10 femei celebre care nu au fost niciodată căsătorite

Cu siguranță, tuturor acestor femei nu le-a lipsit atenția bărbaților. Totuși, acestea nu s-au bucurat niciodată de emoțiile purtării unei rochii de mireasă sau a inelului de logodnă. Dar, poate că niciodată nu e prea târziu să devină soții iubite!

Oprah Winfrey, 66 de ani

Este una dintre cele mai bogate și mai influente femei din lume, gazdă a mai multor talk-show-uri, proprietară a unui studio de film și a unui canal propriu de televiziune OWN: The Oprah Winfrey Network. În 1986, a început o relație cu omul de afaceri și profesorul american Stedman Graham, iar câțiva ani mai târziu și-au anunțat logodna. Dar, în ciuda faptului că relația lor a continuat până în anii 2000, nunta nu a avut loc niciodată.

„În momentul în care am fost de acord cu propunerea lui, am avut îndoieli”, a scris Winfrey în revista sa din 2020. „Mi-am dat seama că nu căutam cu adevărat căsătoria. Am vrut să mi se propună. Am vrut să știu că merit să fiu soția lui. Dar nu am vrut sacrificii, compromisuri, angajamente de zi cu zi care fac parte integrantă din căsătorie. Cariera în televiziune a fost întotdeauna prioritatea mea – și am știut-o amândoi”

Diane Keaton, 74 de ani

Actrița de 74 de ani de la Hollywood, câștigătoare a premiului Oscar, Globului de Aur și BAFTA, dar și o mamă fericită a doi fii recunoaște că nu a fost niciodată împotriva ideii de căsătorie, dar era îngrozită de a fi o femeie căsătorită. „Sunt atrasă de bărbați și îmi place să mă ”joc” cu ei”, a mărturisit ea acum cinci ani. – Dar să locuiesc cu cineva împreună? Acesta este un alt univers. Pentru a face acest lucru, trebuie să privești viața în mod realist și să fii dispus să facă compromisuri. Nu sunt capabilă de asta“. Cu toate acestea, chiar și fără căsătorii, viața personală a lui Diane Keaton a fost întotdeauna plină de evenimente. De-a lungul anilor, ea s-a întâlnit cu Al Pacino, Warren Beaty, Jack Nicholson și Keanu Reeves.

Christine Davis, 55 de ani

Cei mai mulți dintre noi ne amintim de Christine Davis din rolul ei de Charlotte în serialul de succes Sex and the City – singura eroină care a visat cu disperare să se căsătorească (și la a doua încercare a reușit să creeze o familie puternică cu bărbatul ei iubit). Dar în viața reală, a existat o situație identică: Christine Davis este singura dintre cele patru actrițe din „Sex and the City” care nu s-a căsătorit niciodată. Și nu o deranjează deloc. Ea joacă în filme, își crește fiica adoptivă Gemma Rose, este activistă pentru drepturile animalelor și se simte complet mulțumită de viața ei. În 2013, Christine i-a spus lui Haute Living: ”Nu știu dacă am vrut în mod conștient să rămân singură pentru totdeauna, dar îmi amintesc cum întrebam în copilărie: „Și de ce se căsătoresc toți oamenii?”

Winona Ryder, 49 de ani

Winona Ryder s-a întâlnit cu cei mai frumoși și de succes bărbați de la Hollywood – de la Matt Damon și Chris Noth la Keanu Reeves. Mai mult decât atât, în anii 1990, ea a fost de acord cu propunerea tânărului sex-simbol de la Hollywood Johnny Depp. Cu toate acestea, o nuntă nu a avut loc niciodată. După despărțirea de iubitul ei, Winona Ryder a căzut în cea mai adâncă depresie și nu s-a putut recupera mult timp. Ani mai târziu, actrița a reușit să își revină, a reluat cariera și relațiile cu alți bărbați. Dar este încă precaută cu privire la căsătorie. În 2016, ea a mărturisit: „Aș prefera să nu mă căsătoresc niciodată decât să divorțez de mai multe ori. Nu că divorțul este rău. Pur și simplu nu vreau să fac un astfel de pas“.

Charlize Theron, 45 de ani

Una dintre cele mai frumoase actrițe de la Hollywood, care nu a fost căsătorită niciodată. Întrebată de Pierce Morgan în 2011 despre viața ei personală, ea a explicat: „Nu am vrut niciodată să mă căsătoresc. Nu cred că anume căsătoria este importantă. Mă interesează într-adevăr o relație pe termen lung – și am avut una. Dar ceremonia căsătoriei în sine nu are nicio valoare pentru mine“. De asemenea, Charlize Theron a negat zvonurile că ar fi fost logodită cu Sean Penn. „În viața mea acum sunt doi oameni mici pe care îi iubesc foarte mult (copii adoptați), – a adăugat actrița. – Viața mea este plină de iubire, cu siguranță nu mă simt singură … Nu știu dacă mai pot trăi vreodată cu un partener sub un același acoperiș. Poate că va trebui să-și cumpere o casă separată alături!”

Tyra Banks, 47 de ani

Top model, prezentatoare TV și femeie de afaceri, Tyra Banks nu a fost niciodată căsătorită. În anii 1990, ea s-a întâlnit cu regizorul american John Singleton și cu muzicianul britanic Seal. Mai târziu, lista a fost completată de jucătorul de baschet de succes Chris Webber, de actorul Tyler Perry și de finanțatorul milionar John Utendal. Dar niciunul dintre acești bărbați nu a reușit să convingă modelul la o căsătorie oficială. La începutul anilor 2010, în viața lui Tyra a apărut o persoană de care s-a îndrăgostit cu adevărat – fotograful norvegian Eric Asla. Câțiva ani mai târziu, au devenit părinții unui adorabil bebeluș Yorkie, care s-a născut cu ajutorul unei mame surogat. Odată, în timpul talk-show-ului lui Wendy Williams, Tyra Banks a afirmat: „Nu trebuie să porți un inel pe deget pentru a demonstra cuiva că îl iubești”, a spus ea.

Eva Mendes, 46 de ani

Eva Mendes are o relație de aproape 10 ani cu actorul Ryan Gosling, un bărbat care a cucerit milioane de inimi de femei din întreaga lume. Cuplul este fericit și are doi copii. În 2016, zvonurile despre o nuntă secretă a Evei și Ryan au inundat internetul, dar aceștia doi le-au negat oficial. Vedetele nu și-au înregistrat relația. „Cred că aceasta este o tradiție foarte veche”, a răspuns actrița la întrebarea despre nuntă într-un interviu. „Dacă te uiți la ceea ce simbolizează căsătoria, îți dai seama că nu are nimic de-a face cu adevăratul motiv pentru care oamenii se căsătoresc”. Eva Mendes recunoaște că nu are de gând să schimbe nimic în viitorul apropiat: își iubește familia așa cum este.

Lucy Liu, 52 de ani

Datorită genelor sale și stilului de viață, Lucy Liu, în vârstă de 52 de ani, arată incredibil – o piele perfectă, o siluetă tonifiată și un stil impecabil. Desigur, această actriță are foarte mulți admiratori. A avut o relație cu boxerul ucrainean Wladimir Klitschko, regizorul Zach Helm și chiar sex-simbolul american George Clooney. Lucy însăși preferă să-și păstreze viața personală secretă, apărând rareori în public cu jumătatea sa. În urmă cu câțiva ani, ea a recurs la serviciul de surogat și acum crește un bebeluș Rockwell Lloyd. „Pentru mine, surogatul a devenit cea mai bună și poate chiar singura soluție. La urma urmei, lucrez foarte mult și încă nu știu când îmi permit să mă opresc”, a recunoscut ea. Într-adevăr, Lucy Liu poate fi numită o adevărato muncitoare – apare în aproape 100 de filme. Probabil că tocmai din cauza programului de lucru încărcat, actrița și tânăra mamă nu vede necesitatea unei relații serioase: la urma urmei, pur și simplu nu are timp pentru asta.

Kylie Minogue, 52 de ani

Cântăreața australiană s-a întâlnit cu actorul Jason Donovan, muzicianul rock Michael Hutchence, fotograful Stefan Sednaoui, modelele masculine James Gooding, Olivier Martinez și Andres Velencoso, precum și directorul creativ al ediției britanice a revistei GQ, Paul Solomons. Mulți dintre bărbații lui Kylie Minogue erau semnificativ mai tineri decât ea, dar au căzut invariabil sub vraja acestei fermecătoare blonde cu ochi expresivi. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a reușit să devină soțul oficial al cântăreței. Kylie recunoaște că principalul motiv pentru care nu dorește să accepte cererea de căsătorie este libertatea sa personală, pe care o prețuiește și se teme să o piardă. „Dacă mă căsătoresc, mă tem că voi fi închisă într-un spațiu. Este important pentru mine să mă simt liberă din punct de vedere moral. Mulți oameni cred că anume căsătoria este principalul suport pentru viață, dar eu, aparent, provin dintr-un mediu diferit”, spune ea.

Patricia Kaas, 54 de ani

Această franțuzoaică fragilă și simaptică este considerată pe drept un simbol al frumuseții feminine. Alain Delon însuși a iubit-o și, în acele vremuri, era una din cele mai discutate relații. Dar cântăreața a fost cu adevărat fericită alături de colegul ei – compozitorul belgian Philip Bergman. Relația lor a durat șase ani și s-au despărțit din cauza faptului că au ales căi diferite: ea era concentrată asupra carierei sale și el își dorea o familie. Astăzi, cântăreața nu își promovează viața personală. Locuiește la Paris într-un apartament confortabil, al cărui design interior l-a făcut ea însăși. Patricia Kaas recunoaște că nu este genul de femeie creată pentru viața de familie. În opinia ei, un bărbat adevărat nu va fi niciodată de acord să fie în umbra unei femei de succes. „Și cu siguranță nu am nevoie de un om fals”, adaugă ea.

sursa: www.calatorul.net

Ucraina: Rusia a pierdut un număr-record de soldați într-o singură zi

Potrivit unor estimări ale autorităților de la Kiev, armata rusă a avut duminică cele mai mari pierderi umane zilnice din tot războiul – 1.740 de militari uciși sau răniți.

Ucraina: Rusia a pierdut un număr-record de soldați într-o singură ziImagine simbol

Astfel, bilanțul total a ajuns la 484.030, afirmă Ministerul Apărării de la Kiev. Până acum, ziua cea mai neagră a armatei Moscovei din Ucraina fusese data de 19 octombrie 2023, când numărul morților și răniților a fost 1.380, potrivit datelor privind pierderile rusești centralizate, transmite Hotnews.ro.

Ministerul ucrainean al Apărării a spus că rușii au avut și pierderi importante de echipamente militare: 31 de tancuri, 42 de alte blindate de luptă, 15 piese de artilerie, patru lansatoare multiple de rachete, 59 diferite vehicule și șase echipamente speciale.

Informația vine în contextul în care Rusia a început vineri să atace în regiunea ucraineană de graniță Harkov, iar eforturile ofensive împotriva unor poziții defensive pregătite aduc de obicei pierderi mai mari în rândul forțelor care atacă.

Forțele rusești care atacă regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei au intrat în luptă la periferia orașului de frontieră Vovchansk, a spus duminică seară armata Kievului, iar Vladimir Zelenski a spus că acolo și în est se duc lupte grele.

Rusia a susținut, duminică, că avansează în regiunea Harkov, capturând alte patru localități în apropierea graniței, ca parte a ofensivei lansate vineri și care a dus la evacuarea a peste 4.000 de oameni.

Comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a spus despre noua ofensivă în regiune că „situația este dificilă” și că forțele Kievului fac tot ce pot pentru a-i împiedica pe ruși să spargă liniile de apărare.

Astăzi este marcată Ziua Internațională a Dorului. Ție de cine sau de ce îți este dor?

Pe 13 mai, este Ziua Internațională a Dorului. Ție de cine îți este dor? Această zi este dedicată, cu siguranță, tuturor celor care se simte departe de ţară, de cei dragi sau de copilărie.

Deseori, spunem că ne este dor de părinţi, dar cu greu ne găsim timp să îi vizităm sau sa îi sunăm. Deseori, ne este dor de locurile copilăriei, dar rareori ne facem timp ca să mergem acolo. Sau poate îți este dor de persoana iubită care nu se află aproape?

Știai că, de fapt, cuvântul ,,dor” reprezintă un sentiment specific poporului românesc. Acesta nu poate fi tradus direct în nicio limbă. Pot fi construite cuvinte, fraze cu sens asemănător sentimentului de dor, dar cuvântul, el însuși, nu poate fi tradus.

Elevii vor susține examene pentru a fi admiși la liceu

Elevii care vor să fie admiși anul acesta în clasa a X-a la cele mai solicitate licee vor avea de rezolvat teste mai complexe, în comparație cu exercițiile de la examenul național de a absolvire a gimnaziului, a declarat directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov. Astfel, absolvenții vor susține examene de admitere la istorie pentru profilul umanist și la matematică pentru profilul real.

„Dacă examenul de capacitate este elaborat pentru un nivel mediu, atunci, în mod evident, pentru cei care optează pentru concursul de admitere în liceu, această probă va avea un grad avansat de complexitate. Nu putem să spunem în prezent că vom avea o probă foarte, foarte dură sau foarte, foarte grea, dar în mod evident că itemii sau subiectele care vor fi elaborate vor avea un grad mai sporit de complexitate decât cel de la examenele naționale”, a declarat directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, transmite radiomoldova.md.

Lilia Ivanov a mai spus că absolvenții vor susține aceste examene de admitere centralizat, într-o instituție de învățământ unde toți elevii vor scrie testul în condiții egale.

„Va fi o instituție, un centru unic în Chișinău, în care elevii vor susține această probă. Mă refer pentru instituțiile de învățământ din Chișinău. Dacă vor fi mai mulți solicitanți și acest număr va depăși capacitatea acelei instituții la care noi ne-am gândit, atunci vom organiza în două astfel de centre proba de examene”, a precizat Lilia Ivanov.

Precizăm că vechea metodologie a Ministerului Educației de admitere a absolvenților la licee presupunea că aceștia sunt admiși la liceu în baza concursului notelor primite la absolvirea gimnaziului. Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare a anunțat deja că primește cereri din partea liceelor privind organizarea examenelor de admitere.

Reamintim că, din acest an, elevii cu media mai mică de șase nu vor mai fi înmatriculați la liceu.

Rusia spune că a cerut Statelor Unite zeci de vize pentru vizita lui Lavrov la Națiunile Unite, dar nu a primit niciuna
Articolul anterior
Forțe terestre ale Ucrainei au intrat pe teritoriul Rusiei și au aruncat în aer un obiectiv militar. Imagini filmate cu drona
Articolul următor