Maia Sandu, în Canada! Președinta a transmis un prim mesaj

Maia Sandu efectuează prima sa vizită în Canada. Este prima vizită a unui șef de stat din Moldova în această țară, timp de 30 de ani.

Maia Sandu: Moldova are nevoie de susţinerea partenerilor pentru  consolidarea independenţei energetice | adevarul.ro

„Aștept cu nerăbdare să ne întâlnim din nou cu Justin Trudeau, împreună cu alți oficiali. Cooperarea noastră strânsă și comunitatea considerabilă din Canada fac vizita semnificativă”, a comunicat președinta.

Maia Sandu se va afla pe 11 mai în Canada. Pe lângă întrevederea cu Trudeau, ea va avea mai multe întrevederi bilaterale cu oficiali canadieni de nivel înalt și o întâlnire cu diaspora moldovenească din Montreal.

În zilele de 12-13 mai, șefa statului se va afla în Statele Unite, la Chicago. Acolo, Maia Sandu va participa la cea de-a 9-a ediție a Convenției moldo-americane.

Prima semi-finală Eurovison 2024: Vezi care sunt cele 10 țări calificate în finala concursului

Deși a avut o prestanță memorabilă, Moldova nu a acumulat suficiente voturi pentru calificarea în marea finală a Eurovision 2024. Țara noastră a fost reprezentată de Natalia Barbu, cu piesa „In The Middle”.

Cele 10 țări din prima semi-finală calificate pentru finala showului sunt următoarele:

Natalia Barbu a evoluat pe scena Eurovision Song Contest 2024! Video

Prima semifinală a competiției Eurovision Song Contest 2024 are loc chiar în aceste momente! Natalia Barbu a evoluat cu numărul 11. Artista a fost întâmpinată cu ropote de aplauze și a avut o interpretare superbă! Vezi, mai jos, momentul mult așteptat de public:

Prima semifinală este rezervată pentru 15 țări printre care se află:

1. Cyprus / Silia Kapsis – Liar

2. Serbia / TEYA DORA – RAMONDA

3. Lithuania / Silvester Belt – Luktelk

4. Ireland / Bambie Thug – Doomsday Blue

5. Ukraine / alyona alyona & Jerry Heil – Teresa & Maria

6. Poland / LUNA – The Tower

7. Croatia / Baby Lasagna – Rim Tim Tagi Dim

8. Iceland / Hera Björk – Scared of Heights

9. Slovenia  / Raiven – Veronika

10. Finland / Windows95man – No Rules!

11. Moldova / Natalia Barbu – In The Middle

12. Azerbaijan / FAHREE feat. Ilkin Dovlatov – Özünlə Apar

13. Australia / Electric Fields – One Milkali (One Blood)

14. Portugal / iolanda – Grito

15. Luxembourg / TALI – Fighter

Concursul Eurovision Song Contest 2024 poate fi urmărit live

Concursul Eurovision Song Contest 2024 a început în această seară, 7 mai, la Malmö, Suedia.

În prima semi-finală vor evolua:

1. Cyprus / Silia Kapsis – Liar

2. Serbia / TEYA DORA – RAMONDA

3. Lithuania / Silvester Belt – Luktelk

4. Ireland / Bambie Thug – Doomsday Blue

5. Ukraine / alyona alyona & Jerry Heil – Teresa & Maria

6. Poland / LUNA – The Tower

7. Croatia / Baby Lasagna – Rim Tim Tagi Dim

8. Iceland / Hera Björk – Scared of Heights

9. Slovenia  / Raiven – Veronika

10. Finland / Windows95man – No Rules!

11. Moldova / Natalia Barbu – In The Middle

12. Azerbaijan / FAHREE feat. Ilkin Dovlatov – Özünlə Apar

13. Australia / Electric Fields – One Milkali (One Blood)

14. Portugal / iolanda – Grito

15. Luxembourg / TALI – Fighter

Transmisiunea live poate fi urmărită mai jos:

În Chișinău vor fi deschise 17 tabere de vară pentru elevii din municipiu
Articolul anterior
Summitul CPE: Autoritățile vin cu precizări în contextul evenimentului. Cetățenii, îndemnați să aibă asupra lor acte de identitate
Articolul următor