Accident cumplit la Călărași: două femei au murit pe loc, iar un copil se află în stare gravă

Două femei au murit pe loc, iar o fetiță de 6 ani a fost dusă de urgență la Spitalul raional din Călărași după ce un automobil în care se aflau a derapat și s-a izbit într-un copac.

separator
Potrivit Gagauzinfo, accidentul s-a produs ieri seara,1 august, la intrare în satul Vălcineț din raionul Călărași, transmite stiri.md.

Veniți la fața locului, oamenii legii au stabilit că la volanul automobilului de model Renault Megan se afla o femeie de 45 de ani, iar la un moment dat aceasta a pierdut controlul asupra volanului și a derapat de pe șosea.

Preliminar, oamenii legii presupun că aceasta se deplasa cu o viteză excesivă, iar după ce a derapat, aceasta s-a izbit cu putere într-un copac de pe marginea drumului.

Din nefericire, în urma coliziunii, șoferița, dar și o pasageră în vârstă de 70 de ani, au murit la fața locului.

Un alt pasager, o minoră de 6 ani, fiica șoferiței, a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit medicilor, aceasta se află în afara oricărui pericol.

Povestea unei mame, marcată de violență, alcool și certuri interminabile, care a găsit puteri să lupte pentru alt viitor

Când își amintește de copilărie, Elena reușește cu greu să își ascundă lacrimile. A fost martora unei copilării marcate de violență, alcool și certuri, o realitate înfricoșătoare căreia puțini ar putea să-i facă față, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Dar, în ciuda tuturor acestor obstacole, a găsit în ea puterea de a lupta pentru un alt viitor. La doar 16 ani, cu un copilaș sub inimă, și fără niciun sprijin, s-a trezit singură pe lume. Adolescența i-a fost umbrită de lipsa ambilor părinți, iar fratele în grija căruia se afla i-a întors spatele de îndată ce a aflat că este însărcinată.

La Centrul Maternal „În brațele mamei” a ajuns acum un an, deschizând un nou capitol al vieții sale. Aici a găsit nu doar un adăpost, ci și sprijinul de care avea atât de mare nevoie pentru a merge mai departe. Pentru Elena, cel mai important a fost să găsească un cuibușor sigur, unde să-și crească băiețelul, Victor. Micuțul, care curând va împlini un an, frecventează acum creșa „Gâgâlici,” un serviciu creat de Diaconia pentru a sprijini mamele aflate în situații dificile. La creșă, Victor beneficiază de educație timpurie, grijă și atenția necesară pentru a se dezvolta armonios, oferindu-i Elenei liniștea și timpul necesar să-și continue studiile.

Astfel, tânăra s-a înscris la cursuri de cofetar, a învățat să gătească și și-a dezvoltat abilități în domeniul culinar. Cu ambiție și perseverență, visează să devină bucătar-cofetar și să fie un exemplu demn de urmat pentru băiețelul ei.

În fiecare zi Elena își amintește că, indiferent de obstacolele pe care le întâlnește în viață, poate găsi în ea resursele necesare pentru a învinge și pentru a crea un viitor mai bun pentru mica ei familie. Iar grație pedagogilor sociali și oamenilor de bună credință care susțin cuplurile mamă-copil de la Centrul Maternal va reuși să-și capete independența.


Din 2011, Centrul Maternal oferă mamelor și pruncilor aflați în dificultate un spațiu sigur pentru a rămâne împreună. Sub îndrumarea echipei, mamele învață zilnic să depășească provocările vieții și să își mențină copiii aproape. În cei 13 ani de activitate, Centrul Maternal a sprijinit 205 mame să își păstreze pruncii alături.

În luna decembrie, Misiunea Socială Diaconia desfășoară Campania de Crăciun „În Brațele Mamei” pentru a informa și sensibiliza publicul cu privire la mamele și copiii asistați de Centrul Maternal.

Fiecare poate aleage propriul scenariu de fapte bune prin care să contribuie la susținerea cauzelor Campaniei.

  • Echipele de angajați pot dărui o oră de bunătate sau pot asocia acțiunile tradiționale de Crăciun, precum Secret Santa, licitații, felicitări personalizate și daruri corporative pentru a susține copiii din programele Diaconiei.
  • Donațiile financiare directe, pot acoperi costurile de asistență ale cuplurilor mamă-copil în Centrul Maternal: 4000 lei înseamnă o zi de asistență complexă pentru toate cuplurile mamă – copil, iar 500 – o zi de sprijin pentru o mamă și pruncul ei. 
  • Devenind Patronul proiectelor Diaconiei poți fi alături de beneficiari prin donații constante, pe parcursul întregului an.

Pentru a fi ghidați în alegerea formei potrivite de implicare, dar și pentru a cunoaște mai multe detalii despre nevoile de asistență, puteți apela la numărul de telefon: 067 712 300 sau la email: comunicare@diaconia.md.

Instagram va avea o nouă funcție bazată pe AI care va schimba complet conținutul

Instagram va lansa anul viitor o funcţie de inteligenţă artificială care va schimba orice aspect al filmărilor video, a anunțat şeful platformei, Adam Mosseri, citat de libertatea.ro.

Cu o simplă comandă scrisă, creatorii de conţinut vor putea schimba fundalul, hainele sau aspectul general. Unele editări vor fi subtile, în vreme ce altele vor aduce schimbări substanţiale.

În demonstraţia postată de Mosseri, acesta şi-a schimbat pe rând înfăţişarea, ajungând să poarte o altă haină, un lanţ de aur la gât şi chiar să se transform într-un personaj animat.

Dincolo de numeroasele posibilităţi de alterare a aspectului, rezultatul, cel puţin în prezentarea oferită de companie, pare să fie de o calitate suficient de bună. Aceste facilităţi se bazează pe modelul Movie Gen AI, lansat de Meta în luna octombrie, dar care încă nu este disponibil. Cu ajutorul AI-ului, conţinutul Instagram ar putea face pasul de la falsa înfrumuseţare la caricaturizare.

Trei mașini au ajuns într-un șanț, în urma unui accident în lanț, la Anenii Noi

Trei mașini au fost avariate, după ce au fost implicate într-un accident în lanț, care s-a produs cu puțin timp în urmă pe drumul care face legătura dintre satele Chetrosu și Todirești, din raionul Anenii Noi, scrie pulsmedia.md.

În urma impactului, cele trei automobile au ajuns într-un șanț de pe acostament.

Sărbătorim 10 ani Dormeo în Moldova cu Oferte speciale la produsele de TOP!
Articolul anterior
Un moldovean stabilit în SUA a oferit ajutor bătrânilor din satul natal
Articolul următor