Siropul de tuse nu este recomandat copiilor sub 2 ani. Noi dovezi și indicații ale specialiștilor

Siropul de tuse este adesea prima opțiune a părinților ai căror copii sunt răciți, tușesc, însă, mai nou, specialiștii de la American Lung Association susțin că acesta nu trebuie administrat sub vârsta de 2 ani și în niciun caz fără recomandarea medicului. Conform specialiștilor, tusea din bolile respiratorii banale (răceli în nas şi gât) trece singură, și cu, şi fără tratament, în 2-3 săptămâni, iar siropul de tuse ar avea în acest caz un efect placebo.

Tusea este un simptom adesea întâlnit în cazul răcelilor, dar poate ascunde şi alte afecţiuni, unele mai uşoare, altele, din contra, severe, inclusiv infecția cu noul coronavirus.

Dacă tusea persistă pe termen lung, trebuie să vă adresaţi medicului, care va recomanda analize amănunţite. Dacă tusea este doar deranjantă şi vă gândiţi să apelaţi la siropul de tuse, iată care sunt recomandările specialiştilor!

Opinia medicului Norman Edelman, cercetător la American Lung Association:

,,Nu au existat niciodată dovezi concludente că expectorantele şi produsele pentru supresia tusei ar avea vreun merit, dar oamenii caută disperaţi un remediu şi sunt foarte convinşi că astfel de produse vor avea efect, astfel încât le vor cumpăra indiferent de acest aspect”, spune dr. Edelman.

Este important de subliniat faptul că cercetările realizate în ultimele decade pe acest subiect nu au scos la iveală că aceste produse nu funcţionează, dar nici că au vreun efect benefic.

Din cauza lipsei de dovezi în sprijinul eficienţei siropurilor de tuse şi a riscului, scăzut ce-i drept, de posibile reacţii adverse (convulsii, palpitații, în caz de antitusive chimice), FDA a recomandat ca părinţii să nu le administreze copiilor foarte mici, sub 2 ani, astfel de produse. (vezi aici recomandarea specialiștilor)

În același timp, Academia Americană de Pediatrie recomandă ca acestea să nu fie administrate copiilor sub 6 ani.

Cu toate acestea, părinţii încă apelează la siropul de tuse atunci când cel mic are acest simptom. Într-un sondaj recent a ieşit la iveală că peste 60% din părinţi le dau copiilor sub 2 ani siropuri sau medicamente de tuse.

De ce fac asta? ,,Când copilul e bolnav, ai face orice să îi fie mai bine. Siropul de tuse îţi oferă o senzaţie că faci ceva bine, că deţii controlul. Însă, de cele mai multe ori, tusea dispare de la sine în câteva zile, cu sau fără ajutorul acestor produse. Dar părinţii pun pe seama siropului acest lucru şi continuă să îl cumpere. De fapt, ingredientele din acest sirop nu au niciun efect”, explică medicul.

În schimb, pentru ameliorarea simptomelor de răceală sau gripă la copii sunt indicate spray-urile nazale saline, consumul de lichide (o bună hidratare subţiază secreţiile organismului, uşurează tusea şi curăţarea nasului) sau antitermicele, dar numai la recomandarea medicului!

În cazul copiilor mai mari de 1 an se recomandă mierea de albine, care înmoaie secreţiile şi slăbeşte tusea. Studii recente au arătat că mierea este mai eficientă decât siropurile de tuse din farmacii în ceea ce priveşte reducerea frecvenţei şi severităţii tusei pe durata nopţii.

Dulcele din sirop eliberează endorfine în vecinătatea centrului tusei

Potrivit medicului pediatru Mihai Craiu, siropul de tuse are doar efect placebo. Iată ce spune medicul despre aceste remediu contra tusei:

,,Despre valoarea terapeutică a siropurilor de tuse. Multe studii placebo-controlate privind eficiența diverselor medicamente de tuse administrate la copil au dovedit categoric un efect mediocru. Şi care ține mai mult de percepția părintelui decât de boala copilului. Adică acei părinți care au fost extrem de speriați de tusea copilului şi care au dorit mai aprig o rețetă de sirop de tuse sunt exact acei părinți care au raportat cea mai mare îmbunătățire a bolii copilului la vizita de control. Indiferent ce au primit copiii la vizita inițială : placebo, antihistaminice sau antitusive.

Cifra zilei: 85%. Aceasta este rata de copii care se ameliorează cu siropuri de tuse placebo în cursul unei răceli obişnuite. Cum spunea prietenul meu profesorul Sorin Man – dacă e dulce se ameliorează tusea, orice ar conține, în rest, acel sirop – de la antitusive până la nimic. De ce? Pentru că dulcele eliberează o serie de endorfine în creier, în vecinătatea centrului tusei.

Morala: tusea din bolile respiratorii banale (răceli în nas şi gât) trece singură. Şi cu, şi fără tratament! În 2-3 săptămâni, nu în câteva zile!”, afirmă medicul.

Dar atenție – tusea persistentă sau care se agravează poate semnala mai mult decât o banală răceală, cum ar fi astmul, bronșita sau pneumonia!

Dacă în cazul copiilor a fost stabilit că nu sunt recomandate siropurile până la vârsta de 6 ani, în cazul adulţilor situaţia e un pic diferită. Medicii spun că e în regulă să le luăm dacă ne confruntăm cu tuse, dar să cerem opinia atunci când suferim şi de alte afecţiuni, precum boli de inimă sau hipertensiune.

Tusea care durează mai mult de 7 zile şi care este însoţită şi de alte simptome (febră, oboseală, ameţeli etc.) trebuie investigată la medic, pentru că poate ascunde alte probleme de sănătate, mult mai grave.

,,În locul unui sirop de tuse, puteţi apela foarte bine la ceaiuri îndulcite cu miere”, sugerează dr. Edelman.

Dar nu le daţi miere copiilor mai mici de un an, pentru că poate apărea o intoxicaţie alimentară foarte periculoasă, botulismul.

În concluzie, siropul de tuse nu este nici rău, dar nici bun de ceva. Cel mai probabil, efectul lor este unul placebo, potrivit specialiștilor. Un lucru foarte important: tusea în general este un lucru bun, ajută la eliminarea mucusului şi a altor substanţe din organism, aşa că nu vă grăbiţi să programaţi o consultaţie la pediadru imediat ce copilul are acest simptom, pentru că este perfect normal.

sursa

Plan de naștere, cursuri obligatorii și dezvoltarea cadrului legal. Recomandări pentru diminuarea violenței obstetrice în R. Moldova

Plan de naștere, cursuri obligatorii și dezvoltarea cadrului legal. Sunt câteva dintre recomandările pentru diminuarea fenomenului violenței obstetrice în R. Moldova. Acestea se regăsesc într-un studiu realizat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în cadrul proiectului „Suport organizațional”.

Dezvoltarea cadrului legal

Studiul indică că este necesară elaborarea unei legi privind malpraxisul medical, fie adoptarea unei legi speciale care să abordeze fenomenul violenței obstetrice și ginecologice.

“Reglementări care să asigure că pacienții, care au suferit leziuni sau vătămări ca urmare a unor practici medicale incorecte sau au fost supuși unei forme de violență obstetrică și ginecologică, pot fi apărați prin intermediul legii și au acces la suport financiar sau la alte forme de remediere.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Studiul mai subliniază că „procedurile interne trebuie să ofere siguranță și protecție victimelor pentru a putea raporta orice abuz, fără frică de represalii sau fără încălcarea dreptului la confidențialitate, precum și să includă sancționarea pentru cei găsiți vinovați de astfel de cazuri”.

“Legislația trebuie să limiteze practicile medicale neesențiale, pentru a evita procedurile medicale efectuate fără consimțământul explicit al pacientului, inclusiv vizând femeile în perioada sarcinii, a nașterii sau în stadiul post-partum.

Un alt aspectimportant ține de obligativitatea de a avea o politică de protecție a personalului medical care raportează cazuri de violență obstetrică. Acest lucru ar putea ajuta la protejarea persoanelor respective de eventuale represalii.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Crearea liniei fierbinți

Autorii studiului consideră că este necesară instituirea unei linii fierbinți, pentru reclamarea neregulilor la care au fost supuse femeile în timpul sarcinii, al nașterii sau în perioada imediată de după naștere, inclusiv estorcarea de mită.

“Luând în considerare faptul că aceste cazuri sunt adesea traumatizante și sensibile, iar femeile pot întâmpina dificultăți în a discuta despre experiențele lor cu cei apropiați, o linie fierbinte anonimă le poate oferi un mediu sigur în acest sens.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Asistență juridică garantată

Asigurarea asistenței juridice gratuite este o măsură suplimentară de promovare și protejare a drepturilor omului, inclusiv pentru persoanele vulnerabile sau marginalizate în societate, se mai arată în studiul CPD.

Femeile care se confruntă cu diferite forme de violență obstetrică și ginecologică, indiferent de statutul lor financiar, trebuie să fie asigurate cu oportunitatea de a-și apăra drepturile și de a fi reprezentate corect.

Astfel, este necesară integrarea oricărui caz de violență obstetrică în categoria cazurilor care presupun desemnarea, la cerere, a unui avocat specializat, care acordă asistență juridică garantată de stat. Acest lucru poate include asistență juridică gratuită, consiliere și alte forme de sprijin.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Instituirea obligativității planului de naștere

Studiul relevă că legislația trebuie să includă o prevedere care să facă obligatorie pregătirea și prezentarea unui plan de naștere pentru fiecare femeie însărcinată.

“Această practică este pe larg răspândită în practica internațională, fiind implementată în SUA, Anglia, Danemarca, Olanda, Estonia, Spania. Planul de naștere reprezintă un document scris, prin care femeia însărcinată, după ce se informează despre procedurile privitoare la sarcină și naștere, își anunță nevoile și preferințele legate de travaliu, naștere, îngrijirea post-partum.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

„Acest lucru va spori gradul de implicare a femeilor în procesul de naștere, le va oferi un sentiment de control și le va permite să-și exprime preferințele și nevoile într-un cadru formal. Deși fiecare plan de naștere va fi individual, bazat pe nevoile și preferințele individuale ale fiecărei femei, se recomandă a fi stabilite anumite standarde privind conținutul și formatul acestuia”, se mai arată în studiu.

Crearea camerelor pentru nașteri blânde

“În saloanele și sălile de naștere din maternități este greu să produci oxitocină – hormon care are nevoie de o ambianță caldă și primitoare, în care femeia să se simtă în siguranță, în condiții familiare.

Sălile de naștere sunt amenajate ca săli de operații: sunt reci, cu lumină orbitoare. Pentru o naștere lină însă este nevoie de intimitate, căldură, liniște și lumină difuză. Atunci neocortexul se liniștește și se activează instinctele femeii, hormonii nașterii.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Îmbunătățirea condițiilor de îngrijire pentru femeile care au pierdut o sarcină sau un copil

Mai este necesar să fie introduse prevederi care să asigure că femeile care trec printr-o pierdere perinatală nu sunt cazate în apropierea saloanelor sau secțiilor cu nou-născuți.

“Acest lucru ar putea implica crearea unor zone separate în spitale sau implementarea unor politici care să asigure plasarea femeilor respective în zone cât mai îndepărtate de sunetele produse de nou-născuți.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Cursuri obligatorii de educație prenatală

Iar cursurile de pregătire ar trebui să devină obligatorii pentru toate femeile însărcinate.

“Este important ca aceste cursuri să se concentreze pe furnizarea de informații pozitive și împuternicitoare, care să încurajeze femeile să aibă încredere în capacitățile propriului corp.

În prezent, seminarele livrate de instituțiile medicale, private sau publice, pun accentul preponderent pe pericole și riscuri în sarcină și la naștere, fapt ce creează anumite blocaje în corp, trezesc sentimentul de frică și anxietate.”

Autor: Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

Alte recomandări indicate în studiu pot fi văzute aici.

Fiecare femeie are dreptul la o experiență medicală bazată pe respect, empatie și demnitate, mai ales într-un moment atât de important precum nașterea. Cu această convingere, în cadrul celor #16Zile împotriva violenței de gen, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), în parteneriat cu AGORA, a lansat campania de sensibilizare și conștientizare a violenței obstetrice și ginecologice – o inițiativă care își propune să aducă în prim-plan o realitate dură, dar să ofere și soluții pentru o experiență mai empatică pentru femei.

„Grija vindecă ceea ce frica distruge!” Alătură-te campaniei de informare și sensibilizare împotriva violenței obstetrice și ginecologice (VOG)

Fiecare femeie are dreptul la o experiență medicală bazată pe respect, empatie și demnitate, mai ales într-un moment atât de important precum nașterea. Cu această convingere, în cadrul celor #16Zile împotriva violenței de gen, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în parteneriat cu AGORA a lansat campania de sensibilizare și conștientizare a violenței obstetrice și ginecologice – o inițiativă care își propune să aducă în prim-plan o realitate dură, dar să ofere și soluții pentru o experiență mai empatică pentru femei.


 

„Grija vindecă ceea ce frica distruge! Alătură-te campaniei sociale privind violența obstetrică și ginecologică”, este îndemnul CPD. 

Simbolul acestei campanii este trandafirul roz născut din dorința de a pune capăt abuzurilor #metoo din sălile de travaliu și de naștere. Trandafirul roz reprezintă vulnerabilitatea și povestea fiecărei femei care a avut de îndurat o experiență dureroasă fie în timpul nașterii sau la consultațiile din cabinetul ginecologic.

Simbolul trandafirului roz a pornit din campania „Revoluția Rozelor: 16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, fondată în 2011 de Jesusa Ricoy, activistă în domeniul nașterii și a drepturilor femeilor. De atunci, mișcarea a căpătat o amploare tot mai mare, iar, în prezent, peste 30 de țări organizează acțiuni anuale în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie. 

Această mișcare pacifistă se opune violenței și lipsirii de respect din partea personalului medical în perioada sarcinii, nașterii și postpartum dar și în cabinetul ginecologic de zi cu zi. În fiecare an, femeile care au trecut prin astfel de experiențe duc un trandafir roz la instituția unde au suferit abuzul, ca un act de protest și de vindecare. Este un moment de reflecție, de recunoaștere a suferinței întru obţinerea unei îngrijiri obstetrice decente şi sigure.

Ce este violența obstetrică și ginecologică (VOG)?

Violența obstetrică și ginecologică nu se referă doar la acte fizice sau la utilizarea forței. Ea include și abuzuri mai subtile, cum ar fi lipsa consimțământului informat al femeii în timpul procedurilor medicale, tratamente umilitoare, tonuri dure sau ignorarea deciziilor pacientei. 

Aceasta poate apărea în timpul vizitelor ginecologice, unde femeile nu sunt întotdeauna informate despre opțiunile disponibile, cât și în timpul sarcinii sau al nașterii, când intervențiile medicale sunt efectuate fără explicații clare sau fără a ține cont de dorințele femeilor. Având la bază practica internațională, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) a dezvoltat o definiție extinsă a acestui termen, aplicată în studiul „Fără voce. Fără lege.Fără dreptate.”, potrivit căreia „violența obstetrică și ginecologică se referă la abuzul verbal, fizic și/sau sexual manifestat de către personalul medical și auxiliar prin constrângere, umilire și/sau agresiune în timpul controlului medical ginecologic, în timpul travaliului și/ sau la naștere, precum și în timpul procedurilor ginecologice”. 

De ce este important să vorbim despre acest subiect?

În Republica Moldova, violența obstetrică este încă un subiect insuficient discutat. Studiile CPD arată că:

  • Doar 60% dintre femei sunt informate despre acest termen.
  • 66% dintre ele consideră că aceste practici sunt frecvente.

Este clar că tăcerea nu este o soluție. Prin această campanie, femeilor li se oferă voce, se atrage atenția asupra drepturilor lor, ca, într-un final, să se schimbe sistemul medical.

Campania „Grija vindecă ceea ce frica distruge!” aduce în prim-plan un spot video emoționant, care dă glas poveștilor femeilor ce au trecut prin experiențe dureroase, dar și speranței pentru un viitor mai bun. Spotul video al campaniei surprinde atât umbrele unui sistem ce poate răni, cât și lumina pe care o aduc acei medici care aleg să practice cu suflet, nu doar cu știință. 

Ce ne dorim să obținem prin această campanie? 

Această campanie este despre NOI TOȚI: femeile care devin mame, comunitatea medicală și cei care pot contribui la construirea unui sistem bazat pe valori umane autentice. Vrem ca fiecare femeie să se simtă în siguranță, să fie respectată și auzită în timpul oricărui act medical. Vorbim despre conștientizare, despre curajul de a spune „nu e normal” atunci când granițele respectului sunt încălcate. 

Ne dorim să le oferim femeilor cunoașterea drepturilor lor, să le ajutăm să fie pregătite și să știe că merităm mai mult – o îngrijire bazată pe empatie și profesionalism.

Mai mult decât atât, tindem spre un dialog sincer și respectuos între paciente și personalul medical, unde comunicarea devine un pilon al încrederii, iar tratamentul uman rămâne esențial.

Aceasta este misiunea noastră: să punem capăt tăcerii, să construim încrederea și să transformăm experiențele medicale în momente demne de respect și umanitate. Deși acest tip de violență constituie o încălcare gravă a drepturilor omului, punând în pericol integritatea fizică și dreptul la viață și sănătate al femeilor, Republica Moldova nu a abordat suficient această problemă. Astfel, în cadrul celor 16 zile de campanie, vor fi prezentate datele obținute, pentru prima dată în țară, cu privire la amploarea acestui fenomen.

Alătură-te campaniei pe rețelele de socializare: CPD și Agora.

Despre CPD

Creat în 1998, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) este o organizație non-guvernamentală care promovează egalitatea de gen și drepturile femeilor. Prin inițiativele sale, CPD își propune să creeze o societate bazată pe respect, echitate și șanse egale pentru toți. De-a lungul anilor, CPD a devenit un pilon important al schimbării, susținând femeile din întreaga țară și încurajându-le să-și revendice drepturile.

Femeie arestată pentru moartea fiului ei, uitat în mașină, în plină caniculă

O femeie din SUA a fost arestată în cursul acestei săptămâni, după ce a fost acuzată pentru moartea fiului ei adoptiv, în vârstă de cinci ani. Copilul a fost închis în mașină, în plină caniculă, timp de șapte ore, conform NBC News.

Potrivit Poliției din Omaha, statul Nebraska, femeia în vârstă de 40 de ani, pe nume, Juanita Pinon a fost pusă sub acuzare, după ce copilul a fost găsit în mașină, miercuri dupăamiază, în jurul orei 17:00.

Autoturismul era într-o parcare din apropierea salonului de înfrumusețare la care lucra Pinon, a spus Chris Gordon, purtătorul de cuvânt al Poliției, pentru NBC News, conform AK-24.

Băiețelul a fost lăsat în mașină timp de aproximativ 7 ore, în timp ce mama lui vitregă era la muncă. Conform Poliției, minorul a fost dus de urgență la spital, dar nu a mai putut fi salvat. De asemenea, femeia a refuzat le spună agenților dacă a lăsat intenționat copilul în mașină sau dacă a fost o greșeală.

În urmă autopsiei se va află dacă băiețelul a murit din cauza expunerii la căldură sau din altă cauza, a mai spus Chris Gordon.

În Omaha, zilele trecute temperaturile au atins 89 de grade F (32 de grade Celsius). Dar „temperatura din interiorul mașinilor poate fi mult mai mare decât afară”, a spus Janette Fennell, fondatoare și președinte al organizației KidsAndCars.org.

Gândițiva la temperatura din interiorul unui vehicul precum o seră. Ai un vehicul, este multă sticlă în el și apoi, în funcție de unghiul în care te afli față de soare, se încălzește foarte repede”, a spus ea, adăugând deschiderea geamurilor deschise nu este suficientă pentru a răci o mașină.

„De fapt, am documentat decese în cazul în care temperaturile de afară au ajuns și până la de 60 de grade C,” a mai spus această.În 2024, cel puțin 10 copii au murit în SUA din cauza caniculei, după ce au fost uitați în mașini.

Meghan Markle, ținute de zeci de mii de dolari în timpul vizitei în New York. Numai brățara purtată costă 12.000 de dolari
Articolul anterior
Angelina Jolie, primele imagini alături de noul bărbat din viața ei. Fanii sunt încântați
Articolul următor