Perioada dintre 6 luni şi un anișor este perioada în care copilul tău se obişnuieşte cu mâncarea solidă. Începe cu fructe şi legume, apoi continuă cu carne slabă. Inspiră-te din reţetele noastre pe care ţi le propunem pentru a-i oferi puiului tău o dietă cât mai variată şi echilibrată.
1. Piure fin de cartofi – Curăţă 2 cartofi, taie-i cubuleţe de mărimi egale şi fierbe-i până se înmoaie. Scurge-i şi usucă-i într-o tigaie non-aderentă, la foc mic, timp de 1-2 minute. Adaugă 1 lingură de unt şi 1 lingură de lapte şi pasează-i până se transformă în piure fin.
2. Smoothie cu fructe de pădure şi banană – Într-un blender se amestecă 300g de fructe de pădure proaspete sau decongelate, 1 banană tăiată în bucăţi mari şi 3 linguri de iaurt.
3. Carne de vită cu dovlecei şi ardei roşii – Pune pe foc o cratiţă cu apă. Când fierbe, adaugă80g carne de vită slabă alături de 1 cartof mijlociu, ½ dovlecel şi ½ ardei roşu – toate tăiate cubuleţe. Lasă-le să fiarbă cel puţin 15 minute, până când carnea şi legumele s-au înmuiat. Mixează toate ingredientele până obţii un piure. Poţi adăuga apă fiartă şi răcită dacă piureul este prea gros.
4. Pui cu orez şi praz – Spală 3 linguri de orez, apoi fierbe-l 5 minute în 300ml de apă. Adaugă apoi ½ piept de pui (fără piele şi os) tăiat în bucăţi mici şi 1 praz mic, tăiat mărunt. Fierbe amesteccul înăbuşit 20 de minute. Apoi pasează ingredientele şi subţiază cu apă fiartă şi răcită, dacă e nevoie.
5. Iaurt cu avocado şi banană – Curăţă şi feliază ½ avocado şi ½ banană, bine coapte. Mărunţeşte bine fructele cu o furculiţă sau mixează-le într-un blender sau robot de bucătărie. Încorporează în amestecul obţinut 4 linguri de iaurt.