasa pe drumul principal și ca rezultat s-a ciocnit cu un camion Renault condus de șofer cu vârsta de 57 ani, transmite www.stiri.md.

În rezultatul impactului, vehiculele au fost deteriorate tehnic considerabil, iar pasagerul din autoturism, un bârbat de 31 ani, a fost preluat de serviciul medical de urgență și transportat la IMSP IMU pentru investigații medicale. 

Alte circumstanțe se stabilesc.

În ce țară trăiesc cei mai mulți miliardari. Orașul care se află în fruntea listei globale a bogaților
Articolul anterior
Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei deținute într-o închisoare din Roma
Articolul următor