Potrivit cercetătorilor grâul și toate derivatele sale crează dependență, de asemenea, este unul din alimentele care ne îngrașă.
Doctorul William Davis susține în cartea sa: ”că înlocuirea produselor din făină albă cu cele din făină integrală este ca și cum ai schimba țigările fără filtru cu cele care au filtru. Doar că cele care sunt produse din făină integrală au un plus de fibre, dar asta nu scade glutenul din ele. El consideră că un baton de ciocolată neagră este mai bun decât o felie de pâine.
Dr. Davis sugerează că dacă vei elimina produsele din grâu din alimentația ta, vei reduce considerabil senzația de foame, vei pierde cu siguranță din greutate și te vei simți, în ansamblu, mult mai bine. Acesta este destul de categoric: ”pentru a rupe dependența de grâu, trebuie să renunți definitiv la consumul de grâu. Elimină pâinea, pastele, prăjiturile – tot ce știi că conține grâu. De asemenea, nu uita să citești etichetele, unele produse conțin grâu, chiar dacă ai impresia că nu.” În plus, dr. Davis recomandă și renunțarea la alimentele procesate fără gluten (produsele care înlocuiesc pâinea) – conțin amidon de porumb, de orez sau din cartofi, inclusiv aditivi alimentari – sunt nocive pentru sănătatea ta.
În schimb ai liber la consumul de legume, nuci, alune semințe în stare crudă, carne, ouă, brânză și consumul moderat de leguminoase (fasole, năut, mazăre, soia) și fructe.
Dacă vrei să slăbești, te poți abține de la consumul produselor din grâu, dar oare poți definitiv să renunți la aceste alimente?!