Moldoveancă de 20 de ani, exploatată sexual în Germania chiar de către concubinul acesteia

Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane sub conducerea Procuraturei pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) investighează exploatarea sexuală în Germania a unei tinere, de către prietenul cu care a locuit anterior timp de câteva luni, în Moldova.

Suspectul cu vârsta de 23 de ani, originar dintr-un sat din Rîșcani, a fost reținut joi, 25 august, de către oamenii legii. Acesta a cunoscut-o pe tânăra de 20 de ani din Chișinău, în septembrie 2021, atunci când au făcut cunoștință pe rețelele de socializare. Peste două luni, tânărul a convins-o ca aceasta să se mute la el, în raionul Rîșcani. 

Ulterior, în decembrie acesta a convins-o să plece împreună la muncă în Germania. Sosiți la destinație, bănuitul a deposedat-o pe tânără de pașaport și a exploatat-o sexual, în propriul beneficiu.

Așa cum în orașul alăturat funcționa o fabrică de reciclare a deșeurilor electronice, bănuitul a determinat-o să se angajeze acolo. Însă, acesta o obliga ca banii din salariu să-i dea lui toți, lipsind-o astfel de surse de existență. 

În iunie, aceștia au revenit în țară, dar exploatarea sexuală a continuat: bănuitul îi interzicea să părăsească casa din satul său din Rîșcani, în care locuiau.  Totuși, în iulie aceasta a reușit să evadeze și s-a refugiat la sora sa din Chișinău, care a alertat-o pe mamă. Ulterior, mama a sesizat autoritățile de drept. 

Procurorii l-au audiat pe tânăr, i-au formulat și prezentat învinuirea și urmează să solicite aplicarea arestului preventiv, în scopul investigării obiective a cazului.

Inundații în Germania: sute de oameni evacuați

Evacuarea locuitorilor continuă din cauza inundațiilor din Bavaria.

Pe fondul ploilor abundente din Bavaria, în regiunile cu risc de inundații, duminică, 2 iunie, autoritățile au extins scara de evacuare a populației. În zece comune bavareze, din cauza creșterii nivelului apei în Dunăre și afluenții săi, a fost declarat dezastru natural, iar salvatorii au intervenit la fața locului, transmite dw.com.

Se iau măsuri pentru transportul locuitorilor în zone sigure, în special în districtul Augsburg. În dimineața zilei de 2 iunie, locuitorii comunităților Külenthal și Allmannshofen, situate în sudul Bavariei, au fost îndemnați să-și părăsească imediat locuința, transmite postul german de televiziune ntv. Celor care nu se pot evacua singuri li s-a promis că vor primi autobuze. Același lucru este valabil și pentru alte orașe și comunități ale regiunii situate în apropierea râului Schmutter, afluent al Dunării.

În orașul Schrobenhausen din districtul bavarez Neuburg-Schrobenhausen, unde a fost declarat dezastru natural, a fost pregătită evacuarea a 670 de locuitori.

Crucea Roșie Bavareză a trimis bărci de salvare și scafandri în districtul bavarez Günzburg, unde nivelurile apei dintr-o serie de rezervoare au atins cele mai înalte niveluri în ultimul secol. Pericol de viață lângă malurile râului În München, autoritățile îi avertizează și pe locuitori cu privire la amenințarea vieții în zona de-a lungul malurilor râului Isar. Două trasee preferate de mers pe jos au fost închise acolo. Nivelul de alertă 2 a fost declarat în capitala Bavariei. Aceasta înseamnă inundarea zonelor neamenajate și întreruperi minore ale traficului pe străzi cauzate de inundații. Între timp, Serviciul de Asistență Tehnică THW (Technisches Hilfswerk), care îndeplinește funcțiile Ministerului pentru Situații de Urgență din Germania, a pregătit mii de saci de nisip în noaptea de 2 iunie pentru zonele deja inundate și predispuse la inundații din Bavaria și Baden-Württemberg.

În total, potrivit șefului centrului logistic THW, Bernd Urban, 30.000 de saci de nisip trebuiau să fie livrați acolo până în dimineața zilei de 2 iunie.

Un copil de 17 ani din Capitală, căutat cu disperare: Acesta a ieșit să arunce gunoiul și nu s-a mai întors acasă

Echipa de căutare „COD” anunță despre dispariția unui minor de 17 ani de la Poșta Veche. Acesta a ieșit să arunce gunoiul ieri seara la ora 22:00 și nu s-a mai întors.

Potrivit informațiilor, Colesnic Valentin are 17 ani și locuiește în Chișinău pe strada Iazului din sectorul Poșta Veche.

Băiatul are înălțimea de un metru 70, părul închis la culoare și ochi căprui. Acesta este bolnav de autism.

În seara dispariției băiatul era îmbrăcat într-un maiou sur, pantaloni albaștri și era încălțat în șlapi. Toți cei care l-au văzut sau dețin vreo informație sunt rugați să sune la numărul : 112 sau 079 61 63 81.

sursa: www.unimedia.info

Amintiri despre copilărie: Ministrul Energiei avea frică de întuneric, iar ministrul Finanțelor a mers la furat cireșe

Ministrul Energiei avea frică de întuneric, ministrul Finanțelor a mers la furat cireșe, iar ministrul Economiei a dispărut pentru câteva ore, fiind căutat inclusiv și prin fântâni. Sunt doar câteva din amintirile pe care membrii Guvernului Republicii Moldova le-au împărtășit cu moldovenii de Ziua Internațională a Copilului.

Iată câteva din amintirile miniștrilor, potrivit unui video publicat de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

  • Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale – Amintirile mele se leagă de bunei. Se adunau rudele, mai bârfeau, mă bucuram că buneii pregăteau bucate alese.
  • Oleg Serebrian, vicepremierul pentru Reintegrare – Cea mai memorabilă: ziua de naștere când am făcut 5 ani. Am fost dus de cele trei străbunici și două bunici ale mele la biserică.
  • Adrian Efros, ministrul Afacerilor Interne – Cele mai frumoase amintiri pe care le-am reținut sunt sărbătorile de iarnă, atunci mergeam cu colindatul, sunt tradiții frumoase.
  • Cristina Gherasimov, viceprim-ministra pentru integrare europeană – Îmi aduc aminte plimbările lungi cu bunica care mă învăța despre geografie. Eram pasionată să aflu mai multe despre oceane, țări.
  • Victor Parlicov, ministrul Energiei – Aveam o frică de întuneric. Întotdeauna când eram acasă, trăiam la etaj, și din lift spre apartament era întuneric, nu se ilumina. Întodeauna aveai impresia că în acel întuneric stă cineva foarte strașnic. Am mers prin acel întuneric, a dispărut ulterior frica.
  • Petru Rotaru, ministrul Finațelor – Îmi aduc aminte de perioada copilăriei mele, petrecută în satul de baștină, cu foarte multe peripeții. Cu mersul la cireșe, ca în istoria lui Creangă, la scăldat.
  • Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării – Aveam patru anișori, cumva am dispărut. M-au căutat părinții, buneii, toată mahala prin tot satul, și prin fântână s-au uitat. A durat câteva ore. M-au găsit la cinema.

sursa: www.realitatea.md

Kievul redenumește aproape 100 de străzi pentru a renunța la trecutul rusesc și sovietic
Articolul anterior
Sărbătoare mare la creștinii ortodocși de stil vechi. Aceștia prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului
Articolul următor