Cazul bebelușului de 2 săptămâni, care a fost găsit abandonat într-un bloc de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Capitală, a sensibilizat mai mulţi oameni.
O mamă cu doi copii se oferă să-l adăpostească temporar, iar unii internauți sunt gata să ajute fetița cu haine și tot ce este necesar, transmite publika.md.
Doina Pantaz, de 34 de ani, din orașul Rezina, este femeia care a scris poliției că ar putea să primească bebeluşul la ea acasă. Femeia are doi copii, un băiețel de șapte ani și o fetiță de șase luni.
„Deci, eu alăptez și așa că am lapte și pentru altcineva. Decât să stea în spital sau într-un centru, unde vin să-i vadă din trei în trei ore. Mă gândesc că o să fie mai bine la cineva acasă. cu toate că după asta îmi va fi greu să mă despart de ea. Sunt de acord să-i ofer timpul și dragostea mea.”
Doina spune că şi-ar dori să devină asistent parental, pentru a ajuta micuții abandonați sau rămaşi orfani.
„Tragediile acestea deja au început să fie parcă un trend și este înspăimântător. M-am gândit la înfiat, dar aici sunt mai multe condiții. Eu o să cer periodic informații despre fetiță asta și la orice etapă dacă e nevoie de ajutorul meu, o să fiu bucuroasă să o ajut.”
Cazul a stârnit un șir de reacţii pe internet. Unii oameni s-au mobilizat și s-au oferit să ajute fetița. De exemplu, familia Cojocari din Capitală ar vrea să doneze haine.
„Aici sunt mai mari un pic, dar eu cred că o să fie de ajutor… Sunt toate cu etichetă. Sunt noi nouțe… și mai mici.”
„Petrecând timpul acasă cu ai noștri doi copii, am văzut din întâmplare postarea. Avem hăinuțe noi și de ce să nu ajutăm un copil care are nevoie.”
Medicii de la Spitalul Municipal Nr. 1 din Chişinău spun că fetița este perfect sănătoasă şi că până acum a fost îngrijită şi alăptată la sân.
„În prezent, bebelușul se simte bine. Cântărește două kilograme opt sute. Este alimentată artificial. Conform examenului de către specialiști, fetița nu are mai mult de două săptămâni de viață. Este în secție obișnuită, nu are nevoie de îngrijiri medicale speciale, cum ar fi reanimare.”
Am încercat să aflăm de la Inspectoratul General al Poliției dacă mama bebelușului a fost găsită, însă nici conducerea IGP și nici serviciul de presă al instituţiei nu au răspuns la telefon.
Pruncul a fost observat sâmbătă, în jurul orei 15:00, de către o locatară a blocului. Până la venirea poliţiei, femeia a luat copilul în casă pentru a-l încălzi şi a-l hrăni. Oamenii legii au iniţiat un dosar penal în acest caz.