Mii de tone de legume și fructe, abandonate pe câmp. Motivele pentru care fermierii români nu le-au mai cules

Mii de tone de legume și fructe vor rămâne, și anul acesta, neculese de pe câmp. Nu neaparat din cauza că nu se găsesc zilieri, pentru recoltare, ci, după cum spun fermierii, au crescut enorm prețurile la combustibili și curent. Oamenii nu își mai pot recupera cheltuielile, nu mai pot concura cu marfa din import, așa ca preferă să lase produsele pe câmp.  

Un fermier din Bihor a cultivat două hectare cu pepeni, în apropiere de Valea lui Mihai. A apucat să vândă, peste vară, abia jumătate din recoltă. Restul a rămas pe câmp și s-a degradat.

Fermier: „Pepenii sunt acum într-o stare alterată, nu mai sunt buni de mâncat. Este mult prea copt și e trecut. Chiar dacă este dulce, a pierdut prospețimea. O să trecem cu discul peste și o sa îi transformăm în compost. Am încercat să creștem prețul cu un leu, dar lumea nu avea bani să cumpere”.

Și o plantație de aronia va rămâne, din păcate, neculeasă. Fructele foarte aromate au început deja să se usuce pe crengile arbuștilor.  

Fermier: „Nu pot să le vând, pentru că este prețul prea mic, în primul rând. A doua la mână, e greu să caut pe cineva care să cumpere tot. Tot câte puțin, câte puțin. În străinătate, dacă mergem până în Viena, este între 5 euro și 10 euro. Aici nu primesc nici 4 euro pe ele. Le-am lăsat pe câmp, acolo sunt, afară. Natura mi-o dat-o, natura mi-o ia”.

Specialiștii spun că, din păcate, fermierii au avut de pătimit și din cauza concurenței importurilor, în condițiile în care au avut cheltuieli mult mai mari decât anii trecuți.  

Consultant agricol: „Costurile de producție s-au dublat iar prețurile au rămas la fel, sau au crescut foarte puțin. Asta face ca, o bună parte din fermieri, să nu-și recupereze cheltuielile. Sunt, practic, două soluții: asocierea în cooperative, pentru a avea forță de negociere, sau să-și dezvolte lanțul scurt”.

Potrivit specialiștilor, fermierilor le va fi foarte greu să se asocieze într-un timp relativ scurt, motiv pentru care fenomenul abandonării culturilor în câmp s-ar putea repeta și în anii următori. 

sursa: www.protv.ro

Ce au scos medicii din stomacul unei fetițe care și-a mâncat părul timp de mai mulți ani

Mia, o fetiță de șapte ani, a trecut printr-o operație de cinci ore pentru a i se extrage o minge de păr de 15 centimetri din stomac. În martie, Mia a fost transportată de urgență la spitalul din Newcastle, acuzând dureri abdominale severe și greață, informează BBC.

Medicii au descoperit că 80% din intestinul ei era blocat de o minge de păr, acumulată în urma obiceiului de a-și mesteca și mânca părul timp de cinci ani. Această afecțiune rară, cunoscută sub numele de Trichofagie sau Sindromul Rapunzel, afectează în principal adolescentele și poate fi cauzată de stres, anxietate sau căutarea de confort.

„Dacă nu ar fi intervenit când au făcut-o, ea nu ar mai fi aici”, a declarat mama Miei, precizând că anterior, medicii i-au spus să nu-și facă griji în legătură cu obiceiul fiicei sale de a-și mesteca părul.

Mia a explicat că mestecatul părului era un „lucru de confort”, însă mama copilei a descris vederea mingii de păr drept „oribilă”. Ea crede că această afecțiune este mai frecventă decât se crede și îndeamnă părinții să ia în serios obiceiul copiilor de a-și mesteca părul.

„Nu vreau ca nimeni altcineva să experimenteze prin ce am trecut noi ca familie”, a spus ea.

După operație, Mia s-a recuperat complet și s-a întors la școală. Ea le-a transmis un mesaj celorlalți copii: „Nu-ți mânca părul. S-ar putea să nu fii la fel de norocos ca mine și dacă o faci, îți va provoca multă durere”.

sursa

Vacanță ieftină în Grecia! Insula discretă care atrage tot mai mulți turiști, mai accesibilă decât Santorini. Imagini de poveste

Înainte de începerea sezonului estival, ofertele de vacanță pentru Grecia sunt la mare căutare. De cele mai multe ori, turiștii caută variante accesibile de cazare, însă țin cont și de serviciile puse la dispoziție de hoteluri. Insula Santorini este inclusă pe lista destinaților exclusiviste, având în vedere prețurile piperate ale unităților de cazare din zonă. O alternativă mai ieftină, însă la fel de impresionantă este insula Serifos, scrie evz.ro.

O destinație mai accesibilă decât Santorini sau Mykonos, Serifos este căutată mai ales de cei care fug de aglomerație. Insula oferă o gamă largă de experiențe pentru turiști, inclusiv pentru cei pasionați de istorie, precum și de secretele  Greciei antice. De altfel, turiștii vin un această regiune și în afara sezonului estival.

În această perioadă, temperaturile medii variază între 15-20 de grade Celsius, iar în timpul verii de situează între 25-30 de grade. În zilele toride, mercurul poate urca în termometre până la 35 de grade Celsius.

Destinația ideală pentru turiștii pasionați de istorie

Numele insulei este legat de numeroase legende. Localnici spun că Serifos a fost locuită de ciclopi. De altfel, în centrul acesteia se află peștera ciclopului Polifem, celebră prin mitul lui Ulise.

Satul Chora se află în inima insulei și  oferă o priveliște spectaculoasă asupra Golfului Livadi. Zona se aseamănă puternic cu Santorini. Casele mici și albe, străduțele înguste și însorite sau numeroasele lăcașuri de cult amintesc de această destinație faimoasă.

Tragedie în Capitală! Un tânăr s-a înecat în lacul de la Valea Morilor, în această seară

Un tânăr s-a înecat în lacul de pe teritoriul parcului Valea Morilor din Chișinău. Trupul neînsuflețit al victimei a fost recuperat din apă de salvatori în această seară. Informațiile au fost confirmate pentru NM de purtătoare de cuvânt a Poliției capitalei, Natalia Stati, scrie NM.md

Oamenii legii au fost alertați pe 21 mai, la ora 18:04, că un tânăr s-ar fi înecat în lacul din parcul Valea Morilor. La fața locului s-au deplasat toate serviciile specializate. În urma lucrărilor subacvatice efectuate de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, trupul neînsuflețit al tânărului a fost scos din apă.Toate circumstanțele se stabilesc.

Panică în Crimeea: „autoritățile” au limitat vânzarea de mărfuri, toate trenurile au fost anulate, cozi la benzinării
Articolul anterior
Ce este Nord Stream: când a fost construit și ce rol are pentru Europa
Articolul următor