Ce este bine să îi scrii partenerului tău după ce v-ați întâlnit prima dată. Prima voastră întâlnire așteptată cu multă emoție s-a încheiat. V-ați spus politicos „La revedere” și ați plecat pe drumuri separate. Ce se întâmplă acum? Știi că ar trebui să îi trimiți partenerului tău un mesaj, dar când ar fi momentul potrivit? Și, foarte important, ce ar trebui să îi spui?
Ce să-i scrii după prima întâlnire
Deși nu există reguli stricte pentru a trimite mesaje după prima întâlnire, trebuie să fii politicoasă și să transmiți un feedback celuilalt. Mai ales dacă totul a decurs bine și ai vrea să vă revedeți. Totodată, chiar dacă ești foarte încântată de noul tău partener, nu trebuie să te ia valul. Este ideal să îți exprimi încântarea fără să pari exagerată. Așa că, este ideal să aștepți chiar câteva ore înainte să-i scrii.
Și, ce ar trebui să spui în mesajul tău? Există câțiva factori care pot influența cât de mult ar trebui să aștepți după prima întâlnire pentru a trimite acel text important. Pe baza sentimentelor tale și a interesului tău, poți să transmiți o impresie pozitivă și chiar să plănuiești o a doua întâlnire.
Pentru început, poți să îl întrebi subtil dacă a ajuns cu bine acasă. Este un gest politicos și cine știe, de aici conversația poate continua interesant. Se poate dezvolta un flirt interesant sau chiar planifica o nouă întrevedere.
Exemple de mesaje după o primă întâlnire
Iată și câteva exemple de mesaje neutre, potrivite după prima întâlnire:
„Mulțumesc pentru timpul grozav. M-am simțit foarte bine astăzi.”
„M-am distrat foarte bine în seara asta. Ar trebui să o repetăm, din nou, cândva.”
„Ce seară frumoasă! Cred că abia o să pot adormi după o întâlnire așa grozavă!”
Dacă te-ai distrat cu adevărat, cel mai bun lucru este să transmiți acest lucru. Șansele sunt ca partenerul tău să simtă exact la fel. Sigur îi va face plăcere să știe că ți-a lăsat o impresie plăcută. Mai mult, o astfel de onestitate după o primă întâlnire este un semn foarte încurajator pentru potențialul unei relații viitoare. Totuși, atenție la mesajele foarte siropoase. Flirturile sunt interesante, dar este prea devreme pentr texte romantice.
Totuși, ce este de făcut dacă el nu ți-a plăcut foarte tare? Dacă prima întâlnire nu a decurs cum ai dorit sau pur și simplu nu te-ai simțit atrasă deloc de partenerul tău, sigur nu îți dorești să vă revedeți. Chiar și în acest caz este recomandat să adaugi câteva cuvinte despre întâlnirea voastră.
Mesajul poate fi neutru și formal. Transmite-i că ți-a făcut plăcere să îl cunoști, dar că nu dorești să repetați experiența. Poți motiva că ai un program încărcat și că puteți păstra legătura ca amici.
sursa: www.ego.ro