„Ea este mireasa ta. Te rog, nu o bate”. Dramele fetelor afgane de 9-10 ani, vândute pentru ca familiile lor să nu moară de foame

Afganistan a devenit terenul unei crize economice și umanitare de proporții. Rămași fără bani, fără locuri de muncă, amenințați de iarnă și de foamete, afganii ajung să își vândă fetele de 9 – 10 ani. Ele ajung să fie date spre căsătorie unor bărbați, majoritatea în vârstă, care plătesc sume derizorii. CNN a stat de vorbă cu câteva dintre aceste familii și a aflat tristele povești direct de la părinți și de la fetele împinse în aceste drame.

La 9 ani, Parwana Malik este deja vândută unui străin, căruia ar urma să îi devină soție. Bărbatul are 55 de ani, iar fetița îl descrie ca pe „un bătrân” cu sprâncene albe și o barbă deasă, albă. Într-un interviu pentru CNN, ea a spus că își face griji că bărbatul o va bate și o va forța să lucreze. Părinții ei spun însă că nu au avut de ales, scrie digi24.ro.

Timp de patru ani, familia ei a trăit într-o tabără de refugiați, unde a supraviețuit cu ajutorul umanitar și din cei câțiva dolari pe zi câștigați muncind. Viața a devenit mai grea de când talibanii au preluat puterea în Afganistan în 15 august.

În condițiile în care economia țării se prăbușește, oamenii nu-și mai permit nimic de mâncarea. În urmă cu câteva luni, tatăl fetiței a vândut-o și pe sora ei mai mare, de 12 ani.

Parwana este una dintre multele fete afgane care sunt vândute pentru căsătorie de la vârste fragede, pe măsură ce criza umanitară a țării se adâncește. Foamea a împins unele familii să ia decizii sfâșietoare, mai ales în condițiile în care iarna se apropie.

„De la o zi la alta, numărul familiilor care își vând copiii crește. Foamea, lipsa locurilor de muncă împing familiile să facă asta”, a spus Mohammad Naiem Nazem, activist pentru drepturile omului în Badghis.

O alegere imposibilă

Abdul Malik, tatăl lui Parwana, nu poate dormi noaptea. Înainte de vânzarea fetei, el a declarat pentru CNN că se simte vinovat, rușinat și îngrijorat. A făcut tot posobilul ca să evite asta, și și-a căutat fără succes un loc de muncă, în timp ce soția lui a cerșit mâncare în tabăra de refugiați.

Familia a simțit că nu mai are de ales. „Suntem opt membri ai familiei. Trebuie să o vând (pe fată – n.r.) pentru ca ceilalți să supraviețuiască”, a povestit el pentru CNN. 

Cu banii din vânzarea lui Parwana, familia va trăi doar câteva luni, după care Abdul Malik va fi nevoit să găsească o altă soluție.

La rândul ei, Parwana, fetița lui de 9 ani, speră ca părinții ei să se răzgândească. Visul ei este să ajungă profesoară și vrea să își continue studiile, dar asta este acum imposibil.

În 24 octombrie, bărbatul care a cumpărat-o a venit la ea acasă și i-a dat tatălui oi, pământ și bani, totul valorând aproximativ 2.200 de dolari.

„Aceasta este mireasa ta. Te rog ai grija de ea… te rog nu o bate”

Bărbatul numit Qorban în reportajul CNN spune că nu este vorba despre o căsătorie și că el are deja o soție. El susține că va avea grijă de Parwana ca și cum ar fi unul dintre propriii lor copii.

„Tatăl ei este foarte sărac și are nevoie de bani. Ea va lucra la mine acasă. Nu o voi bate. O voi trata ca pe un membru al familiei.”, a spus Qorban. 

„Aceasta este mireasa ta. Te rog, ai grijă de ea — ești responsabil pentru ea acum. Te rog, nu o bate.”, i-a răspuns tatăl fetei, în timp ce ea încerca să se opună, plângând, plecării din casă.

Qorban a luat-o aproape pe sus și a târât-o până la mașina care îi aștepta.

Între timp, Malik știe că nu poate controla ce se va întâmpla. „Bătrânul mi-a spus: „Plătesc pentru fată. Nu este treaba ta ce fac cu ea… asta e treaba mea”, a spus Malik îngrijorat.

Știe că atunci banii din vânzarea lui Parwana se vor termina, va trebui să se gândească să își vândă o altă fiică.

„Este o catastrofă”

De la preluarea conducerii de către taliba

ni, astfel de drame sunt tot mai numeroase. Deși căsătoria copiilor sub 15 ani este ilegală la nivel național, este o practică de ani de zile, în special în zonele rurale ale Afganistanului. Fenomenul a luat amploare din cauza foametei și a disperării.

Mai mult de jumătate din populație se confruntă cu lipsă acută de alimente, iar 3 milioane de copii vor fi afectați, potrivit unui raport al Națiunilor Unite.

Între timp, prețurile la alimente cresc, băncile nu au bani, iar muncitorii rămân neplătiți.

Aproape 677.000 de persoane au fost strămutate în acest an din cauza războiului, potrivit datelor Biroului Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (UNOCHA). Multe trăiesc în tabere pentru refugiați.

„Este o catastrofă. Nu avem la dispoziție luni sau săptămâni pentru a opri această urgență… suntem deja în situație de urgență”, a spus Heather Barr, reprezentant al Human Rights Watch. 

Cele mai afectate sunt fetele afgane, care nu au mai ajuns la școală. Incertitudinea combinată cu sărăcia le-au împins pe multe spre căsătorie. Atât timp cât o fată este la școală, familia investește în viitorul ei. Când nu mai e la școală, cel mai probabil nu are decât o soluție: căsătoria, a explicat Heather Barr.

Odată ce o fată este vândută ca mireasă, șansele ei de a-și continua școala sunt nule, iar viitorul e tot mai sumbru. Aproape 10% dintre fetele afgane cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani nasc în fiecare an. Ajung să aibă complicații la naștere, iar rata de deces provocat de sarcină la fetele cu aceste vârste este dublă față de cea înregistrată la femeile între 20 și 24 de ani.

„Nu vreau să-mi părăsesc părinții”

În provincia Ghor, Magul, o fetiță de 10 ani plânge în fiecare zi în timp ce se pregătește să fie vândută unui bărbat de 70 de ani pentru ca datoriile familiei să fie considerate achitate. Părinții ei au împrumutat aproximativ 2.200 de dolari de la un vecin din satul lor, dar fără un loc de muncă sau economii, nu au cum să returneze banii.

Cumpărătorul l-a amenințat cu închisoarea pe tatăl lui Magul, Ibrahim. Acesta din urmă a cerut răgaz o lună ca să-și plătească datoria, dar timpul nu a fost suficient.

„Nu știu ce să fac. Chiar dacă nu-i dau fetele, el tot le va lua”, spune Ibrahim.

La fel ca și Qorban, cumpărătorul a susținut că se va purta frumos cu fetița de 10 ani și că ea doar va ajuta la gătit și la curățenie.

„Chiar nu-l vreau. Dacă mă vor face să plec, o să mă sinucid. Nu vreau să-mi părăsesc părinții„, plânge Magul.

Finanțarea internațională s-a epuizat

Liderii talibani din Badghis spun că vor da alimente familiilor astfel încât să nu mai fie nevoite să-și vândă fiicele. „Odată ce vom face asta, îi vom trimite la închisoare pe cei care continuă să-și vândă copiii”, a declarat Mawlawai Jalaludin, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Justiție al talibanilor.

Problema nu este însă doar într-o regiune, iar pe măsură ce iarna se apropie, atât talibanii, cât și organizațiile umanitare cer mai mult ajutor. Preluarea rapidă a Afganistanului de către talibani, pe măsură ce Statele Unite și aliații săi s-au retras, a determinat însă comunitatea internațională să oprească sprijinul financiar pentru dezvoltare, bani necesari pentru susținerea economiei și a serviciilor cheie ale țării.

În septembrie, donatorii ONU au promis ajutor umanitar de peste un miliard de dolari, dar suma primită a fost mai mică de jumătate.

Isabelle Moussard Carlsen, șefa biroului UNOCHA, spune că se oferă ajutor spitalele, dar este insuficient, iar lipsa banilor îngreunează și mai mult situația celor săraci, mai ales a fetelor afgane.

Reprezentanții UNOCHA susțin că liderii mondiali ar trebui să-i tragă la răspundere pe talibani pentru încălcările drepturilor omului, dar au avertizat că, cu cât Afganistanul rămâne fără bani pentru dezvoltare mai mult timp, cu atât tot mai multe familii se confruntă cu foametea, iar tot mai multe fete vor fi vândute.

sursa: www.digi24.ro

Clienții unor restaurante vor fi taxați dacă nu mănâncă tot din farfurie. Câți bani vor trebui să plătească

Administratorul unui restaurant din Viena, Austria, a decis să introducă o regulă conform căreia clienții care nu mănâncă tot din farfurie vor fi taxați. Aceasta regulă a fost adoptată și de un bar din Elveția.

Este vorba despre restaurantul cu specific chinezesc Lucky Wok, de tip „All you can eat (n.r. – mănânci cât poți), care se află în cartierul Florisdorf din Viena. Clienții care își umplu în exces farfuria și nu termină mâncarea sunt nevoiți să plătească o taxă în valoare de 2 euro.

Exemplul antirisipă a fost urmat de un bar din Baden, Elveția, relatează Blick.

Restaurantul atrage atenția asupra acestui lucru în meniul său: „Atenție! Vă cerem înțelegere! Se vor percepe 2 euro pentru fiecare farfurie rămasă neterminată!”, este scris vizibil pe prima pagină a meniului.

„Dar cine se uită la meniul unui restaurant unde mănânci cât poți?”, s-a întrebat un client după ce o chelneriță l-a atenționat.

„Dacă oaspeții nu își termină mâncarea, atunci este o risipă completă”, a precizat conducerea Lucky Wok. Abordarea „nu este în niciun caz intenționată ca hărțuire”, au explicat proprietarii localului.

Exemplul antirisipă a fost urmat de un bar din Baden, Elveția. Acesta percepe o taxă de 5,1 euro clienților care nu termină ce au în farfurie.

„Eu am învățat că mâncarea este valoroasă, nu o arunci!”, a explicat proprietarul Salman Ghauri, care a crescut în India. „Este foarte important să tratezi mâncarea cu respect. Întotdeauna îmi avertizez clienții de trei ori și oamenii înțeleg asta. Farfuriile se întorc aproape întotdeauna goale”, a spus el.

Johannes Hahn consideră că Moldova poate deveni membră a UE până în 2030

Comisarul european pentru buget şi administraţie, Johannes Hahn, este convins că Republica Moldova poate deveni membră a UE până în anul 2030.

Oficialul european a făcut această declaraţie răspunzând joi la întrebările jurnaliştilor în cadrul unei vizite la Chişinău, transmite infotag.md.

„Bineînţeles (Moldova poate deveni membră a UE până în 2030 – „I”). Mai este încă de lucru, dar trebuie să spun că „însoţesc” Moldova de mai bine de un deceniu, am văzut „ascensiuni şi declinuri”, dar acum văd doar o tendinţă pozitivă…. Mai este încă de lucru, dar dacă se face la timp, putem începe negocierile reale şi atunci totul este posibil…. Sunt mai mult decât sigur că totul este posibil”, a spus oficialul.

Hahn este încrezător că Moldova va reuşi să facă munca necesară şi să obţină aprobarea Consiliului UE pentru a putea începe negocierile oficiale. El a spus că „temele” pe care Moldova trebuie să le facă se referă la sistemul de justiţie şi la respectarea principiilor statului de drept.

Moldovenii care au muncit în Spania vor putea beneficia de pensii

Moldovenii care au muncit în Spania vor avea dreptul să solicite diferite tipuri de pensii și indemnizații precum pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzată de o afecțiune generală, pensii şi indemnizații de dizabilitate cauzată de un accident de muncă sau o boală profesională, precum și pensii de urmaş.

Moldovenii care au muncit în Spania vor putea beneficia de pensii

Acordul în domeniul securității sociale între cele două țări, semnat la Madrid pe 21 iulie 2022, va intra în vigoare pe 1 iunie curent, transmite ziar.md.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), fiecare stat va calcula și va achita pensia proporțional perioadei de asigurare realizate pe teritoriul său, în conformitate cu legislația națională.

„Pentru a beneficia de pensii și alte prestații sociale prevăzute de acordurile internaţionale în domeniul securităţii sociale la care R. Moldova este parte, persoanele îndreptățite vor depune o cerere la Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) sau la instituția competentă a celuilalt stat contractant”, a notat MMPS.

Informații cu privire la țările cu care R. Moldova a încheiat Acorduri de securitate socială, tipurile de prestații stabilite și instituțiilE responsabile de implementarea acestora din partea celuilalt stat contractant, pot fi găsite aici. Totodată, informații utile pentru lucrătorii migranți sunt disponibile pe pagina CNAS, la rubrica Relaţii internaţionale.

Conform datelor oficiale, în prezent în Spania sunt stabiliți circa 22 mii de cetățeni ai R. Moldova. Țara noastră a încheiat acorduri de securitate socială cu 18 țări: Republica Austria, Republica Bulgaria, Portugalia, România, Luxemburg, Estonia, Cehia, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania, Germania, Turcia, Belarus, Italia, Letonia, Grecia, Spania, dintre care 17 sunt deja în vigoare.

Șeful Moldovagaz a anunțat cât vom plăti pentru gaze la iarnă: „Va fi un șoc pentru toți”
Articolul anterior
Facebook închide o funcţie importantă. Motivul din spatele acestei decizii
Articolul următor