Cu siguranţă eşti preocupată de sănătatea copilului tău, de aceea nu renunţa să îți alăptezi copilul la sân, chiar dacă ai impresia că nu ai lapte sau că nu este suficient de gras (în realitate laptele conţine tot necesarul).
Laptele Matern are 3 calităţi foarte căutate azi: preţul cel mai mic, calitatea cea mai bună și modul de prezentare cel mai atractiv.
Alăptarea exclusivă la sân timp de 6 luni este foarte importantă şi benefică, atât pentru copil cât şi pentru mamă. Desigur, există excepţii, când mama nu poate alăpta, în rest, sistarea laptelui matern este doar din cauza greşelilor, pe care la fac majoritatea femeilor.
Ludmila Ciocârlă
Conf. univ. dr. în medicină
Departamentul pediatrie USMF „N. Testemiţeanu”
Avantajele alăptării la sân
- Primul lapte (colostrul) este foarte important, pentru că este prumul vaccin natural al nou-născutului. Conţine imunoglobine şi anticorpi, mai mult de 40 de substanţe imunoprotectoare. Este bogat în anticorpi – protejează împotriva infecţiilor şi a alergiei; în celule albe – protejează împotriva infecţiilor; în vitamina A reduce – gravitatea infecţiilor şi previne boala oculară; este purgativ – elimină meconiul şi previne icterul; conține factori de creştere – ajută maturizarea intestinală, previne alergia şi intoleranţa alimentară.
- Poate fi digerat uşor de copil, prin conţinutul de enzime digestive.
- Dezvoltă sistemul imunitar.
- Stimulează mobilitatea psihică, emoţională şi creşte coeficientul de inteligenţă.
- Scade riscul înbolnăvirii de cancer ovarian şi mamar la mamă.
Copiii alimentaţi la sân nu au nevoie de apă
Copii alimentaţi la sân primesc suficientă apă din laptele matern. Acesta conţine apă în proporţie de aproximativ 90%.
Folosirea apei de către sugari sporeşte riscul de infecţie prin posibilitatea introducerii unor germeni patogeni. Contaminarea poate veni direct din apă sau de la obiectele folosite (biberon, cană, lingură). Copiii care nu sunt alimentaţi exclusiv la sân se îmbolnăvesc mai des. Numai apa din componenţa laptelui matern este suficient de pură.
Atunci când sugarul bea apă, nu mai poate consuma la fel de mult lapte (stomacul este mic), respectiv va primi mai puţină energie şi mai puţini nutrienţi, inclusiv el nu va primi suficienţi anticorpi. Dacă apa înlocuieşte laptele de mamă, copilul nu va putea beneficia de maximă protecţie împotriva bolilor, iar secreţia lactată a mamei poate fi diminuată pentru că ea depinde, în principal, de solicitarea copilului.
Reguli de bază pentru mămici care alăptează
- Poziţia mamei şi a copilului în timpul alăptării la sân trebuie să fie corectă, pentru a nu îngreuna momentul alăptării.
- În primele săptămâni mama trebuie să se stoarcă înainte de alăptare, copilul nu are putere să apuce bine mamelonul, dacă este plin şi nici nu are nevoie de o cantitate mare de lapte.
- În caz de criză lactaţională sau stimularea secreţiei la mamă cea mai buna metodă este supliment la sân.
- Să nu alăpteze copilul imediat ce s-a trezit, fără să regurgiteze, să evacueze gazele, să-şi revină copilul din amorţeală, după un masaj uşor – neteziri.
- Să alăpteze copilul în timpul nopţii, dacă îi este foame. În plus, cu cât copilul suge mai des, cu atât se formează mai mult lapte (secreţia prolactinica). Ideal ar fi la cererea copilului, dar nu mai rar de trei ore dintre mese (până la 8 – 12 mese în 24 ore).
- Mănânc foarte mult şi gras ca să fac lapte! – Greşit. Mama trebuie să mănânce exact ca şi mai înainte, raţional, conform piramidei alimentare, cu atenţie la alimentele alergice. Nu trebuie să consume exagerat lapte (formează colici la copil), ceai negru, verde cu conţinut mare de fenoli (elimină fierul din organism), se recomandă infuzia de melisă, mărar şi anason (care linişteşte, măreşte secreţia laptelui şi ajută în problema colicilor).
- Să fie liniştită şi relaxată. Deşi, dacă „dominanta maternităţii” există, se formează prin educare din copilărie şi în timpul sarcinii atunci nu o poate stresa nimic,
Cum păstrezi laptele matern
Alăptatul nu poate să te împiedice să faci unele lucruri cum ar fi: vizita la coafor sau la magazine. Laptele matern stors poate sta până la 2 ore la temperatura camerei, 24 ore la frigider şi 6 luni în congelator. Laptele stors se încălzeşte într-o baie de apă caldă şi se dă copilului, folosind o cană, lingură sau seringă. Nu folosi biberonul, pentru că din biberon este mai uşor de supt şi copilul poate renunţa la sân. Laptele stors nu se reâncălzeşte!
Igiena sânilor
Nu trebuie să te speli de fiecare dată când alăptezi, dacă nu ai transpirat sau nu ai avut secreţii de lapte. Sânii se spală cu apă simplă şi săpun. Nu folosi dezinfectante sau produse cosmetice cu miros puternic, care pot schimba gustul şi mirosul pielii sânului.
Renunţarea la laptele de mamă
Este bine să fie alăptat copilul şi în al doilea an de viaţă, pentru că laptele matern îşi pierde proprietatea de aliment, însă rămân substanţele, care ajută la dezvoltarea creierului copilului. Astfel, treptat se reduc mesele de alăptare la sân, iar la un moment dat, copilul nu mai vrea, iar mama nu mai produce lapte – este timpul renunţării la laptele de mamă. Înţărcarea forţată este o mare greşeală – nu face bine nici copilului, nici mamei.
Text: Snejana Ţugui
Întreabă doctor@unica.md
Adresează o întrebare specialistului nostru, vei primi răspuns în cel mai scurt timp.