Ucraina a lovit două regiuni din sudul Rusiei cu o rachetă și o dronă, deși racheta a fost doborâtă de apărarea aeriană, potrivit unor oficiali ruși și presei, informează Reuters citat de hotnews.ro.
În orașul Krasnodar din sudul Rusiei, o explozie a avariat o clădire rezidențială și de birouri, au declarat oficialii ruși.
Aceștia nu au precizat care a fost cauza exploziei, deși presa rusă a relatat că a fost vorba de un atac cu dronă.
Videoclipuri neverificate pe rețelele de socializare au arătat o dronă care zbura deasupra orașului.
„Toate serviciile de urgență lucrează la fața locului. Cauza incidentului este în curs de investigare. Locuitorii sunt rugați să rămână calmi”, a scris primarul din Krasnodar, Evgheni Naumov, pe canalul de Telegram.
În regiunea învecinată Rostov, guvernatorul local a declarat că o rachetă ucraineană a fost doborâtă joi de apărarea aeriană în apropiere de Morozovsk, unde se află o bază aeriană rusă.
„În zona Morozovsk, un sistem de apărare aeriană s-a declanșat, doborând o rachetă ucraineană”, a declarat guvernatorul regiunii Rostov, Vasili Golubev.
„Armata își face treaba. Rămâneți calmi”.