Fiica fostului director al liceelor ,,Orizont” a fost reținută în România, însă Curtea de Apel București a respins extrădarea

O profesoară de origine turcă de la Liceul Internațional de Informatică din București a fost reținută de polițiști, miercuri dimineață, în baza unui mandat de extrădare emis de autoritățile regimului Erdogan, a anunțat instituția de învățământ într-un comunicat remis G4Media.ro. Tânăra este fiica fostului director al rețelei de licee ,,Orizont” din Moldova, Turgay Șen. Autoritățile de la Ankara continuă să îl vâneze pe acesta după ce a scăpat în martie 2018, când au încercat să îl rețină pe Aeroportul din Chișinău.

separator
În vârstă de 24 de ani, Bușra Zeynep Șen este de doi ani profesoară de limba engleză la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București și este căsătorită cu un cetățean român.

Curtea de Apel București a respins extrădarea profesoarei de origine turcă.

„Sunt foarte fericită, vreau să mulțumesc autorităților române”, a declarat profesoara, după ce instanța s-a pronunțat.

La rândul ei, avocata acesteia a spus că Bușra Zeynep Șen era acuzată că ar fi făcut parte dintr-o grupare teroristă, la data de 28 martie 2018, când ea se afla pe teritoriul României, fiind profesoară la Liceul Internațional de Informatică. „A fost judecată în lipsă (în Turcia – n.r.). Nu a știut, nu a fost citată”, a mai explicat avocata.

Procurorul a cerut respingerea solicitării de extrădare. „Din studierea mandatului apreciez ca extrădarea este ceruta din motive politice și sociale ceea ce încalcă drepturile omului. Parchetul solicita respingerea cererii de extradare”

Când a fost prezentată instanței, profesoara Bușra Zeynep Șen a declarat:

„Nu doresc să fiu predata autoritatilor din Turcia. Exista doua motive: apreciez ca judecata din Turcia nu este legala. Totodata in cazul in care voi fi predata voi fi pur si simplu inchisa fara a fi adusa in fata unui judecator. Mi-e teama ca nu voi fi tratata bine, fiind posibil chiar sa fiu supusa unor acte de tortura. Nu imi vor fi respectate drepturile fundamentale. Consider ca acuzatiile care mi se aduc de autoritatile din Turcia au caracter politic. De asemenea, am facut o cerere de azil adresata autoritatilor romane. Arat ca nu sunt membra a organizatiei despre care se vorbeste in cererea trimisa de autoritatile din Turcia”, a spus profesoara în fața judecătorului.

Procurorul nu a formulat întrebări, iar judecătorul a spus că a vazut din acte ca este profesoară și ce face în România. În vârstă de 24 de ani, Bușra Zeynep Șen este de doi ani profesoară de limba engleză la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București și este căsătorită cu un cetățean român.

„Bușra are permis legal pentru a sta în România și nimic din activitatea ei nu justifică demersurile autorităților turce. Singura vină a tinerei profesoare de engleză este aceea că tatăl său, Turgay Șen, a fost președintele Școlilor Orizont din Republica Moldova, iar autoritățile de la Ankara continuă să îl vâneze pe acesta după ce a scăpat în martie 2018, când au încercat să îl rețină pe Aeroportul din Chișinău”, se arată în comunicat. Vezi video!

Table interactive și computere pentru 70 de școli din țară, dotate de UNICEF

În Moldova, multe instituții de învățământ se confruntă încă cu un deficit de resurse tehnologice, ceea ce limitează accesul elevilor la instrumente moderne de învățare. În acest sens, UNICEF va dota 70 de școli cu echipamente moderne, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Setul de echipamente donat include 350 de table interactive și 350 de computere All-in-One și reprezintă o continuare a eforturilor de modernizare a sistemului educațional. 

„Transformarea digitală este un pilon esențial al unui sistem educațional modern, capabil să pregătească elevii pentru provocările și oportunitățile lumii contemporane. Accesul la echipamente TIC contribuie direct la dezvoltarea competențelor digitale esențiale pentru viitorul copiilor noștri. Inițiativa este aliniată la Strategia de dezvoltare Educația 2030, la Strategia națională de transformare digitală 2023-2030 și la alte politici relevante”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Programul Inovații Digitale ale Sistemului Educațional din Republica Moldova este o inițiativă transformatoare care își propune să modeleze viitorul educației în Republica Moldova. 

“Utilizarea echipamentelor digitale în educație reprezintă cheia deschiderii unor noi oportunități și asigurării incluziunii tuturor copiilor, indiferent de mediul lor social. Resursele distribuite prin acest program constituie un pas concret în direcția modernizării sistemului educațional din Republica Moldova. Digitalizarea instituțiilor de învățământ rămâne o prioritate, asigurând acces egal la tehnologie pentru fiecare elev, indiferent de mediul din care provine”, a declarat Maha Damaj, reprezentantă de țară, UNICEF în Republica Moldova.

Echipamentele vor fi integrate în câte 5 săli de clasă din fiecare dintre cele 70 de instituții selectate, contribuind la crearea unui mediu educațional modern și interactiv. Dintre acestea, 35 de instituții fac parte din rețeaua școlilor model, un grup dedicat promovării celor mai bune practici educaționale și aliniat obiectivului de a reduce inegalitățile în accesul la resurse tehnologice. 

„Utilizarea tehnologiei în școli este esențială pentru promovarea incluziunii, stimularea inovației și dotarea copiilor cu competențele digitale necesare pentru piața muncii și creșterea economică a Republicii Moldova. Această investiție a fost posibilă datorită parteneriatelor strategice cu guvernul și partenerii implicați în modernizarea și consolidarea sistemului educațional din Moldova”, a declarat Mohamed Yassine, Specialist în Educație la Parteneriatul Global pentru Educație.

Această acțiune sprijină educația digitală în școlile din întreaga țară, contribuind la o transformare sustenabilă a sistemului educațional din Republica Moldova. Echipele locale și naționale colaborează pentru a asigura implementarea cu succes a acestor dotări, urmând ca fiecare școală să beneficieze de tehnologia necesară pentru a îmbunătăți procesul educativ și a sprijini dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor.

Inițiativa este parte a Programului Inovații Digitale ale Sistemului Educațional din Republica Moldova, implementat de UNICEF în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul financiar al Parteneriatului Global pentru Educație.

Vezi lista instituțiilor dotate aici.

Începând de azi, alegătorii români din străinătate se pot înregistra pentru a vota la prezidențiale

Începând de astăzi, 20 ianuarie 2025, alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate, care doresc să voteze la alegerile prezidențiale din acest an prin corespondență sau la o secție de votare din afara României, se pot înregistra online pe portalul www.votstrainatate.ro, scrie tvrmoldova.md.

Portalul cuprinde două secțiuni

– Alegător în străinătate la o secție de votare

– Alegător în străinătate prin corespondență.


Până la ora 13:30, pe site-ul www.votstrainatate.ro au fost primite 10 cereri de votare la o secție din afara României și 24 de cereri de vot prin corespondență.

Alegătorul care dorește să se înscrie pentru votul prin corespondență trebuie să completeze un formular online, în care să menționeze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reședință, adresa de e-mail, precum și opțiunea de transmitere în țară sau la reprezentanța diplomatică a votului exprimat prin corespondență. La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate și a documentului care dovedește dreptul de ședere, eliberat de autoritățile străine.

Termenul – limită de înscriere ca alegător în străinătate prin corespondență este 20 martie 2025, ora 23.59.

Alegătorul român care optează să voteze în străinătate la o secție de votare va completa un formular online, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de e-mail, localitatea și statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate. O secție de votare poate fi înființată la cererea a minimum 100 de cetățeni din aceeași localitate sau dintr-un grup de localități.

Termenul – limită de înscriere ca alegător în străinătate la o secție de votare este 4 martie 2025, ora 23.59.

Întrebări și sesizări legate de procedura de înregistrare pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro.

De azi intră în vigoare tarifele diferențiate la energia electrică pentru consumatorii care au contoare inteligente

De astăzi, consumatorii care au instalate contoare inteligente vor beneficia de tarife diferențiate pentru energia electrică în funcție de orele de consum, transmite MOLDPRES.

Astfel, consumatorii casnici, conectați la rețelele de distribuție de tensiune joasă (0,4 kV) ale Premier Energy Distribution, vor plăti 4,32 lei pentru un kWh consumat între orele 07.00 și 23.00 și 3,31 lei pentru un kWh consumat între orele 23:00 – 7:00.

Consumatorii din regiunea de nord a țării, aflați în zona de deservire a FEE Nord, conectați la rețelele de tensiune joasă, vor avea tarife de zi de 4,89 lei pentru un kWh și de noapte de 3,90 lei pentru un kWh.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică /ANRE/ a precizat anterior că pentru a beneficia de prețuri diferențiate pe ore de consum, nu este neapărat necesar de a instala contoare inteligente scumpe, cu citire de la distanță. Majoritatea contoarelor electronice moderne sunt înzestrate cu funcții de înregistrare a energiei electrice pe intervale orare. Citirea acestor contoare se face similar ca și în cazul contoarelor obișnuite, doar că cititorul obține de pe contor nu doar cifra sumară a consumului lunar, ci și cantitatea de energie consumată în fiecare din intervalele orare stabilite de ANRE. Respectiv, totalul lunar de energie consumat se va separa în două părți: energia consumată în orele 7:00 – 23:00 (energia mai scumpă), și cea consumată în intervalul 23:00 – 7:00 (energia ieftină).

Potrivit datelor statistice, majoritatea întreprinderilor au deja instalate contoare inteligente, care permit aplicarea tarifelor diferențiate. Acest lucru va permite ca, odată cu introducerea acestor tarife, consumatorii industriali să-și programeze activitățile economice astfel încât să beneficieze de tarifele mai mici.

Unde pot fi procurate contoarele cu facturare pe intervale orare

Contoarele cu facturare pe intervale orare pot fi procurate atât la operatorii de sistem, cât și la alți comercianți de echipamente electrotehnice de pe teritoriul Republicii Moldova. Contoarele trebuie să fie verificate metrologic și incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare.

La procurarea contorului, cetățenii trebuie să ceară vânzătorului să confirme că contorul respectiv are posibilitatea de înregistrare a energiei electrice pentru cel puțin două intervale orare sau să studieze cu atenție specificațiile tehnice ale contorului înainte de a face achiziția. La fel, este necesar să precizați dacă există posibilitatea de reprogramare a contorului pentru alte intervale orare decât cele definite de uzina producătoare.

Care este procedura de instalare

Orice modificare legată de echipamentul de măsurare a consumatorului final se va executa doar după adresarea unei cereri operatorului de sistem la care este racordată instalația de utilizare a consumatorului.

În cazul consumatorilor noncasnici, se va concretiza în primul rând dacă contorul existent are posibilitatea înregistrării consumului pe intervale orare. Dacă da, atunci desigilarea, programarea contorului și sigilarea se vor efectua de specialiștii operatorului de sistem, consumatorul final urmând să suporte costurile legate de executarea lucrărilor respective.

Dacă contorul existent al consumatorului noncasnic nu permite înregistrarea orară, consumatorul respectiv va suporta cheltuielile pentru procurarea, programarea, desigilarea, instalarea și sigilarea contorului nou.

În cazul consumatorilor casnici este la fel necesară depunerea unei cereri în adresa operatorului de sistem, pentru desigilarea contorului vechi. Instalarea contorului nou se va realiza de către un electrician autorizat, după care operatorul va sigila contorul nou instalat.

După instalarea contorului, consumatorul urmează să solicite, prin cerere, furnizorului său de energie electrică modificarea corespunzătoare a contractului de furnizare a energiei electrice.

Medicii au dezvăluit cauza decesului fetiței de 14 ani din Cahul
Articolul anterior
Mai mulți chișinăuieni s-au pomenit cu apartamentele puse în gaj
Articolul următor