Durere nemărginită! Polițistul de frontieră va fi petrecut pe ultimul drum cu onoruri militare! Detalii despre înmormântare

Polițistul de frontieră, împușcat mortal pe Aeroportul Internațional Chișinău, va fi condus marți, 4 iulie, pe ultimul drum. Poliția de Frontieră a semnat un necrolog în memoria colegului ucis la datorie și au oferit informații despre când și unde va fi înmormântat Serghei Munteanu.

Potrivit Poliției de Frontieră, astăzi, începând cu ora 18:00, inclusiv pe parcursul zilei de luni, corpul neînsuflețit va fi depus la RITUS, sala de priveghi din strada Doina 193, unde cei ce l-au cunoscut pe Serghei își vor putea lua rămas bun.

Marți, începând cu ora 08:00, sicriul cu corpul neînsuflețit al polițistului de frontieră va fi adus la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, unde colegii își vor lua rămas bun cu onoruri militare.

Marți, începând cu ora 12.00, la biserica și cimitirul din satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă, vor avea loc slujba de înmormântare și ceremonialul de depunere de flori. Totodată, marți, ora 11:00, la sediul Direcției regionale EST, orașul Ștefan Vodă, vor fi pregătite microbuze pentru transportarea spre Volintiri a tuturor celor ce vor să fie alături de Serghei Muntean în ultimul său drum.

„Să fii polițist de frontieră este o onoare, dar și o responsabilitate enormă față de securitatea statului și a cetățeanului pe care ți-o asumi cu prețul vieții. Mereu de veghe, în prima linie… Un om deosebit, un coleg de nădejde, un polițist de frontieră dedicat profesiei a plecat dintre noi. Multe regrete rămân în urma trecerii la eternitate a eroului nostru, inspector post-mortem Muntean Serghei”, se menționează într-un mesaj de condoleanțe al Poliției de Frontieră.

Serghei Muntean s-a născut pe 13 octombrie 1991. Ofițerul este de baștină din satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă. Potrivit Poliției de Frontieră, în subdiviziunea de frontieră, aflată în localitatea de baștină, a desfășurat și primele misiuni de control și supraveghere a frontierei de stat, din anul 2011 până la jumătatea anului 2015, ca mai apoi pe parcursul următorilor șapte ani să activeze în cadrul Direcției regionale EST. Ultima sa funcție, deținută de la începutul anului 2023, a fost de subofițer superior al Unității Control al Frontierei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău.

SUA anulează un sprijin financiar de 22 milioane de dolari pentru R. Moldova

Departamentul de Eficiență Guvernamentală al SUA, condus de Elon Musk, anulează alocarea a 22 milioane de dolari pentru Republica Moldova. Anunţul a fost făcut pe o reţea socială.

Asistenţa financiară făcea parte din programul intitulat „Consorțiul pentru Alegeri și Consolidarea Procesului Politic”, în valoare de 486 de milioane de dolari, adresat mai multor ţări printre care şi Republica Moldova. Fondurile erau destinate susținerii unui proces politic incluziv și participativ.

Autorităţile de la Chişinău au declarat că aceşti bani urmau să ajungă la societatea civilă pentru diverse programe.

Miliardarul Elon Musk, pe care noul lider american Donald Trump l-a numit în fruntea Departamentului de Eficiență Guvernamentală, a declarat „că fără tăieri bugetare, Statele Unite riscă să ajungă la faliment”.

Marfă ascunsă pe corp și în bagaj, deconspirată de vameșii de la Palanca

La postul vamal Palanca, un nerezident de 43 de ani a încercat să transporte ilegal o cantitate de suplimente alimentare și produse cosmetice, ascunzându-le sub haine.

În momentul în care a fost întrebat de funcționarii vamali dacă are ceva de declarat, acesta a răspuns negativ.

Bărbatul intenționa să traverseze pista de intrare în țară a postului vamal Palanca în calitate de pieton.Totuși, în urma unui control fizic amănunțit, s-au descoperit produsele ascunse atât în bagajul personal, cât și pe corpul bărbatului. Astfel, funcționarii vamali au reușit să împiedice transportul ilicit al acestora.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Marco Rubio și Serghei Lavrov au vorbit la telefon să pregătească întâlnirea dintre Trump și Putin

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi omologul său american Marco Rubio au avut o convorbire telefonică şi au convenit să reia dialogul întrerupt de ofensiva rusă în Ucraina, informează AFP.

„Serghei Lavrov şi Marco Rubio au confirmat că sunt gata să conlucreze la restabilirea unui dialog interguvernamental reciproc respectuos, conform tonului dat de preşedinţi”, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe rus.

„Ei au convenit să reia contactele regulat, inclusiv pentru a pregăti un summit ruso-american la cel mai înalt nivel”, adaugă comunicatul.

Această convorbire între Lavrov şi Rubio a avut loc după discuţia telefonică de miercuri între Donald Trump şi Vladimir Putin, care au convenit să înceapă negocieri pentru a pune capăt „imediat” războiului din Ucraina. Chiar dacă Trump l-a informat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la această convorbire a sa cu Putin, el nu a căutat să discute cu el în prealabil în legătură cu o strategie de negociere, notează AFP, citată de Agerpres. Aceste iniţiative îngrijorează partenerii tradiţionali ai Washingtonului.

În acest context, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a convocat pe liderii europeni la o reuniune luni, la Paris.

În premieră, un moldovean a câștigat un turneu mondial de poker. Tânărul a încasat peste 1 milion de dolari
Articolul anterior
Cum sunt recoltați cartofii în regiunea Herson, după detonarea barajului de către ocupanți
Articolul următor