Mașini de 12 milioane de lei furate din Uniunea Europeană, au fost aduse în Moldova. Șapte persoane, reținute

În cadrul executării unei cereri emise de Ungaria, privind sustragerea automobilelor din Uniunea Europeană (UE) în valoare de peste 12 milioane lei, procuratura a pornit urmărirea penală pentru contrabandă cu automobile în Republica Moldova.

Cooperarea autorităților din Republica Moldova, Ungaria și România a avut loc sub egida Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC).

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de comun cu ofițerii INI al MAI, prin sprijin analitic din partea IGP al MAI au reușit, în aproximativ patru luni, să dea în vileag modul de activitate al grupului criminal organizat vizat.

Conform expertizelor criminalistice, s-au constatat elemente de falsificare a numerelor de identificare a unor automobile.

În rezultat, recent au fost reținute șapte persoane și au fost ridicate 25 de automobile. Joi, în baza demersurilor procurorilor, trei membri ai grupului criminal au fost plasați în arest preventiv, trei – în arest la domiciliu, iar altuia i-a fost aplicată măsură non-privativă de libertate.

În cadrul investigațiilor urmează a fi stabilit întreg cercul persoanelor implicate în schema criminală, inclusiv angajați ai unor autorități publice.

Dacă vinovăția făptuitorilor va fi demonstrată în instanța de judecată, potrivit legii penale, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 10 ani.

În context, procuratura recomandă cetățenilor să dea dovadă de prudență și viligență maximă la procurarea automobilelor.

Doi magistrați, numiți de CSM în cadrul Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor

CSM a numit doi noi judecători în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor. Dumitru Racoviță și Ghenadie Mîra au fost aleși în urma unui concurs încheiat astăzi, scrie tv8.md.

Dumitru Racoviță este judecător la Judecătoria Ungheni, iar Ghenadie Mîra președinte interimar al Curții de Apel Centru, fosta Curte de Apel Chișinău.

În cadrul concursului pentru suplinirea funcțiilor vacante de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor, din rândul judecătorilor, s-au înscris 6 candidați. Trei dintre ei, Stanislav Grosu, de la Judecătoria Bălți, Eugeniu Beșelea, de la Judecătoria Chișinău, și Vitalie Pîslariuc, de la Judecătoria Orhei, au depus cereri de retragere din concurs.

Vladislav Schibin, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, intervievat în ședință, nu a primit susținerea CSM.

Pe 19 decembrie, Adunarea Generală a Judecătorilor i-a ales în acest colegiu pe Ion Talpa – președintele Curții de Apel Nord, Petru Păun – judecător de la Judecătoria Chișinău și Adrian Cerbu – judecător al Judecătoriei Criuleni.

CSM mai urmează să selecteze 4 reprezentanți ai societății civile în acest colegiu.

Precizare importantă de la șeful „Moldovagaz” cu privire la achizițiile de gaze

SA Moldovagaz a contractat volumele necesare de gaze naturale, care vor asigura integral pînă la sfîrșitul lunii martie 2025 consumul malului drept al Nistrului, inclusiv al întreprinderilor din complexul energetic, al agenților economici și organizațiilor bugetare, scrie noi.md.

Despre acest lucru a declarat președintele interimar al Consiliului SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, menționînd că a făcut această precizare ca urmare a numeroaselor solicitări. Anterior, el a spus că Moldovagaz SA a luat act de decizia Gazprom de a limita, începînd cu 1 ianuarie 2025, ora locală 7.00, furnizarea gazelor naturale către Moldova pînă la un volum de 0 metri cubi pe zi. Vadim Ceban a declarat că, începînd cu decembrie 2022, toate gazele naturale furnizate de Gazprom în volum de 5,7 milioane de metri cubi pe zi au fost redirecționate de Moldovagaz SA către regiunea transnistreană a Moldovei. În același timp, gazele naturale pentru consumatorii din dreapta Nistrului au fost achiziționate de pe piețele regionale și europene. „Moldovagaz SA a contractat volumele necesare de gaze, care vor acoperi integral tot consumul malului drept pînă la sfîrșitul lunii martie 2025”, a subliniat atunci șeful Moldovagaz.

Tiraspolul refuză ajutorul Chișinăului pentru a depăși criza din regiune provocată de sistarea livrării gazelor din Rusia

Liderii de la Tiraspol refuză ajutorul propus de autoritățile de la Chișinău pentru a depăși criza din regiunea transnistreană, provocată de sistarea livrării gazelor din Rusia. Despre aceasta a anunțat președintele Maia Sandu, într-un video publicat după întrevederea de dimineață cu prim-ministrul Dorin Recean, vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian și șeful Legislativului, Igor Grosu, transmite IPN.

„Guvernul și partenerii externi au propus ajutor umanitar: alimente, medicamente, combustibil, generatoare, transportarea bolnavilor de pe malul stâng pe cel drept. Dar regimul de la Tiraspol a refuzat toate aceste ajutoare”, a comunicat Maia Sandu.

Potrivit președintelui Republicii Moldova, lucrurile sunt mai complicate pentru malul stâng, în această perioadă de criză energetică. „Vom vedea cum se vor desfășura lucrurile, dar autoritățile de la Chișinău fac totul ca să ușureze situația cetățenilor din regiunea transnistreană”, a promis șeful statului, Maia Sandu.

Mai multe staţii peco au scăzut astăzi preţurile la carburanţi, pentru prima dată în acest an
Articolul anterior
România a actualizat lista țărilor cu risc sporit de infectare cu noul coronavirus. Cei care petrec în țară doar 3 zile, scutiți de carantină
Articolul următor