Centrul oraşului Bruxelles a fost blocat luni de zeci de tractoare, iar femierii furioşi au dat foc la cauciucuri şi baloţi de paie, în timp ce forţele de ordine au intervenit cu tunuri cu apă. Revolta fermierilor are loc la mică distanţă de locul unde s-au reunit miniştrii agriculturii din UE, relatează Reuters, citat de News.ro.
Fermierii au dat foc unor grămezi de anvelope vechi în cadrul unui protest organizat pentru a cere UE să acţioneze în privinţa unei serii de probleme care îi afectează, de la preţurile ieftine din supermarketuri la acordurile de liber schimb ale blocului comunitar, în timp ce miniştrii agriculturii s-au reunit pentru a discuta despre criza din acest sector. Peste 100 de tractoare au fost parcate în jurul sediului instituţiilor Uniunii Europene, la mică distanţă de zona izolată unde miniştrii au sosit pentru reuniune. Poliţia a tras cu tunuri de apă pentru a stinge flăcările.
Fermierii din întreaga Europă au organizat săptămâni întregi de proteste pentru a cere factorilor de decizie politică să acţioneze în legătură cu o serie de presiuni la care, potrivit acestora, este supus sectorul – de la preţurile ieftine din supermarketuri, la importurile la preţuri mici care subminează producătorii locali, până la normele stricte ale UE în materie de mediu.
Nemulţumirile locale variază. Dar Morgan Ody, coordonatoarea generală a organizaţiei agricole La Via Campesina, a declarat că pentru majoritatea agricultorilor „este vorba de venituri. Este vorba despre faptul că suntem săraci şi că vrem să ne asigurăm un trai decent”, a declarat Ody pentru Reuters.
Printre revendicări se numără şi încetarea acordurilor de liber schimb, despre care agricultorii spun că au dus la importuri mai ieftine din ţări în care producătorii se confruntă cu standarde de mediu mai puţin stricte decât cele din UE.
Comisia Europeană a declarat că nu au fost îndeplinite condiţiile care ar permite UE să semneze acordul cu Mercosur. Aceasta a solicitat garanţii mai puternice privind standardele de mediu în cadrul acordului. Miniştrii agriculturii urmau să dezbată un nou set de propuneri ale UE pentru a reduce presiunea asupra fermierilor, inclusiv o reducere a inspecţiilor agricole şi posibilitatea de a scuti fermele mici de anumite standarde de mediu. „Fermierii trebuie să fie plătiţi pentru ceea ce fac… Există aspecte ale Green Deal-ului cerute agricultorilor care nu sunt remunerate. Acesta este miezul problemei”, a declarat ministrul belgian al agriculturii, David Clarinval, referindu-se la cerinţele de mediu ale UE.