Vorbind despre bolile de sezon ale copiilor şi prevenirea lor, un medic pediatru a menţionat mai multe greşeli atât de răspândite în rândul părinţilor, încât au devenit „boli naţionale”. Ce poţi face pentru a spori imunitatea copilului tău şi a preveni bolile de sezon?


Nu îl înfofoli
,,De teama curentului şi a frigului, multe mame îşi „înfofolesc” copiii cu haine prea groase, ceea ce duce, în timp la o sensibilitate sporită. Copiii nu trebuie protejaţi în mod excesiv. Ei pot fi scoşi afară, la aer, încă din prima săptămână de viaţă şi pot fi luaţi în vacanţă la munte în această perioadă fără niciun risc pentru că „şi acolo, la munte, se nasc copii, care cresc sănătoşi”, spune dr. Ana Culcer, medic primar pediatru cu o experienţă de peste 40 de ani.
Nu îl hrăni excesiv
Obezitatea este întâlnită la vârste tot mai fragede la copiii „îndopaţi” de părinţi sau bunici care consideră că astfel îşi arată dragostea. Astfel cei mici mănâncă mult, dar prost, le lipsesc vitaminele şi mineralele, iar imunitatea scade.
Nu neglija vaccinurile
Pediatrul recomandă toate vaccinurile, inclusiv pe cele opţionale, pentru că este mai uşor să previi o boală decât să o tratezi. Iar dacă majoritatea copiilor trec cu bine peste virozele de sezon, există întotdeauna un risc de complicaţii grave la copii sau la alţi membri ai familiei. Dr. Culcer îşi aminteşte cazul unui copil nevaccinat care a făcut varicelă, a trecut cu bine peste ea, însă i-a dat-o şi mamei, care a decedat.
Nu îl suprasolicita
Şi şcoală, şi pian, şi balet, şi limba străină, şi dans… pentru majoritatea copiilor sctivităţile extraşcolare sunt obositoare şi stresante, ceea ce slăbeşte organismul. Cei mici, ca şi noi, au nevoie de odihnă, relaxare şi mai ales au nevoie „să fie copii”, spune dr. Culcer.