Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, modelul și textul buletinului de vot privind referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024. Lungimea buletinului de vot este de 330 mm, iar lățimea este de 160 mm, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Culoarea buletinului de vot va fi violetă. La solicitarea organelor electorale din circumscripțiile respective, buletinele de vot, întocmite în limba română, vor fi traduse și într-o altă limbă, pentru a facilita participarea la scrutin a minorităților etnice.
Conform hotărârii, buletinul de vot conține proiectul de lege pentru modificarea Constituției Republicii Moldova.
În partea de jos va fi înscrisă pe stânga întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. În dreapta textului întrebării se va imprima pe orizontală două patrulatere cu cuvintele „DA” şi „NU”, iar sub acestea – două cercuri în care alegătorul va aplica ștampila cu inscripția „Votat”.