Chişinău a fost desemnat oraşul anului în Europa de Sud-Est pentru dezvoltarea IT

Capitala Republicii Moldova a fost desemnată drept orașul anului din Europa de Sud-Est pentru susținerea și dezvoltarea sectorului tehnologiilor informaţionale, inclusiv a serviciilor de outsourcing (externalizare).

separator
Chişinăul a câștigat premiul „Emerging city of the year in SEE”, devansând orașe precum Tbilisi și Sofia, în cadrul uneia dintre cele mai importante conferințe din domeniul Business Process Outsourcing & Shared Service Center – „CEE Business Services Summit and Awards 2020”, desfășurată recent la Varșovia, Polonia, transmite Moldpres.

Distincția a fost acordată capitalei Moldovei de către un juriu compus din aproximativ 30 de reprezentanți ai celor mai mari companii globale din domeniu. Potrivit organizatorilor, premiul este un pas important pentru țara noastră și constituie începutul unei noi etape pentru dezvoltarea economică a țării și atragerea de noi investiții.

La eveniment ţara noastră a fost reprezentantă de Agenția de Investiții din Moldova, care promovează potențialul investițional al țării și facilitează parteneriatele între agenții economici din Moldova și cei din străinătate, susține industriile de nișă cu potențial de export; Moldova IT Park; Invest Găgăuzia; Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova).

„Acest premiu este o premieră pentru Chișinău și reprezintă o evoluție firească a activităților Agenției de Investiții din Moldova în parteneriat cu GIZ și Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), care analizează piețele-țintă de export, susține mediul de afaceri în promovarea exportului și oferă platformele și instrumentele practice necesare în acest sens. În prezent, la Chișinău își au sediile cele mai multe companii din domeniul IT, comparativ cu alte orașe ale țării. Totodată, în ultimii ani sectorul a înregistrat un ritm rapid de dezvoltare, iar cifra de export de servicii IT a crescut cu 50% în 2018 vs 2017. Totodată, dezvoltarea sectorului imobiliar și apariția clădirilor de clasă A, perfecte pentru companiile internaționale specializate pe servicii tech, constituie încă un avantaj pentru atragerea de noi investiții în capitală”, a relevat Rodica Verbeniuc, directorul general al Agenției de Investiții din Republica Moldova.

Ucraina: Rusia a pierdut un număr-record de soldați într-o singură zi

Potrivit unor estimări ale autorităților de la Kiev, armata rusă a avut duminică cele mai mari pierderi umane zilnice din tot războiul – 1.740 de militari uciși sau răniți.

Ucraina: Rusia a pierdut un număr-record de soldați într-o singură ziImagine simbol

Astfel, bilanțul total a ajuns la 484.030, afirmă Ministerul Apărării de la Kiev. Până acum, ziua cea mai neagră a armatei Moscovei din Ucraina fusese data de 19 octombrie 2023, când numărul morților și răniților a fost 1.380, potrivit datelor privind pierderile rusești centralizate, transmite Hotnews.ro.

Ministerul ucrainean al Apărării a spus că rușii au avut și pierderi importante de echipamente militare: 31 de tancuri, 42 de alte blindate de luptă, 15 piese de artilerie, patru lansatoare multiple de rachete, 59 diferite vehicule și șase echipamente speciale.

Informația vine în contextul în care Rusia a început vineri să atace în regiunea ucraineană de graniță Harkov, iar eforturile ofensive împotriva unor poziții defensive pregătite aduc de obicei pierderi mai mari în rândul forțelor care atacă.

Forțele rusești care atacă regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei au intrat în luptă la periferia orașului de frontieră Vovchansk, a spus duminică seară armata Kievului, iar Vladimir Zelenski a spus că acolo și în est se duc lupte grele.

Rusia a susținut, duminică, că avansează în regiunea Harkov, capturând alte patru localități în apropierea graniței, ca parte a ofensivei lansate vineri și care a dus la evacuarea a peste 4.000 de oameni.

Comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a spus despre noua ofensivă în regiune că „situația este dificilă” și că forțele Kievului fac tot ce pot pentru a-i împiedica pe ruși să spargă liniile de apărare.

Astăzi este marcată Ziua Internațională a Dorului. Ție de cine sau de ce îți este dor?

Pe 13 mai, este Ziua Internațională a Dorului. Ție de cine îți este dor? Această zi este dedicată, cu siguranță, tuturor celor care se simte departe de ţară, de cei dragi sau de copilărie.

Deseori, spunem că ne este dor de părinţi, dar cu greu ne găsim timp să îi vizităm sau sa îi sunăm. Deseori, ne este dor de locurile copilăriei, dar rareori ne facem timp ca să mergem acolo. Sau poate îți este dor de persoana iubită care nu se află aproape?

Știai că, de fapt, cuvântul ,,dor” reprezintă un sentiment specific poporului românesc. Acesta nu poate fi tradus direct în nicio limbă. Pot fi construite cuvinte, fraze cu sens asemănător sentimentului de dor, dar cuvântul, el însuși, nu poate fi tradus.

Elevii vor susține examene pentru a fi admiși la liceu

Elevii care vor să fie admiși anul acesta în clasa a X-a la cele mai solicitate licee vor avea de rezolvat teste mai complexe, în comparație cu exercițiile de la examenul național de a absolvire a gimnaziului, a declarat directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov. Astfel, absolvenții vor susține examene de admitere la istorie pentru profilul umanist și la matematică pentru profilul real.

„Dacă examenul de capacitate este elaborat pentru un nivel mediu, atunci, în mod evident, pentru cei care optează pentru concursul de admitere în liceu, această probă va avea un grad avansat de complexitate. Nu putem să spunem în prezent că vom avea o probă foarte, foarte dură sau foarte, foarte grea, dar în mod evident că itemii sau subiectele care vor fi elaborate vor avea un grad mai sporit de complexitate decât cel de la examenele naționale”, a declarat directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, transmite radiomoldova.md.

Lilia Ivanov a mai spus că absolvenții vor susține aceste examene de admitere centralizat, într-o instituție de învățământ unde toți elevii vor scrie testul în condiții egale.

„Va fi o instituție, un centru unic în Chișinău, în care elevii vor susține această probă. Mă refer pentru instituțiile de învățământ din Chișinău. Dacă vor fi mai mulți solicitanți și acest număr va depăși capacitatea acelei instituții la care noi ne-am gândit, atunci vom organiza în două astfel de centre proba de examene”, a precizat Lilia Ivanov.

Precizăm că vechea metodologie a Ministerului Educației de admitere a absolvenților la licee presupunea că aceștia sunt admiși la liceu în baza concursului notelor primite la absolvirea gimnaziului. Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare a anunțat deja că primește cereri din partea liceelor privind organizarea examenelor de admitere.

Reamintim că, din acest an, elevii cu media mai mică de șase nu vor mai fi înmatriculați la liceu.

Zeci de elevi au ajuns la spital cu arsuri la ochi, după ce au fost expuși la o lampă cu ultraviolete
Articolul anterior
Copila de 13 ani care a rămas însărcinată și iubitul ei, de 10 ani, înfurie internauții cu poze scandaloase
Articolul următor