De ce s-a opus Angela Merkel aderării Ucrainei la NATO. Fostul cancelar a dezvăluit tot

Fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, a susținut primul ei interviu important de la plecarea din funcție. Cu această ocazie, ea a ținut să își apere politica față de Rusia și a declarat că nu se consideră vinovată pentru situația actuală din Ucraina. De ce a ales să se opună aderării Ucrainei la NATO.

Angela Merkel, primul interviu important de la părăsirea funcției

În primul său interviu de la plecarea din funcție, fostul cancelar german a refuzat să își ceară scuze pentru politicile sale față de Moscova, spunând că „nu are de ce să-și ceară scuze” pentru răspunsul pe care l-a avut față de anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, atunci când a susținut sancțiunile.

Ea a apărat sancțiunile impuse Rusiei după anexarea Crimeei și rolul Germaniei în procesul de pace de la Minsk, care era menit să pună capăt luptelor din estul Ucrainei, în 2014-2015. Acest proces, a mai spus aceasta, i-a dat timp Ucrainei să se dezvolte ca națiune și să-și întărească armata.

„Nu mă învinovățesc pentru că n-am făcut destul. Nu văd unde aș putea spune „acolo am greșit” și de aceea nu am pentru ce să-mi cer scuze”, a spus Angela Merkel.

Totodată, a subliniat că nu există nicio justificare pentru invazia Rusiei în Ucraina. Invadarea Ucrainei este „nu numai inacceptabilă, dar și o mare greșeală a Rusiei”, a spus ea într-un interviu la postul ARD, potrivit BBC.

De ce nu a dorit fostul cancelar ca Ucraina să adere la NATO

În continuare, ea a ținut să își apere opoziția avută față de aderarea Ucrainei și Georgiei la NATO în 2008. La acea vreme, NATO s-a angajat că cele două țări vor adera la un moment dat în viitor, dar a refuzat să declanșeze „planul de acțiune pentru aderare” pentru a le permite să adere la alianță în termen de cinci până la zece ani.

A spus ea, refuzul a venit pentru că a vrut să evite o escaladare cu Rusia și pentru că Ucraina nu era pregătită: „Nu era Ucraina pe care o știm azi. Țara nu era stabilă, era plină de corupție.”

În luna aprilie, președintele ucrainea Volodimir Zelenski i-a atacat pe Angela Merkel și pe fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, sugerând că decizia lor a fost o „eroare de calcul” clară care a încurajat Rusia. Președintele ucrainean a făcut aceste remarci după ce au ieșit la iveală presupuse încălcări ale drepturilor omului de către forțele rusești la București.

În interviul de marți, 7 iunie 2022, Merkel a declarat că, dacă NATO le-ar fi acordat statutul de membru, președintele rus Vladimir Putin ar fi putut provoca „daune enorme în Ucraina”. Așa cum a fost, Rusia a invadat Georgia la mai puțin de șase luni după această declarație de la București, instigând primul război din Europa în secolul XXI. Fostul cancelar a citat, de asemenea, problemele de corupție sistemică din Ucraina ca motive pentru a le bloca aderarea.

Totodată, Angela Merkel a ținut să spună că are „cel mai mare respect” pentru Zelenski și s-a declarat impresionată de „curajul și pasiunea” cu care ucrainenii luptă pentru țara lor.

sursa: www.stiridinlume.ro

Un nou val de praf din Sahara ajunge în regiunea noastră! Va ajunge tot mai des la noi

Din nordul Africii vor ajunge în România în seara zilei de marți, dar și miercuri, mase de aer ce aduc și praf saharian, anunță ANM. Ca urmare a ploilor prognozate în România, în următoarele 48 de ore, depunerile de praf vor putea fi observate în mai multe zone din țară, scrie presa română.

Un episod intens de praf din Sahara a putut fi observat în România în 24 aprilie.

În perioada 21 – 22 mai circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, peste sud-estul Europei.

În seara zilei de marți (21 mai) și în cursul nopții de marți spre miercuri (21/22 mai) această masă de aer va fi prezentă și deasupra României, în special peste regiunile vestice și sud-vestice, în timp ce miercuri (22 mai) va mai fi prezentă peste nord-vestul, centrul și sudul României.

Ca urmare a ploilor prognozate în țara noastră, în următoarele 48 de ore, depunerile de praf vor putea fi observate în zonele și în intervalele menționate mai sus.

Praful ajunge tot mai des pe la noi

Datele colectate de serviciul Copernicus privind schimbările climatice al UE arată că în ultimele luni au fost multe episoade în care masele de aer din nordul Africii au adus cantități de praf din Sahara.

În general în anotimpul rece erau mai rare aceste transporturi din nordul Africii, însă iarna 2023-2024 a fost ieșită din comun din multe puncte de vedere. Seceta din zona Mediteranei și din Maghreb – dar și schimbările intervenite în caracteristicile circulației maselor de aer – par să fi contribuit la o tot mai intensa prezență a nisipului saharian în Europa.

”O seară în parc”! Concert uimitor, de care avem cu toții nevoie! Pe 6 iunie, la Teatrul Verde

Muzica ne unește, ne alină sufletele și ne oferă acea stare de armonie, de care avem cu toții nevoie. Din acest motiv, grandiosul concert ”O seară în parc” din acest an este mult mai așteptat și cu o semnificație extrem de profundă. 

La mijloc de vară, îți dăm din nou întâlnire în inima Chișinăului, la a 6-a ediție, a celui mai mare concert de muzică simfonică din țară.

Vom petrece împreună momente de vis, ghidați de notele muzicale ale celor mai frumoase și selecte piese. 

Pe scenă vor răsuna vocile unor artiști remarcabili, de talie internațională, precum:  

– Eugen DOGA

– Monica Anghel

– Paula Seling

– Mariana Bulicanu

– Bogdan Mihai

– Alin Stoica

– Iana Novac

– Natalia Barbu

– Cătălin Josan

– Dumitru Mâțu

– Cristina Scarlat

– Lilia Istrati

Soliștii vor fi acompaniați de Orchestra Extinsă a Teatrului Național de Operă și Balet, dirijor Dumitru Cârciumaru.

Te așteptăm pe 6 iulie, începând cu ora 19:30 la Teatrul Verde (renovat), să te bucuri de „O seară în parc” absolut magnifică.

Cumpără bilete AICI!

Vezi cum a fost ”OSP 2018”, ”OSP 2019”, ”OSP 2021”, ”OSP 2022”, ”OSP 2023

Organizator: iTicket

Parteneri Generali: Mastercard|maib

Parteneri: Primăria Municipiului ChișinăuCastel Mimi

Parteneri Media: TV8, KissFM

Prețuri:

Sector A – 490 lei

Sector B – 390 lei
Sector B ”Family” (2 adulți + 3 copii până la 12 ani) – 790 lei

Sector C – 290 lei

*Copiii până la 5 ani intră gratuit. Loc pe scaun nu este inclus.

**Pensionarii au 30% reducere la procurarea biletului în oficiul iTicket (str. Vl. Parcalab 27) (la prezentarea carnetului de pensionar cu prezenta posesorului de carnet – obligatorie, biletul cu reducere este pentru Sectorul B sau C). Reducerea este valabilă până la 3 iulie.

***Accesul va fi permis începând cu ora 17:30.

Republica Moldova, prima țară care a semnat un acord de securitate cu UE

Prim-ministrul Dorin Recean și vicepreședintele Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell Fontelles, au semnat Parteneriatul pentru Securitate și Apărare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Premierul a menționat că documentul ne va ajuta să consolidăm domeniul apărării, să sporim securitatea cibernetică și să contracarăm tentativele Rusiei de a interveni în procesele noastre democratice. 

În context, premierul a reiterat că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă cel mai bun mecanism pentru a asigura pacea și stabilitatea cetățenilor Republicii Moldova. 

„Pe măsură ce ne apropiem de acest obiectiv, consolidăm reziliența țării noastre în fața provocărilor cu care ne confruntăm”, a declarat șeful Guvernului de la Chișinău, adăugând că astfel va fi sporită alinierea țării noastre la Politica Externă și de Securitate Comună a UE, va fi  consolidată asistența pentru sectorul apărării prin intermediul Instrumentului European pentru Pace, iar Republica Moldova va contribui mai activ la pacea și securitatea europeană. 

„Alături de Uniunea Europeană, Republica Moldova devine mai puternică și mai rezistentă atât din punct de vedere politic, cât și economic. Ne bucurăm să vedem aceeași deschidere și din partea statelor membre. Alături de Uniunea Europeană, viitorul Republicii Moldova este unul mai competitiv, mai pașnic și mai sigur”, a conchis Dorin Recean. 

Republica Moldova este prima țară care beneficiază de un astfel de parteneriat cu Uniunea Europeană.

Prim-ministrul Dorin Recean efectuează, în perioada 20 – 21 mai, o vizită de lucru la Bruxelles, unde va conduce delegația națională la cea de-a 8-a reuniune a Consiliului de Asociere Moldova – Uniunea Europeană. 

Un tânăr din Chișinău este suspectat în comiterea unor acțiuni cu caracter sexual în mediul online
Articolul anterior
Cursa pentru înarmarea Ucrainei poate duce la pierderea unor secrete tehnologice în favoarea Rusiei. Îngrijorarea Occidentului
Articolul următor