Copil de 11 ani, în stare gravă la spital după o provocare de pe TikTok

Familia unui copil de 11 ani care a ajuns la spital în stare gravă după ce a înghițit niște bile magnetice avertizează cu privire la pericolul unei provocări virale pe TikTok, scrie Independent.

Ellis Tripp se luptă pentru viața sa, după ce a înghițit 5 bile magnetice mici, care au fost descoperite de medici în intestinul său, transmite digi24.ro.

Băiatul a fost dus de urgență la spital săptămâna trecută, după ce medicii au bănuit că are apendicită. Au observat apoi că apendicele era în regulă, iar în timpul unor analize o bilă magnetică s-a lipit de unul din instrumentele cu ajutorul cărora cercetau cauza durerii.

Vineri, copilului i-au fost scoase 3 bile magnetice. A doua zi a avut loc o altă operație istovitoare de 6 ore, când chirurgii au fost nevoiți să-i taie 5 centimetri din intestin pentru a scoate ultimii doi magneți.

Există temerea că Ellis ar fi răspuns unei provocări pe TikTok în care tinerii se prefac că își fac piercing la limbă.  

Mama băiatului, Amy Clarke, a făcut o pledoarie pe rețelele sociale pentru a avertiza ceilalți părinți cu privire la aceste pericole.

„Este un coșmar. Această nebunie TikTok l-ar fi putut ucide. Vă rog, discutați cu copiii voștri și spuneți-le cât de periculoase sunt. Bilele sunt mortale dacă sunt înghițite”, a scris femeia pe Facebook.

Bunica lui Ellis, Sue Davies, în vârstă de 50 de ani, a spus, la rândul ei, că profesorii de la școala lui Ellis găsiseră și la alți elevi bile magnetice. Ea a spus că medicii sunt îngrijorați, în condițiile în care Ellis este al cincilea copil într-o săptămână tratat după înghițirea bilelor magnetice.

Copila ucisă de troleibuz va fi înmormântată mâine. Mama fetei: ,,Cui m-ai lăsat, nu o să pot trăi fără tine”

Copila de 12 ani, ucisă de un troleibuz, la Ciocana va fi înmormântată mâine, 26 martie. Mama fetei a lăsat un mesaj plin de durere pe o rețea de socializare.

 Fetița, ucisă de un troleibuz la Ciocana va fi înmormântată mâine. Mama copilei: Cui m-ai lăsat, nu o să pot trăi fără tine

„Cine are dorință să-și ia rămas bun de la Nastenika 26.03.23 la ora 13:30 fata noastră va fi în curte. Fetița mea cui m-ai lăsat, nu o să pot trăi fără tine….”, a scris mama copilei.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, drum şi text care spune „кто имеет желание попрощаться снастенькой 26.03.23 13:30 наша девочка будет дворе. доченька на кого ты меня оставила не смогу жить без тебя..... BONJOU”

Nereguli la Institutul Oncologic: alimente alterate sau păstrate necorespunzător. Alimente bune, ascunse în încăperi încuiate pentru a fi sustrase

Nereguli în alimentaţia pacienţilor de la Institutul Oncologic din Chişinău. Ministrul Sănătăţii, Ala Nemerenco, spune că în urma unui control inopinat s-au depistat alimente alterate sau păstrate necorespunzător.

Șeful unei secții din cadrul Institutului Oncologic, reținut pentru  corupție, plasat în arest pentru 20 de zile. CNA: un nou denunț a fost  depus pe numele lui – Ziarul de Gardă

De asemenea, cantităţi importante de produse, precum pâine, pește, ficat de curcan, carne de vită, crupe, ulei, sare şi zahăr, erau ascunse în încăperi încuiate. Într-o debara au fost găsite 17 lăzi cu prune uscate, 12 saci de mere uscate, 8 pachete de detergent praf şi altele.

Ministrul Sănătăţii afirmă că, de fapt, produsele erau pregătite pentru a fi sustrase din spital, scrie TVR Moldova.

Poliţia a întocmit un proces verbal în acest caz iar şefa blocului alimentar şi-a dat demisia. Nemerenco mai notează că, a doua zi după control, meniul s-a îmbunătățit, pacienţii primind cu chifle, eclaire și croissante coapte in bucătăria spitalului.

Amintim că verificările în spitale au început după ce mai multe femei s-au plâns, pe reţelele sociale, de mâncarea proastă din maternităţi.

„Ora Pământului”. Guvernul îndeamnă cetățenii să deconecteze lumina în această seară timp de o oră

Astăzi, 25 martie, marcăm „Ora Pământului”. În acest context, Guvernul îndeamnă cetățenii să deconecteze lumina timp de o oră, în intervalul 20:30 – 21:30.

ASTĂZI: ORA PĂMÂNTULUI 2022. Oameni din toată lumea sting lumina în această  seară, timp de o oră - Alba24

„În această sâmbătă, împreună cu instituțiile guvernamentale ne alăturăm mișcării globale „Ora Pământului”. Acțiunea reprezintă un simbol al respectului pentru natură, un aport în diminuarea consecințelor schimbărilor climatice. Te îndemnăm să deconectezi lumina timp de o oră, în intervalul 20:30 – 21:30”, se arată într-un comunicat emis de Guvern.

Potrivit Ministerului Mediului, anul acesta, de Ora Pământului 2023, World Wildlife Fund (#WWF) lansează provocarea de a dărui o oră pentru Pământ în fiecare lună. „O oră, în care alături de familie sau prieteni, să facem ceva care să aibă legătură cu protecţia naturii: să gătim cu ingrediente locale, să facem schimburi de haine, să plantăm sau să igienizăm zone din natură”, precizează sursa citată.

Ministerul Mediului avertizează, în context, că biodiversitatea se pierde într-un ritm fără precedent, iar economia mondială este dependentă de natură.

Earth Hour a fost organizat prima oară pe 31 martie 2007 în Sydney, când 2 milioane de oameni şi peste 2.100 companii au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faţă de una dintre cele mai mari probleme actuale: schimbarea accelerată a climei.

Din 2008, Earth Hour a devenit o mişcare globală, incluzând 100 milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii.

Prima ţară din UE care anunţă că a atins imunitatea colectivă împotriva Covid-19
Articolul anterior
Reprezentant la OMS: în toamnă, s-ar putea să asistăm la un nou val al pandemiei
Articolul următor