Este posibil să mai vină copii din orfelinatele din Mariupol, Ucraina, susține Gheorghe Flutur

Un număr de 24 de copii din Ucraina au ajuns în România prin Vama Siret fără însoţitori, iar în cazul a 21 dintre ei situaţia documentelor a fost rezolvată, astfel că au putut pleca către rudele din alte ţări, fiind respectate procedurile legale.

Preşedintele Consiliului Judeţeran Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că a avut, sâmbătă, în Vama Siret, o întâlnire cu europarlamentari din Italia, Suedia, dar şi din România, şi că discuţiile au vizat în special situaţia copiilor care s-au refugiat în România, fără însoţitori, scrie news.ro.

„Noi am avut 24 de cazuri în toată această perioadă. 21 dintre ei au primit documente şi au plecat mai departe cu însoţitori, respectând procedurile legale, către alte ţări, la rude, acolo unde au solicitat. Sunt nişte proceduri de identificare a familiei, a cunoscuţilor însoţitori pentru a ajunge unde trebuie. Au mai fost trei cazuri care sunt la noi în evidenţă la Protecţia Copilului. Aceşti copii se bucură de tot tratamentul corespunzător. Deocamdată au optat să rămână aici şi vom vedea mai departe ce va fi”, a afirmat şeful CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

El a precizat că autorităţile române discută despre formalităţile necesare în cazul copiilor care au ajuns în România din Ucraina, fiind însoţiţi de alte persoane decât de părinţii lor.

„Şi aici este un formular care s-a introdus, un act normativ, de noaptea trecută şi se reglementează pentru ca de luni dimineaţă să se poată implementa”, a mai afirmat Gheorghe Flutur.

Pe de altă parte, şeful CJ Suceava a declarat că în Vama Siret a scăzut numărul de ucraineni care intră în România.

„Am avut şi 10.000-12.000 de oameni în 24 de ore care intrau prin Vama Siret. În ultimele 24 de ore au mai trecut 500. E un lucru bun. Însă este posibil ca în perioada următoare să intre în ţară mulţi copii care se află în zona Cernăuţi şi care provin din orfelinate din Mariupol sau din alte oraşe din Ucraina intens bombardate”, a adăugat şeful CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Ce au scos medicii din stomacul unei fetițe care și-a mâncat părul timp de mai mulți ani

Mia, o fetiță de șapte ani, a trecut printr-o operație de cinci ore pentru a i se extrage o minge de păr de 15 centimetri din stomac. În martie, Mia a fost transportată de urgență la spitalul din Newcastle, acuzând dureri abdominale severe și greață, informează BBC.

Medicii au descoperit că 80% din intestinul ei era blocat de o minge de păr, acumulată în urma obiceiului de a-și mesteca și mânca părul timp de cinci ani. Această afecțiune rară, cunoscută sub numele de Trichofagie sau Sindromul Rapunzel, afectează în principal adolescentele și poate fi cauzată de stres, anxietate sau căutarea de confort.

„Dacă nu ar fi intervenit când au făcut-o, ea nu ar mai fi aici”, a declarat mama Miei, precizând că anterior, medicii i-au spus să nu-și facă griji în legătură cu obiceiul fiicei sale de a-și mesteca părul.

Mia a explicat că mestecatul părului era un „lucru de confort”, însă mama copilei a descris vederea mingii de păr drept „oribilă”. Ea crede că această afecțiune este mai frecventă decât se crede și îndeamnă părinții să ia în serios obiceiul copiilor de a-și mesteca părul.

„Nu vreau ca nimeni altcineva să experimenteze prin ce am trecut noi ca familie”, a spus ea.

După operație, Mia s-a recuperat complet și s-a întors la școală. Ea le-a transmis un mesaj celorlalți copii: „Nu-ți mânca părul. S-ar putea să nu fii la fel de norocos ca mine și dacă o faci, îți va provoca multă durere”.

sursa

Vacanță ieftină în Grecia! Insula discretă care atrage tot mai mulți turiști, mai accesibilă decât Santorini. Imagini de poveste

Înainte de începerea sezonului estival, ofertele de vacanță pentru Grecia sunt la mare căutare. De cele mai multe ori, turiștii caută variante accesibile de cazare, însă țin cont și de serviciile puse la dispoziție de hoteluri. Insula Santorini este inclusă pe lista destinaților exclusiviste, având în vedere prețurile piperate ale unităților de cazare din zonă. O alternativă mai ieftină, însă la fel de impresionantă este insula Serifos, scrie evz.ro.

O destinație mai accesibilă decât Santorini sau Mykonos, Serifos este căutată mai ales de cei care fug de aglomerație. Insula oferă o gamă largă de experiențe pentru turiști, inclusiv pentru cei pasionați de istorie, precum și de secretele  Greciei antice. De altfel, turiștii vin un această regiune și în afara sezonului estival.

În această perioadă, temperaturile medii variază între 15-20 de grade Celsius, iar în timpul verii de situează între 25-30 de grade. În zilele toride, mercurul poate urca în termometre până la 35 de grade Celsius.

Destinația ideală pentru turiștii pasionați de istorie

Numele insulei este legat de numeroase legende. Localnici spun că Serifos a fost locuită de ciclopi. De altfel, în centrul acesteia se află peștera ciclopului Polifem, celebră prin mitul lui Ulise.

Satul Chora se află în inima insulei și  oferă o priveliște spectaculoasă asupra Golfului Livadi. Zona se aseamănă puternic cu Santorini. Casele mici și albe, străduțele înguste și însorite sau numeroasele lăcașuri de cult amintesc de această destinație faimoasă.

Tragedie în Capitală! Un tânăr s-a înecat în lacul de la Valea Morilor, în această seară

Un tânăr s-a înecat în lacul de pe teritoriul parcului Valea Morilor din Chișinău. Trupul neînsuflețit al victimei a fost recuperat din apă de salvatori în această seară. Informațiile au fost confirmate pentru NM de purtătoare de cuvânt a Poliției capitalei, Natalia Stati, scrie NM.md

Oamenii legii au fost alertați pe 21 mai, la ora 18:04, că un tânăr s-ar fi înecat în lacul din parcul Valea Morilor. La fața locului s-au deplasat toate serviciile specializate. În urma lucrărilor subacvatice efectuate de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, trupul neînsuflețit al tânărului a fost scos din apă.Toate circumstanțele se stabilesc.

BBC: Cel puţin 80 de cadavre au fost scoase de sub dărâmături la Nikolaev
Articolul anterior
Prinţul William anulează o vizită într-un sat din Belize din cauza opoziţiei sătenilor
Articolul următor