OMC confirmă că Ucraina a demarat o plângere pe tema restricțiilor care vizează produsele alimentare ucrainene

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a confirmat marți, în mod oficial, că Ucraina a făcut primul pas într-o dispută comercială prin depunerea unei plângeri la OMC pe tema restricțiilor care vizează importurile de produse alimentare ucrainene, transmite Reuters.

„Putem confirma că o cerere de consultări a fost primită luni seara. Noi informaţii vor fi oferite după ce această cererea va fi transmisă membrilor noştri”, a declarat un purtător de cuvânt de la OMC la o solicitare de informaţii transmisă de Reuters, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt nu a dezvăluit care sunt ţările vizate de plângere dar autorităţile de la Kiev au anunţat anterior că demersul lor vizează Polonia, Slovacia şi Ungaria.

Luni seara, Kievul a anunţat că a depus o plângere la OMC împotriva a trei ţări UE – Polonia, Slovacia şi Ungaria – care au prelungit embargoul asupra importurilor de cereale din Ucraina, în pofida ridicării restricţiilor decisă de Bruxelles.

Este crucial pentru noi să stabilim că statele membre nu pot interzice individual importul de mărfuri ucrainene”, a explicat ministrul Economiei, Iulia Svyrydenko, într-un comunicat. „De aceea depunem o plângere împotriva lor„, a adăugat ea. „Sperăm că aceste ţări îşi vor ridica restricţiile şi că nu va fi nevoie să mergem în instanţă mult timp pentru a ne rezolva litigiul„, a subliniat ministrul ucrainean în comunicat.

Comisia Europeană a pus punct vineri interdicţiei introduse de cinci state membre UE din Europa de Est, printre care şi România, cu privire la importurile de cereale ucrainene, în schimbul unor angajamente ale Kievului că va lua măsuri pentru a controla afluxul de cereale spre ţările vecine.

Însă, Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat vineri că vor păstra propriile lor restricţii cu privire la importurile de cereale ucrainene, în pofida deciziei Comisiei. Autorităţile de la Varşovia, Bratislava şi Budapesta susţin că acţionează în interesele economiilor lor şi că deciziilor lor sunt destinate să protejeze fermierii lor de afluxul de produse ucrainene.

Ucraina era unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, înainte ca invazia rusească din 2022 să îi reducă capacitatea de a expedia produse agricole prin porturile sale de la Marea Neagră. De atunci încoace, fermierii ucraineni s-au bazat pe exporturile realizate prin ţările vecine, inclusiv prin România. Cu toate acestea, afluxul de cereale şi oleaginoase ucrainene în ţările vecine a afectat veniturile fermierilor est-europeni astfel că guvernele din regiune au interzis importurile de produse agricole din Ucraina.

În liniște și siguranță de Paște: recomandările autorităților pentru următoarea perioadă

În contextul sărbătorilor pascale, cetățenii sunt îndemnați să respecte mai multe recomandări emise de Inspectoratul General al Poliției (IGP), Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) și Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

În cadrul unei conferințe de presă la Casa Guvernului, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a reamintit șoferilor să respecte prevederile Regulamentului circulației rutiere și să nu conducă automobilele în stare de ebrietate, iar pietonilor – să traverseze strada doar în locurile permise. 

Adulții sunt îndemnați să supravegheze în permanență copiii și să monitorizeze activităţile desfășurate de minori pe reţelele sociale. La fel, cetățenii au fost preveniți să fie precauți în zonele aglomerate, să respecte normele legale cu privire la ordinea și securitatea publică și să țină cont, în contextul zilei de 9 mai, că panglica bicoloră este interzisă. 

„Evitați orice situație de conflict, mesaje care instigă la agresiune, violență sau alt gen de acțiuni ce pot pune în pericol atât siguranța dumneavoastră, cât și a altor cetățeni. În timpul evenimentelor, nu purtaţi arme, obiecte explozive, substanţe interzise sau alte obiecte care pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor. Dacă sunteți martorii unei situații de destabilizare a ordinii publice formați imediat numărul unic 112 sau anunțați cel mai apropiat polițist”, a declarat șeful IGP. 

Pe de altă parte, șeful IGPF, Ruslan Galușca, a menționat că, pentru perioada 1-16 mai, se așteaptă o creștere semnificativă a numărului de traversări ale frontierei. Astfel, Poliția de Frontieră a dispus o serie de măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier și menținerea unui sistem eficient de supraveghere a frontierei. Măsuri speciale vor fi luate la Aeroport, unde accesul în aerogară va fi permis doar pasagerilor, personalului care exercită atribuții de serviciu la prezentarea permisului de acces, precum și membrilor de echipaje ale aeronavelor. Pasagerii sunt îndemnați să se prezinte la aeroport cu cel puțin trei ore până la zborul rutei planificate.

„Asigurăm cetățenii R. Moldova că polițiștii de frontieră sunt și vor fi prezenți pentru a garanta liniștea și ordinea publică la frontiera de stat”, a declarat Ruslan Galușca, precizând că participanții la traficul transfrontalier pot apela non-stop numărul de call-center al Poliției de Frontieră, 022 259 717, pentru a primi consultații privind situația la frontieră, regulile de traversare și alte informații publice. De asemenea, șeful IGPF a îndemnat șoferii să aleagă puncte de trecere a frontierei mai puțin aglomerate, cum ar fi cel de la Leova-Bumbăta. 

Șefa Secției Sănătatea nutrițională și a copiilor din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Maria-Victoria Racu, a atenționat cetățenii să aibă o alimentație echilibrată. Astfel, persoanelor care au ținut post li se recomandă să treacă treptat de la alimentația vegetariană la cea animalieră. Totodată, reprezentanta ANSP a îndemnat oamenii să aleagă cu precauție ouăle și pasca, să respecte igiena, să păstreze corespunzător alimentele și să evite consumul excesiv de alcool. 

Când se deschide sezonul de vară la „Teatrul Verde” din Parcul „Valea Morilor”

Primăria municipiului Chișinău, Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural vă invită duminică, 19 mai, la deschiderea sezonului de vară la „Teatrul Verde” din Parcul „Valea Morilor”.

Începând cu ora 18:00, puteți participa la un concert grandios cu genericul “Mi-a fost dorul, dor pribeag”, organizat în cinstea lui Ion Aldea Teodorovici, care, în acest an, ar fi împlinit 70 de ani.

În recital:
Cristofor Aldea-Teodorovici
Simona
Orchestra Națională de Cameră

De asemenea, pe scena celui mai mare amfiteatru în aer liber din Republica Moldova, vor fi prezentate lucrări muzicale, care nu au mai răsunat până astăzi!

Doliu uriaș în lumea medei! Japoneza Yumi Katsura, o renumită creatoare de rochii de mireasă, a murit la 94 de ani

Doliu uriaș în lumea medei! Creatoarea de modă Yumi Katsura, considerată un pionier în Japonia în domeniul rochiilor de mireasă şi cunoscută, de asemenea, la nivel internaţional după ce i-a oferit un veşmânt papei Ioan Paul al II-lea, a murit, pe 26 aprilie, la vârsta de 94 de ani, scrie realitatea.net.

Yumi Katsura, al cărei nume real a fost Yumi Yuki, şi-a deschis primul magazin dedicat rochiilor de mireasă în Japonia în anul 1964, după ce studiase la Paris, într-o epocă în care rochiile de mireasă erau purtate doar de 3% dintre mirese, a precizat compania ce îi poartă numele în comunicatul prin care a anunţat decesul creatoarei nipone.

Rochiile de mireasă „sunt de acum purtate de peste 90% dintre femei în ziua căsătoriei lor, iar activităţile sale au avut o influenţă puternică asupra stilului nunţilor dincolo de ţinuta vestimentară”, a adăugat agenţia sa, într-un mesaj transmis pe Instagram, relatează AFP citată de Agerpres.

După debutul ei internaţional la o prezentare de modă organizată la New York în 1981, Yumi Katsura şi-a extins activităţile în peste 30 de ţări, deţinând magazine inclusiv la Roma şi la Paris şi „influenţându-le pe mirese nu doar în Japonia, ci şi în lumea întreagă”, a adăugat agenţia pe care a înfiinţat-o.

În 1993, Yumi Katsura a creat un veşmânt sacerdotal pentru papa Ioan Paul al II-lea, care a necesitat doi ani de muncă, utilizând Hakata-ori, o tehnică de ţesut folosită la confecţionarea chimonourilor.

În acelaşi an, fostul suveran pontif, care a murit în 2005, a purtat acea capă şi acea mitră asortată în timpul slujbei de Paşte, o ceremonie difuzată la televiziune în lumea întreagă.

„Lacrimi au curs pe obrajii mei atunci când am primit cuvintele de mulţumire din partea papei”, a povestit creatoarea de modă japoneză.

Yumi Katsura a organizat peste 200 de defilări de modă pe parcursul cariei sale, îmbinând „tradiţii artistice japoneze şi moda internaţională”, au precizat reprezentanţii agenţiei sale. 

Italia ia noi măsuri pentru a face față valului de migranți
Articolul anterior
Kim Jong-un în Rusia. Liderul nord-coreean a primit cadou cinci drone de la Putin
Articolul următor