Ce mănâncă Raquel Welch că arată aşa bine la 75 de ani

Îţi vine să crezi că actriţa Raquel Welch are nu mai puţin de 75 de ani? Cum poate o bunicuţă să fie atât de sexy? Raquel a dezvăluit secretele sale într-un interviu. Iată ce mănâncă şi ce sporturi face!

separator

raquel_0_bba351b773

Raquel Welch a fost sex simbolul anilor ’60-’70, iar în 2013, la 75 de ani este încă o femeie superbă pe care ar invidia-o multe vedete cu 20 de ani mai tinere. Descoperă ce face ea ca să arate atât de bine!

Ce mănâncă Raquel Welch ca să fie sexy la 75 de ani

O asemenea siluetă nu vine de la sine când eşti la vârsta a treia. Raquel a recunoscut că ţine dietă, chiar dacă nu îi place deloc. „Sunt mereu la regim şi urăsc asta. Nu mănânc deloc produse din grâu„, a declarat vedeta într-un interviu.

Ea are voie să mănânce doar o cană de cereale pe zi şi trebuie să fie orez sălbatic, tărâţe, ovăz sau grâu speltă, alimente pe care le consideră mai uşor de digerat. Există restricţii şi când vine vorba de legume. Vedeta nu mănâncă mazăre, morcov, cartofi sau fasole.

 Cum arată meniul ei pe o zi? Dimineaţa mănâncă o omletă din albuşuri de ou, la prânz mănâncă somon sau alt tip de peşte la grătar sau la aburi cu o porţie mare de legume, iar seara mănâncă încă o porţie uriaşă de legume verzi gătite cât mai dietetic. Dacă i se mai face foame încă o dată pe parcursul zilei mănâncă şi o porţie de carne de pui sau vită cu legume. Îi place şi supa făcută din legume cât mai variate.

Ca oricare dintre noi, Raquel recunoaşte că mai are şi scăpări şi nu reuşeşte să ţină o dietă perfectă în fiecare zi. De ce face aceste sacrificii la vârsta ei? „Ador pâinea, clătitele, pizza, dar trebuie să mă ţin de dietă fiindcă mă face să arăt bine şi să mă simt bine.

RTEmagicC_raquel_1.jpg

Ce sport face Raquel Welch

Vedeta spune că sportul este esenţial pentru femeile care vor să arate la fel de bine ca ea. „Trebuie neapărat să faceţi sport. Orice operaţii estetice aţi face, ele nu pot să înlocuiască sportul.

Vedeta practică yoga şase zile pe săptămână, chiar dacă asta înseamnă că trebuie să se trezească la ora 5:00 dimineaţa. „Yoga are un foarte bun efect de reîntinerire pentru că afectează sistemul endocrin. Iar pentru o femeie care îmbătrâneşte este ideală fiindcă oferă flexibilitate şi lucrează articulaţiile.

Sursa

Andreea Marin la cratiţă. Află-i reţeta de risotto cu ciuperci, caju şi parmezan
Articolul anterior
Pictorul Constantin Musteață își vinde icoanele. Cât costă?!
Articolul următor