O echipă de televiziune a filmat în Italia. Medicii vor ca toată lumea să vadă cum arată lupta cu coronavirusul. Imaginile au impact emoțional, însă, așa este, medicii luptă până la final cu temutul virus.
Reportajul tulburător este filmat în cel mai mare spital de urgență din Bergamo, provincia Lombardia, cel mai tare lovit de pandemia de coronavirus.Medicii din Bergamo au permis echipei de filmare să realizeze un material și au vorbit în fața camerelor pentru a trage un semnal de alarmă. În Italia, pacienţilor li s-au montat pungi peste cap pentru a putea menţine presiunea constantă în plămâni. ,,Vedem în fiecare zi 50 – 60 de pacienți care vin cu pneumonie, iar majoritatea sunt atât de grav încât au nevoie de oxigen. Trebuie să reorganizăm tot spitalul pentru a-i primi”, a spus dr. Roberto Cosentini, șeful Unității de Urgențe de la spitalul din Bergamo, provincia Lombardia, unul dintre cele mai bine dotate din Europa.
Doctorul Lorenzo Grazioli a intervenit și el în reportajul Sky News: ”Recomandăm tuturor țărilor să își oprească activitatea pentru a evita o astfel de situație (n.red. cea din Italia), care este foarte dificil de manageriat. Eu nu m-am simțit atât de stresat în toată viața mea. Eu sunt un medic de terapie intensivă, sunt obișnuit cu momentele intense și critice, în care oamenii mor fără tratament și tu poți face diferența, dar acum îmi dau seama că nu pot face de ajuns”.
”Marea problemă pentru orice sistem de sănătate este că atunci când curba infectărilor urcă o face exploziv și toate resursele, toate testările și rezervele sunt folosite instant”, a mai comentat reporterul Sky News.