Apel către Monica Gabor după ce Irinel Columbeanu a ajuns la azil: „Să-l ajute. Dacă nu era el, ea rămânea la Bacău”

A trecut mai bine de o lună de zile de când s-a aflat că omul de afaceri român Irinel Columbeanu a ajuns la azil și are probleme financiare mari.

După ce s-a aflat că Irinel Columbeanu are mari probleme financiare și nici măcar nu-și poate plăti azilul, interpreta Elena Merișoreanu s-a gândit că cea care l-ar putea ajuta ar fi Monica Gabor, motiv pentru care a făcut un apel către aceasta.

„N-a știut să-și gestioneze banii și averea pe care a avut-o. Pentru că el era dator la bănci și era normal să rămână fără bani. Monica dacă ar avea bun simț și ar fi un om cu puțină credință în Dumnezeu ar trebui să-l ajute, dacă nu era Columbeanu Monica nu era nimic, rămânea acolo la ea pe la Bacău. Îmi păre rău de el, e bătrân, dar sper că o să-l ajute. Ar trebui pentru că el a crescut fata până la o vârstă, a cheltuit foarte mult. Păcat că a ajuns până la vârsta asta să trăiască din mila altora”, a declarat Elena Merișoreanu pentru viva.ro.

Cine i-a plătit chiria lui Irinel Columbeanu, înainte să ajungă la azil

Irinel Columbeanu și Romanița Iovan au trăit o frumoasă poveste de dragoste în perioada 1986 – 1996, care ulterior s-a transformat într-o prietenie solidă. După ce Irinel a trecut printr-un moment dificil, fiind executat silit și pierzând vila din Izvorani, creatoarea de modă s-a oferit să-i acopere cheltuielile de închiriere pentru apartamentul în care locuia.

După ce a fost nevoit să se despartă de vila sa din Izvorani, Irinel Columbeanu a locuit într-un apartament cu două camere, amplasat într-un complex rezidențial. Romanița Iovan l-ar fi susținut financiar, achitându-i chiria lunară, însă afaceristul afirmă că această susținere s-a oprit odată cu internarea sa în azil. Cu o pensie de stat de aproximativ 2000 de lei și o poprire de 600 de lei, fostul milionar se confruntă cu dificultăți financiare.

„Primesc o pensie de 1.976 de lei pe lună, dar am poprire la bancă pe pensie! Romanița m-a ajutat să-mi plătesc chiria la ultimul apartament, pe care l-am avut într-un complex rezidențial. În prezent, nu mai dețin nicio proprietate. Acum, însă, Romanița nu m-a mai ajutat, nici Monica, deloc”, a dezvăluit Irinel Columbeanu, în podcastul lui Serghei Mizil, găzduit chiar la azil.

Acum, Irinel Columbeanu își dorește să recupereze vila din Izvorani, care a fost distrusă de un incendiu în 2020. Conform declarațiilor milionarului, o avocată cu care a colaborat în trecut deține proprietatea, deși până acum se credea că aceasta aparținea băncii.

Picturile unor eleve din Căușeni au ajuns în Parlament

Circa 30 de orașe și Capitale europene sunt prezentate de tineri în expoziția de pictură „Călătorie imaginară în Europa”, organizată de Parlament cu ocazia Zilei Europei.

Tablourile elevelor de la o Mănăstire din Căușeni au ajuns în ParlamentFoto: Studio-L

Autorii lucrărilor sunt tinerii din clasele cu profil de arte de la Liceul Teoretic „Grigore Grigoriu” de pe lângă mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” din satul Hagimus, raionul Căușeni, transmite studio-l.online.

Tablourile prezintă frumusețea orașelor și a capitalelor europene, diversitatea culturală a spațiului european, promovează mesajul de integrare europeană și de conservare a patrimoniului cultural comun al Europei. 

Exponatele reflectă complexe arhitecturale, locuri și clădiri de importanță istorică și de atracție turistică, monumente istorice și lăcașe de cult din diverse orașe europene. 

Selecția acestora a fost efectuată de tineri, aceștia optând pentru Bruxelles, Paris, Viena, Budapesta, Londra, Roma, Veneția, Vatican, Sofia, Târgu Jiu etc. Simbolic, este inclusă în acest circuit cultural și capitala Republicii Moldova, stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Tinerii propun o călătorie imaginară pe la Turnul Eiffel din Paris, Bazilica „Sfântul Petru” de la Roma, clădirea Parlamentului din Budapesta, Muzeul Louvre din Paris, ansamblul sculpturilor lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu, Biserica „Sfântul Carol” din Viena, Podul Londrei, Primăria din Bruges, Castelul Alcazar din Segovia, Spania ș.a.

Lucrările sunt executate de 20 de tineri, sub îndrumarea profesorilor Efrosinia Mocan și Radu Gorodenco. Elevii au îmbinat diverse metode, folosind acuarelă, creion, grafică și tehnică mixtă. 

„Este o ocazie frumoasă să prezentăm la Parlament munca și talentul elevilor noștri și să-i încurajăm să se perfecționeze. Lucrările acestor tineri sunt apreciate în cadrul mai multor concursuri și festivaluri naționale și internaționale, ocupând adesea locuri de frunte pentru originalitate”, a spus Efrosinia Mocan, profesoară de pictură. 

Expoziția este deschisă pentru vizitatori până pe 17 mai, în zilele de luni până vineri, între orele 8.00 – 17.00.

Economie la parada Moscovei de Ziua Victoriei: Un singur tanc a fost expus

Anual, în data de 9 mai, Rusia sărbătoreşte Ziua Victoriei, organizând o mare paradă în onoarea victoriei ţării asupra Germaniei naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Economie la parada Moscovei: Un singur tanc a fost expus

Anul acesta, Rusia a expus un singur tanc în cadrul manifestaţiilor, acelaşi model care a fost prezent şi anul trecut, transmite mediafax.ro.

Până la invazia Rusiei în Ucraina, Moscova organiza această paradă într-un mod fastuos, cu zeci de tancuri şi avioane care survolau cerul.

În fiecare an, de 9 mai, Rusia celebrează Ziua Victoriei, care marchează victoria ţării împotriva Germaniei naziste din cel de-al Doilea Război Mondial. Sărbătorirea implica, de fiecare dată, parade fastuoase, în cadrul cărora erau etalate tancurile, avioanele şi elicopterele ruseşti.

Anul acesta, Rusia a expus un singur tanc în cadrul ceremoniei – Tancul T34, din epoca sovietică, folosit în al Doilea Război Mondial –, acesta fiind prezent şi la parada care a avut loc anul trecut, notează Sky News. În paralel, Moscova alocă resurse semnificative de armament şi vehicule militare în războiul din Ucraina.

În discursul său de azi de la Moscova, Vladimir Putin a încercat să vorbească despre capacităţile militare ale ţării sale.

Preşedintele rus şi-a folosit discursul de Ziua Victoriei din acest an pentru a încerca să avertizeze că forţele de luptă ale Rusiei sunt ,,mereu pregătite”, dar a recunoscut că ţara trece printr-o ,,perioadă dificilă”, întrucât ,,viitorul patriei depinde de noi”, relevă sursa citată.

,,Astăzi, de Ziua Victoriei, suntem conştienţi de acest lucru şi mai acut”, a spus el înainte de a avertiza: ,,Forţele noastre strategice sunt întotdeauna pregătite de luptă”.

Putin a declarat joi că Rusia va face tot posibilul pentru a evita o confruntare globală, dar nu va permite nimănui să o ameninţe.

De asemenea, el a folosit discursul pentru a trimite un mesaj trupelor ruseşti care luptă în Ucraina, încercând să le ridice moralul în timp ce războiul continuă să se prelungească.

Coroanele din plastic sunt nocive pentru sănătate și mediul ambiant

Oameni cumpără acum, înainte da Paștele Blajinilor, obiecte de tot felul, pe care le consideră necesare în ziua când merg la mormintele celor dragi.

Spre exemplu, coroane din plastic. Acestea sunt nocive! Ar fi bine ca lumea să renunțe la flori artificiale și să meargă la cimitir cu flori vii, ne spun experții în mediu. Unii cetățeni sunt de acord, alții – nu. Ce argumente au aceștia din urmă, vedeți în continuare, transmite jurnaltv.md.

Oamenii spun că aleg flori artificiale deoarece sunt mai rezistente.

Specialiștii ne spun că principala problemă cu florile artificiale apare atunci când acestea devin deșeuri. Ajung în sol și îl otrăvesc, afirmă Ion Bulmaga, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

Ion Bulmaga, șef, Inspectoratul pentru Protecția Mediului: „Ca orice material din plastic acestea au o perioadă de reciclare în mediul natural de zeci și sute sau chiar mii de ani. Iar acest lucru evident că se reflectă și asupra calității solului atunci când acestea nimeresc.”

O soluție ar fi ca oamenii să opteze pentru flori vii.

Ion Bulmaga, șef, Inspectoratul pentru Protecția Mediului: „Cea mai bună opțiune este optarea pentru florile vii, deoarece acestea sunt biodegradabile, ulterior nu au un impact atât de semnificativ atunci când nimeresc în sol. Și deși de la an la an este o tendință de îmbunătățire a poziției cetățenilor față de folosirea acestor coroane din plastic, totuși încă este foarte mult de lucru.”

Pentru depozitarea deșeurilor în locații neautorizate oamenii riscă amenzi între 600 și 1.200 de lei. Iar în cazul în care deșeurile din plastic sunt incendiate împreună cu alte categorii de deșeuri, amenzile pot ajunge până la 15.000 de lei.

O tânără de 29 de ani, model și influencer, și-a pierdut viața în urma unei intervenții. Neymar: „Am pierdut o prietenă”
Articolul anterior
Un cuplu proaspăt căsătorit a câștigat la loterie 1 milion de dolari
Articolul următor