Maxim Galkin a declarat că nu va înceta să-i ridiculizeze pe ,,propagandiștii ruși mincinoși și patetici”. Artistul a făcut-o în cadrul spectacolelor din Israel. Acesta și-a explicat gestul, inclusiv pentru acei oameni influenți din Rusia care îl atacă.
În turneul său din Israel, showmanul l-a parodiat cu îndrăzneală pe Putin, dar și pe propagandiștii ruși Olga Skabeeva și Vladimir Solovyov. Astfel, umoristul a adunat și mai multe presiuni din partea presei pro-guvernamentale. Chiar și așa, artistul nu își schimbă poziția. El consideră că cetățenii ruși trebuie să cunoască adevărul și să aleagă ,,grâul de neghină”.
În mod neașteptat pentru mulți, Maxim a înregistrat un mesaj video curajos în care și-a mărturisit dragostea pentru Rusia și a remarcat că ridiculizează doar ,,autoritățile care îi jefuiesc pe oameni”. Artistul încearcă ,,să le deschidă ochii” cetățenilor ruși, care sunt mințiți.
,,În cei 28 de ani de spectacole, nu am turnat niciodată, nici măcar o singură dată cu noroi peste Rusia mea natală, iubita. În toți acești 28 de ani i-am parodiat pe politicieni, i-am ridiculizat pe propagandiștii mincinoși, patetici și pe oficialii corupți care îmi jefuiesc poporul.
Și eu, ca satiric, am dreptul să o fac”, a comentat showman-ul.
Maxim Galkin a publicat apelul pe pagina sa de Instagram. Acest video a fost distribuit și de către Alla Pugacheva, artista menționând că ,,acei care urechi, vor auzi neapărat”.