Micii producători de torturi și alte produse de patiserie și dulciuri, luați la ochi de Fisc

Începând cu perioada ianuarie 2019, și până în prezent, angajații SFS au identificat 462 anunțuri online plasate pe diverse portaluri și rețele de socializare cu referire la comercializarea mărfurilor și produselor care se prezumă a fi comercializate din activitate ilicită de întreprinzător (alcool, produse de tutungerie, parfumuri, raci vii, produse importate, dulciuri, telefoane mobile, palete din lemn, ore practice pentru conducerea autovehiculelor, servicii chirie auto, dezmembrări auto).

separator
Ca rezultat al activității de control, inspectorii SFS au întocmit 157 procese verbale cu privire la contravenție aferent desfășurării activității de întreprinzător fără înregistrare la organele competente, cu aplicarea sancțiunilor conform Codului contravențional în sumă totală de 310 mii lei și 183 mii lei conform Codului fiscal.

Deseori, prin intermediul comerțului on line sunt puse în vânzare produse alimentare, de patiserie. Serviciul Fiscal de Stat a analizat și acest gen de activitate drept unul cu risc sporit de încălcare a legislației pe mai multe segmente, cum ar fi: neînregistrare la organele competente, fabricarea produselor de cofetărie în lipsa autorizației de amplasare și funcționare eliberate de organele competente, condiții eventual insalubre și anti-sanitare, lipsa actelor de proveniență a materiei prime, lipsa marcajului pe ambalaj a datei de producere.

SFS se adresează producătorilor de produse de patiserie și alte dulciuri: să asigure respectarea normelor legale, inclusiv dispunerea de documente de proveniență și aplicarea echipamentelor de casă și control la încasarea plăților în numerar.

Totodată, celor care comandă astfel de produse le recomandă să solicite certificatul de conformitate și bonul de casă.

Astăzi este marcată Ziua Internațională a Dorului. Ție de cine sau de ce îți este dor?

Pe 13 mai, este Ziua Internațională a Dorului. Ție de cine îți este dor? Această zi este dedicată, cu siguranță, tuturor celor care se simte departe de ţară, de cei dragi sau de copilărie.

Deseori, spunem că ne este dor de părinţi, dar cu greu ne găsim timp să îi vizităm sau sa îi sunăm. Deseori, ne este dor de locurile copilăriei, dar rareori ne facem timp ca să mergem acolo. Sau poate îți este dor de persoana iubită care nu se află aproape?

Știai că, de fapt, cuvântul ,,dor” reprezintă un sentiment specific poporului românesc. Acesta nu poate fi tradus direct în nicio limbă. Pot fi construite cuvinte, fraze cu sens asemănător sentimentului de dor, dar cuvântul, el însuși, nu poate fi tradus.

Elevii vor susține examene pentru a fi admiși la liceu

Elevii care vor să fie admiși anul acesta în clasa a X-a la cele mai solicitate licee vor avea de rezolvat teste mai complexe, în comparație cu exercițiile de la examenul național de a absolvire a gimnaziului, a declarat directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov. Astfel, absolvenții vor susține examene de admitere la istorie pentru profilul umanist și la matematică pentru profilul real.

„Dacă examenul de capacitate este elaborat pentru un nivel mediu, atunci, în mod evident, pentru cei care optează pentru concursul de admitere în liceu, această probă va avea un grad avansat de complexitate. Nu putem să spunem în prezent că vom avea o probă foarte, foarte dură sau foarte, foarte grea, dar în mod evident că itemii sau subiectele care vor fi elaborate vor avea un grad mai sporit de complexitate decât cel de la examenele naționale”, a declarat directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, transmite radiomoldova.md.

Lilia Ivanov a mai spus că absolvenții vor susține aceste examene de admitere centralizat, într-o instituție de învățământ unde toți elevii vor scrie testul în condiții egale.

„Va fi o instituție, un centru unic în Chișinău, în care elevii vor susține această probă. Mă refer pentru instituțiile de învățământ din Chișinău. Dacă vor fi mai mulți solicitanți și acest număr va depăși capacitatea acelei instituții la care noi ne-am gândit, atunci vom organiza în două astfel de centre proba de examene”, a precizat Lilia Ivanov.

Precizăm că vechea metodologie a Ministerului Educației de admitere a absolvenților la licee presupunea că aceștia sunt admiși la liceu în baza concursului notelor primite la absolvirea gimnaziului. Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare a anunțat deja că primește cereri din partea liceelor privind organizarea examenelor de admitere.

Reamintim că, din acest an, elevii cu media mai mică de șase nu vor mai fi înmatriculați la liceu.

Peste 50.000 de oameni au beneficiat de transport gratuit la Cimitirul Sfântul Lazăr

Primăria municipiului Chișinău informează că ieri, 12 mai, peste 50.000 de călători au fost transportați cu transportul public spre Cimitirul „Sfântul Lazăr”.

De asemenea, se anunță că, seara, responsabilii Primăriei au asigurat curățenia în cimitire și în preajma Cimitirelor. Cea mai mare concentrație a fost în Cimitirul „Sfântul Lazăr”, unde erau mii de vizitatori.

Pentru transportarea cetățenilor conform programului stabilit, pe parcursul zilei de 12 mai, autoritățile locale au suplinit mai multe rute de autobuz și troleibuz, reducând, astfel, timpul de așteptare în stații. 

Astăzi, 13 mai, în continuare, Primăria Capitalei va pune la dispoziția cetățenilor transport gratuit, pe rutele de autobuz nr. 27, „C” şi „D”, care pornesc de la Circ și circulă până la Cimitirul „Sfântul Lazăr”, unde se așteaptă un nou flux mare de pasageri, aproximativ celui înregistrat astăzi.

Suplimentar, itinerarul rutei de autobuz nr. 19 este prelungit până la strada Doina, Cimitirul „Sf. Lazăr”, iar ruta de autobuz nr. 26 la fel circulă până la strada Doina, fiind suplinită cu unități de transport suplimentare.

„În continuare, rugăm conducătorii auto să nu parcheze sau staționeze neregulamentar în locurile destinate autobuzelor de rută către Cimitirul „Sfântul Lazăr”. Or, păstrarea acestor locuri libere este esențială pentru buna organizare a serviciilor de transport și pentru a facilita accesul călătorilor către destinație. Mulțumesc colegilor și polițiștilor pentru implicare”, a menționat primarul general al Capitalei, Ion Ceban.

Totodată, Primăria a menționat că, în timpul nopții și până dimineața, angajații s-au ocupat de ordinea și evacuarea deșeurilor din cimitirele din Capitală.

gallery images

Timp de 5 zile, în capitală, va fi oprită furnizarea gazelor naturale. Vezi adresele vizate!
Articolul anterior
Medalia de aur pentru Moldova la Universiada Mondială! Bravo, Andrian Mardare!
Articolul următor