Video! Mii de copii și adolescenți, însosiți de părinți, au venit la concertul Iulianei Beregoi din România

Iulina Beregoi a reuşit să adune la Slatina mai mulţi spectatori decât oricare alt artist sosit aici în ultimii ani, mii de copii şi adolescenţi venind să cânte alături de artistă piesele care au milioane de vizionări pe You Tube.

separator
Adolescenta de 15 ani, originară din Republica Modova, a fost aşteptată de mii de copii şi adolescenţi, însoţiţi de sute de părinţi. Pentru că a concertat în aer liber, pe scena amenajată la intrarea în cel mai nou parc al Slatinei, în cadrul spectacolelor organizate de Primăria Slatina în perioada sărbătorilor, au venit să o vadă şi fanii din localităţile mai apropiate sau mai îndepărtate, având în vedere faptul că un bilet la concertele ei nu este deloc ieftin, scrie adevărul.ro.

Fanii s-au adunat în spatele scenei şi nu s-au dezlipit de maşina în care Iuliana a stat minute întregi până la ora la care a urcat pe scenă, ora 18:00. În mare dificultate au fost puşi jandarmii care au asigurat ordinea publică, având în vedere că au avut de făcut culoar vedetei în mijlocul unor copii a căror singură dorinţă a fost să dea mâna, să o atingă, să o privească de aproape şi, cei mai norocoşi, să obţină un autograf de la Iuliana, adolescenta care reuşeşte ca la fiecare piesă nou-lansată pe You Tube să adune în scurt timp milioane de vizionări, canalul său oficial având peste 700.000 abonaţi.De altfel, pe tot parcursul concertului s-a dovedit că fanii ştiu toate textele pieselor sale, îi urmăresc şi serialul „Lara“, lansat în 2017, şi care, spre bucuria fanilor, va fi difuzat în curând şi la TV, a anunţat vologgeriţa. Câţiva fani înrăiţi au primit de la echipa Iulianei Beregoi căni şi căciuli de Moş Crăciun, din „recuzita“ Primăriei Slatina, iar din public au urcat mai întâi trei fete care să danseze alături de Iuliana, iar ceva mai târziu o a patra, Andreea, care a putut cânta alături de artistă. Iuliana i-a dedicate chiar piesa, fata arătându-se copleşită.

Artista care a strâns cei mai mulţi spectatori, de multă vreme încoace un artist nemaifiind primit cu atâta entuziasm la Slatina, a apelat la o adevărată strategie pentru a putea pleca. După ce a făcut câteva fotografii pe scenă şi în apropierea scenei, jandarmii i-au făcut culoar şi a urcat în maşină. Copiii au înconjurat însă maşina şi nu s-au lăsat deloc duşi, „mitraliind“ cu blitz-urile maşina vedetei.

Convinsă fiind că nu va putea pleca prea curând, artista a deschis capota maşinii şi a început, la rândul său, să-i filmeze pe fani, salutându-i, în timp ce şoferul a reuşit, astfel, foarte lent, să iasă. „Dar ce e, frate, asta, a-nviat Ceauşescu?!“, a fost la un moment dat o replica venită din mulţime, în timp ce o parte dintre fanii adunaţi au însoţit maşina câţiva metri, până când vedeta s-a îndepărtat. Au rămas apoi să-şi spună părerile.

Iată ce ştiu copiii, mai mici de 10 ani, despre Iuliana Beregoi. „Este vlogger, influencer şi cântăreaţă. Are şi un film pe You Tube. Ştiu că are 15 ani, are o soră, pe Ana, care apare şi ea în filmul «Lara». Când găsesc filme cu ea pe Youtube, chiar dacă găsesc vreo 10, mă uit la toate, şi vechi, şi noi. Eu o urmăresc de vreo… 5 ani. Am fost şi la concert în Craiova, m-am întâlnit, am făcut şi poze, mi-a dat autograf, m-am întâlnit şi cu Pablo. Nici atunci nu a stat mult de vorbă cu noi, pentru că era grăbită. Am şi tricou cu ea“, a spus Theodora.

Carla, care are 8 ani, ştie şi ea o mulţime de lucruri despre Iuliana Beregoi. „Ştiu că e născută pe 13 iulie 2004. Ştiu că are o soră, are note bune… Aş vrea să mă fac şi eu vlogger, ca ea, dar nu mă lasă mami“, a spus fetiţa care îi ştie toate piesele şi îi urmăreşte serialul.

Un avion nu a putut ateriza o oră la Chișinău și s-a întors la Istanbul

Un avion care zbura din Istanbul spre Chișinău, având la bord 160 de pasageri, a fost nevoit să revină în Turcia, după ce nu a putut ateriza din cauza condițiilor meteorologice dificile. Potrivit Autorității aeronautice civile din Republica Moldova, aeronava a încercat de două ori să aterizeze, însă vântul puternic a determinat căpitanul să ia decizia de întoarcere, în conformitate cu procedurile de siguranță, transmite IPN.

Zborul, operat de o companie aeriană turcă, urma să ajungă pe Aeroportul internațional Chișinău la ora 14:45. Avionul a zburat aproape o oră deasupra teritoriului Republicii Moldova, apoi s-a întors la punctul de plecare – Aeroportul din Istanbul. Zborul a fost redirecționat din cauza rafalelor de vânt.

Reprezentanții Autorității aeronautice civile au explicat că decizia comandantului a fost luată în baza unei evaluări a riscurilor, având în vedere siguranța pasagerilor. Informațiile oficiale furnizate de MOLDATSA confirmă că starea vremii era nefavorabilă și nu permitea aterizare în siguranță.

Jurnalistul Adrian Prodan, aflat la bord, a relatat pe rețele de socializare experiența trăită – „a fost cea mai strașnică zi”, menționând că avionul a zburat aproximativ o oră deasupra Moldovei, fără ca pasagerii să fie informați exact despre ce se întâmplă, ulterior aeronava a revenit în Turcia, unde a aterizat în siguranță.

Autoritățile subliniază că toate măsurile luate au respectat reglementările internaționale, iar prioritatea a fost protejarea vieții pasagerilor.

Vladimir Putin nu va fi judecat în lipsă pentru crime de război cât timp este președinte

Tribunalul special pe care națiunile occidentale intenționează să-l înființeze pentru a judeca crima de agresiune împotriva Ucrainei nu îl va pune sub acuzare în lipsă pe Vladimir Putin, atât timp cât acesta rămâne președinte al Federației Ruse. Aceeași prevedere se va aplica și premierului rus, Mihail Mișustin, și ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit unor oficiali europeni care cunosc procesul, citați de Euronews.

Urmărirea acestor oficiali la nivel înalt va fi permisă numai dacă inculpații sunt prezenți fizic în sală – puțin probabil, având în vedere că Rusia nu recunoaște invazia Ucrainei ca fiind o agresiune și se opune ferm cooperării cu Occidentul. Alternativ, un proces în lipsă ar putea fi desfășurat după ce Putin va părăsi funcția. Condițiile sunt stabilite în proiectul de acord care ar oferi baza legală pentru înființarea tribunalului special în cadrul Consiliului Europei, o organizație pentru drepturile omului cu sediul la Strasbourg.

Organizația nu face parte din Uniunea Europeană, dar blocul este strâns legat de proces. Lucrările tehnice s-au încheiat la sfârșitul lunii martie în timpul unei reuniuni a așa-numitului „Core Group” de la Strasbourg, care a produs trei proiecte de documente separate: un acord bilateral între Ucraina și Consiliul Europei, statutul tribunalului special și acordul care detaliază managementul tribunalului special.

Semnarea va avea loc la Kiev pe 9 mai, de Ziua Europei, deși calendarul exact va depinde de aprobarea politică. Limitările procesului în lipsă sunt văzute ca un „compromis” între țări, a indicat un oficial al UE. După luni de deliberări, prevederea este acum o „afacere finalizată”, practic fără șanse de a fi modificată înainte de prezentare. „La finalul zilei, este vorba de politică și de negocieri”, a precizat oficialul.

Odată ce Kievul va semna acordul, textul va fi supus la vot în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, care reunește reprezentanți ai celor 46 de națiuni care sunt parte din organizație. Rusia a fost expulzată la scurt timp după ce a început războiul. Va fi necesară o majoritate de două treimi pentru a ratifica acordul și este aproape garantată datorită sprijinului larg pentru inițiativa din partea statelor membre. Unele țări care au adoptat poziții prietenoase cu Rusia, cum ar fi Ungaria și Serbia, ar putea să se abțină sau să voteze împotriva acesteia, deși nu se vor aplica drepturi de veto individuale.

Donald Trump ridică de la o zi la alta taxele pentru China

Președintele american Donald Trump anunță mărirea tarifele pentru China, până la 125%. Este ultima cifră aruncată de Trump în războiul comercial pe care l-a declanșat la nivel global, dar în special împotriva Chinei, țară pe care americanii o consideră principalul adversar, scrie euronews.ro.

Liderul de a Casa Albă a făcut anunțul pe propria sa rețea de socializare, ca reacție după ce chinezii au anunțat și ei tarife „în oglindă” pentru produsele americane, dar care au un cuantum de 84%.

Totodată, Trump a anunțat o „pauză de 90 de zile” pentru punerea în aplicare a unora dintre tarifele mai ridicate aplicate unor state și rămânerea la doar 10%.

Însă nu este clar dacă acesta a fost planul lui Trump, de la bun început, sau o reacție după modul în care au intrat în panică investitorii și după valul de dezaprobare tot mai mare din partea populației, potrivit CNBC.

„Din cauza lipsei de respect pe care China pe care China a arătat-o față de piețele mondiale, prin prezentul anunț, ridic tariful impus Chinei de către Statele Unite ale Americii la 125%, cu efect imediat. La un moment dat – sperăm că în viitorul apropiat – China își va da seama că zilele în care jefuia SUA și alte țări nu mai sunt sustenabile sau acceptabile.

În schimb și pe baza faptului că peste 75 de țări au solicitat reprezentanților Statelor Unite, inclusiv Departamentelor Comerțului, Trezoreriei și USTR, să negocieze o soluție

la subiectele discutate privind comerțul, barierele comerciale, tarifele, circulația valutară, și tarifele nemonetare și că aceste țări, la sugestia mea fermă, nu s-au răzbunat în niciun fel, sub nicio formă, împotriva Statelor Unite, am autorizat o PAUZĂ de 90 de zile și un tarif reciproc substanțial redus în această perioadă, de 10 %, de asemenea cu efect imediat. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei probleme!”


Ingenios! Un brad inedit de câțiva metri și un om de zăpadă, au apărut în curtea unei vulcanizări
Articolul anterior
Foto. Un fotograf american a realizat un ,,calendar sexy” cu veterani de război
Articolul următor
Close menu