O data pe saptamana, Rena Shinohara pleaca la munca, lucrand o tura intr-o slujba pentru care s-ar putea spune ca a fost nascuta anume. Fiindca Rena, o fetita de doar un an si jumatate, este angajata cu acte in regula la un azil de batrani japonez, sarcina ei fiind sa inveseleasca zilele rezidentilor pe care propriii nepoti ii viziteaza poate foarte rar.
„Ma energizeaza sa-i vad, asa ca acest lucru ma ajuta foarte mult”, a declarat Tatsuo Ojiro, in varsta de 93 de ani, unul dintre cei aproximativ 100 de rezidenti de la azilul Ichoan din orasul Kitakyushu.
Zgomotul facut de micile talpi in jurul scaunelor cu rotile si al cadrelor de sprijin de aici este menit sa usureze izolarea care poate veni odata cu inaintarea in varsta, mai ales la o natiune aflata intr-un proces de imbatranire rapida, ca Japonia, unde o treime din populatie are peste 65 de anim transmit NBC News citat de aktual24.ro.
Singuratatea este o problema atat de acuta incat, in 2021, guvernul japonez a desemnat primul sau „ministru al singuratatii”, insarcinat sa ajute oamenii de toate varstele sa se conecteze social, mai ales dupa pandemia Covid-19.
Directoarea azilului, Kimie Gondo, a venit cu ideea „angajarii” de copii in urma cu trei ani, cand propria nepoata nou-nascuta a fost in vizita si Gondo a vazut cat de fericiti i-a facut pe rezidenti.
„Cand i-am vazut pe cei in varsta zambind, mi-am dat seama de puterea pe care o au bebelusii”, a spus ea intr-un interviu.
Caminul de batrani are acum aproximativ 70 de lucratori copii, care ii pot inspira chiar si pe cei mai duri rezidenti. „Doar vazand un bebelus care se plimba, batranii zambesc si incep sa vorbeasca”, a spus Gondo.
Echipa de pitici lucreaza cu un program flexibil, plimbandu-se prin azilul de batrani impreuna cu mamele lor. Rena si „colegele ei” sunt platite in scutece si inghetata.
Dar acestea nu sunt singurele recompense, spune mama ei, care a inceput sa o aduca pe Rena la azil cand avea 5 luni, ca o modalitate de a cunoaste oameni noi dupa ce familia s-a mutat in Kitakyushu.
„Aici are ocazia sa interactioneze cu copii de varsta ei si, de asemenea, cu bunici care sunt putin mai greu de intalnit”, a spus Shinohara, care i-a numit pe rezidentii azilului „mari profesori de viata”.
Cerintele pentru recrutii lui Gondo sunt simple: Trebuie sa aiba sub 3 ani si, cu cat vorbesc mai putin, cu atat mai bine.
Acest lucru se datoreaza faptului ca persoanele mai in varsta se pot lupta sa vorbeasca si sa comunice, a spus Gondo, mai ales daca au deficiente cognitive. „Pentru a comunica la acelasi nivel, cuvintele sunt inutile”, a spus ea.
Pentru rezidentii caminelor de batrani, a spus Gondo, vizitele copiilor mici evoca experienta japoneza comuna a membrilor de familie din mai multe generatii care traiesc sub acelasi acoperis.
