FOTO! Evacuări în masă, în urma distrugerii barajului Nova Kahovka. Cel puțin 16 mii de oameni și-au pierdut casele

În urma distrugerea barajului Nova Kahovka, situat în zona ocupată de Rusia în regiunea ucraineană Herson, locuitorii au fost îndemnați să evacueze zona, scrie sintezazilei.md.

Ei au fost avertizați că apa va atinge „niveluri critice” în câteva ore.

Tatiana încearcă să-și salveze animalele de companie, Țața și Ciunia, de inundație. Ea se află în casa ei din orașul Herson, la 6 iunie.

Localnicii încearcă să meargă cu bicicleta pe un drum inundat din Herson.

Orașul, care avea o populație de aproape 300 de mii de persoane înainte de război, se confruntă acum cu un nou dezastru umanitar. O mare parte din infrastructura Hersonului a fost distrusă în timpul celor opt luni de ocupație rusă.

Kievul a acuzat Moscova că a aruncat în aer uriașul baraj din epoca sovietică de pe fluviul Nipru, în ceea ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a numit un act de „terorism”.

Rusia a declarat că Ucraina a efectuat un „sabotaj deliberat” la barajul de la Nova Kahovka. Deocamdată nu este posibilă o verificare din surse independente pentru a ști ce s-a întâmplat cu adevărat acolo.

Autoritățile ucrainene au declarat că zeci de mii de persoane au fost evacuate. În câteva ore, nivelul apei crescuse deja cu 10-12 metri, au adăugat acestea.

Cel puțin 16 mii de persoane și-au pierdut casele după distrugerea barajului Nova Kakhovka, arată datele ONU, citate de Radio Svoboda. Sub ape au ajuns cel puțin 80 de locuințe, arată sursa citată, în timp ce aproximativ 40 de mii de oameni așteaptă să fie evacuați. Într-o reacție publică, președintele ucrainean Vladimir Zelenski a dat asigurări că catastrofa de la hidrocentrala Kakhovka nu va împiedica Ucraina să își elibereze teritoriile și nici nu a crescut șansele Rusiei de a rămâne pe acest teritoriu.

„Catastrofa creată de teroriștii ruși la Kakhovka nu va opri Ucraina și ucrainenii. Ne vom elibera oricum tot pământul. Și fiecare atac terorist rusesc nu face decât să mărească cuantumul despăgubirilor pe care Rusia le va plăti pentru crimele comise. (…) Sunt recunoscător tuturor salvatorilor noștri, militarilor, reprezentanților comunităților locale, regiunilor care ajută oamenii din regiunile noastre sudice inundate ca urmare a atacului terorist rusesc”, a declarat Vladimir Zelenski.

Potrivit presei din Ucraina, până în seara zilei de 6 iunie, aproximativ 1.300 de persoane au fost evacuate din casele inundate. De asemenea, din cauza inundațiilor, cel mai probabil, 300 de animale au murit în grădina zoologică Nova Kakhovka.

Amintim că, în noaptea de 5 spre 6 iunie, barajul Nova Kakhovka din regiunea Herson a Ucrainei, controlată de Rusia, a fist distrus de armata rusă. Barajul alimenta cu apă peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014 și centrala nucleară Zaporojie, aflată, de asemenea, sub control rusesc. De menționat că un cartier a fost inundat, iar guvernatorul regiunii a anunțat evacuarea din localitate.

Liderii europeni, cei ai UE și șeful NATO, au condamnat distrugerea barajului Nova Kakhovka de către armata rusă. Între aceștia, președintele Consiliului European, Charles Michael, a declarat că acțiunea se califică drept crimă de război și a dat asigurări că Rusia și complicii săi vor fi trași la răspundere.  Acțiunile Rusiei au fost denunțate și de către președinta Maia Sandu. Șefa statului a făcut apel la președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, spunându-i că Republica Moldova este gata să acorde ajutor la atenuarea impactului și inundațiilor, provocate de distrugerea barajului.

De menționat că Moscova respinge acuzațiile. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susține că distrugerea barajului este un „sabotaj” de care s-ar face vinovată Ucraina. Scopul acestei acțiuni, potrivit lui Peskov, este de a priva de apă cetățenii din Crimeea.


 
 

Elveția a câștigat Eurovision Song Contest 2024

Elveția este câștigătoarea celei de-a 68-a ediție a Eurovision Song Contest 2024. Artistul Nemo cu piesa „The Code” a adus țării sale victoria.

Elveția a câștigat Eurovision Song Contest 2024

În urma voturilor, interpretul a acumulat 591 de puncte, 365 de puncte fiind din partea juriului, iar 226 de puncte i-a oferit publicul.

Pe locul doi a ajuns Croația, iar pe trei – Ucraina. Apoi, au urmat, în ordine Franța, Israel, Irlanda, Italia, Armenia, Suedia și Portugalia

Eurovision Song Contest 2024 s-a desfășurat la Malmö, Suedia, ca urmare a victoriei de anul trecut a interpretei Loreen, cu piesa „Tattoo”. Prima semifinală a avut loc pe 7 mai, iar cea de-a doua semifinală pe 9 mai. Țara câștigătoare a fost desemnată în cadrul finalei de pe data de 11 mai.

Amintim că Natalia Barbu, reprezentanta Republicii Moldova la Eurovision Song Contest 2024, care se desfășoară la Malmo, Suedia, a evoluat în prima semifinală a concursului muzical. Interpreta, care a participat cu piesa ,,In the middle”, nu a reușit să se califice în finală.

Aurore boreale spectaculoase vor fi și în weekend

Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică.

Furtuna este cauzată de o serie de ejecţii de masă din coroana solară, transmite France Presse.

Din Tasmania până în Franţa, fotografii ale aurorei boreale realizate de amatori şi profesionişti deopotrivă au fost postate pe reţelele de socializare începând de sâmbătă dimineaţa, însoţite de comentarii de uimire.

Condiţii asociate unei furtuni geomagnetice de nivel 5, nivelul maxim pe scara utilizată, au fost observate vineri seară, a anunţat Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din SUA.

Furtuna ar urma să continue cel puţin până duminică, cu sosirea unor ejecţii suplimentare de masă coronală, a precizat NOAA sâmbătă pe X într-o prognoză actualizată, indicând că au fost semnalate nereguli în reţeaua electrică şi degradarea comunicaţiilor de înaltă frecvenţă şi a GPS.

De asemenea, Centrul Naţional de Meteorologie Spaţială din China a emis sâmbătă o alertă roşie, avertizând că furtuna solară va continua pe tot parcursul weekendului şi este posibil să aibă un impact asupra sistemelor de comunicaţii şi navigaţie, potrivit Ximhua, care relatează că au fost observate aurore boreale în jumătatea de nord a ţării.

Această furtună se datorează exploziilor de particule energetice şi câmpurilor magnetice emanate de Soare, a explicat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Shawn Dahl, de la Centrul de prognoză meteo-spaţială (SWPC) al NOAA.

Ultimul eveniment care a atins nivelul 5 a fost în octombrie 2003, un episod numit „Furtunile de Halloween”. În acel moment, în Suedia au avut loc întreruperi de energie electrică, iar în Africa de Sud au fost avariate transformatoare.

Soarele se află în prezent aproape de vârful său de activitate, într-un ciclu care se repetă la fiecare 11 ani.

Aceste ejecţii de masă coronală, dintre care au fost observate cel puţin şapte îndreptate spre Pământ, provin de la o pată solară cu un diametru de aproximativ 17 ori mai mare decât cel al Pământului. Ele se deplasează cu câteva sute de kilometri pe secundă.

Operatorii de sateliţi, de comunicaţii şi de reţele electrice din America de Nord au fost notificaţi să ia măsuri de precauţie, a precizat Dahl.

NOAA este în contact foarte regulat cu NASA, care asigură siguranţa astronauţilor de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), care sunt mai vulnerabili la radiaţiile solare.

O alertă de radiaţii a fost, de asemenea, emisă, dar numai de nivel 1 pe o scară de 5, deci nu provoacă îngrijorare în acest moment.
Miliardarul Elon Musk, a cărui reţea de internet Starlink are aproximativ 5.000 de sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat pe X că aceştia sunt „sub o presiune mare, dar până acum rezistă”.

În ceea ce priveşte traficul aerian, Agenţia Aviaţiei Civile americane (FAA) a declarat că nu se aşteaptă la consecinţe majore.

Furtunile geomagnetice pot perturba instrumentele de navigaţie şi transmisiile radio de înaltă frecvenţă, a explicat autoritatea americană de reglementare a aviaţiei, adăugând că a sfătuit companiile aeriene şi piloţii să anticipeze posibilele perturbări.

Cea mai mare furtună solară înregistrată vreodată a avut loc în 1859, potrivit NASA. Cunoscut şi sub numele de evenimentul Carrington, acesta a perturbat grav comunicaţiile telegrafice. 

sursa

Alcoolul, interzis în stațiunile Ibiza și Mallorca. Turiștii care vor fi prinși riscă amenzi uriașe 

Măsură fără precedent în turism! Vânzarea alcoolului va fi interzisă în două stațiuni preferate de petrecăreții din Europa. Este vorba despre Ibiza și Mallorca. Turiștii, dar și localnicii care vor fi prinși cu o sticlă deschisă riscă amenzi uriașe. 

Guvernul regional a decis să înăsprească legea, adoptată încă din 2020, privind interzicerea consumului de alcool. Astfel, se va aplica și unor locuri turistice populare, inclusiv Playa de Palma din Mallorca și Sant Antoni din Ibiza, unde petrecerile și alcoolul sunt la ordinea zilei.

Practic între orele 21:30 și 8.00 dimineața, oamenii nu vor mai avea voie să consume alcool. În schimb, acesta va fi legal în continuare pe ambarcațiunile destinate petrecerilor. Cei care nu respectă noua măsură se vor alege cu amenzi în valoare de până la 1.500 de euro.

”Decretul privind turismul responsabil” vizează zone din municipalităţile Palma şi Llucmajor din Mallorca, inclusiv staţiunea Playa de Palma şi staţiunea preferată de britanici, Magaluf. Se va aplica de asemenea în Sant Antoni de Portmany, din Ibiza.

Fiecare dintre aceste zone va primi 4 milioane de euro anual pentru implementarea decretului. Banii provin din taxe turistice.

Terasele barurilor şi restaurantelor, precum şi alte locuri autorizate în mod expres pentru consumul de alcool sunt exceptate de la această interdicţie.

sursa

Ruşii instituie stare de urgenţă în zonele inundate din Herson pe care le controlează
Articolul anterior
Anatol Melnic, mesaj emoționant pentru soția sa cu ocazia zilei de naștere! ”Am devenit cum am devenit doar datorită ei”
Articolul următor