Povestea cutremurătoare a unei mame: „Am avut un vis că eram la înmormântarea fiicei mele. Am dus-o la spital și am aflat că are cancer”

Cea mai cruntă durere pe care o poate simți un părinte este pierderea copilului său. Chiar și în vis, sufletul ți se face bucăți, respirația se îngreunează și aproape că devine incredibil de greu să-ți revii după ce te trezești.

Laks Rana din Crawley, West Sussex, a povestit coșmarul pe care l-a avut. Ea a visat că a fost la înmormântarea copiilor ei, așa că după ce s-a trezit în lacrimi și-a dus ambii copii, Anaya și Amrit, la spital. Acolo a aflat că micuța are cancer.

„Am avut acest vis îngrozitor. Îmi pierdusem ambii copii și m-am văzut la o înmormântare. M-am trezit, am stat pe marginea patului plângând și simțeam multă durere. M-am simțit prost, dar am avut sentimentul că trebuie să-i duc la medic, parcă ceva mă îndruma să o fac.”

Pentru Amrit, în vârstă de opt ani, totul a fost clar, dar micuța Anaya a fost trimisă la spital pentru investigații mai amănunțite după ce medicul a observat vânătăi inexplicabile pe picioare. Și doar câteva zile mai târziu, Laks a primit vestea devastatoare că fiica ei avea leucemie limfoblastică acută, un tip de cancer care afectează celulele albe din sânge.

„Să ni se spună că Anaya are cancer a fost un șoc complet. Nu părea real că ni s-ar putea întâmpla acest lucru”, a spus Laks.

Anaya, acum în vârstă de șase ani, a fost diagnosticată în februarie 2020, chiar înainte ca virusul din China să lovească și Marea Britanie să intre în lockdown. Înainte de diagnostic, Laks și soacra ei au observat vânătăi la picioarele Anaya, dar nu s-au gândit la nimic. Niciuna nu și-a dat seama că ar putea fi un simptom al leucemiei.

„Anaya s-a bucurat întotdeauna de lupte cu fratele și verii ei, fiind năzdrăvană și sărind de pe canapea și așa mai departe, așa că vânătăile nu erau n eobișnuite’.

Ulterior, un doctor a devenit îngrijorat de ficatul și splina Anayei. Laks a fost rugată să aștepte afară în timp ce el contacta secția de pediatrie de la East Surrey Hospital, insistând că micuța să fie văzută rapid.

„Îi sunt foarte recunoscătoare pentru că a fost insistent’, a spus ea.

Anaya a intrat direct în șase luni de tratament intens cu chimioterapie la Spitalul Royal Marsden. În primele două săptămâni ale tratamentului, viața femeii s-a îngreunat și mai mult. Fiul ei a fost nevoit să rămână cu familia în altă parte după ce a contractat varicela, ceea ce ar fi putut fi periculos pentru copiii cu cancer.

„I s-a făcut dor de casă. Nu a putut înțelege de ce nu și-a putut vedea familia”, a spus mama sa.

Pentru Laks, una dintre cele mai dificile părți ale tratamentului Anayei a fost când, peste noapte, a devenit „fata lui tati’.

„Au fost șapte sau opt săptămâni când nu a vrut să mă apropii de ea. Dacă avea nevoie de ajutor pentru a se schimba, pentru a se spăla pe dinți, literalmente orice, ea îl dorea doar pe tatăl ei alături. Trebuia să facă totul, ceea ce, desigur, era obositor din punct de vedere fizic pentru el, dar mă rupea psihic. Nu puteam fi acolo pentru a-mi mângâia copilul bolnav’.

Cu toate acestea, în aprilie, lucrurile s-au schimbat din nou. Anaya a revenit la sentimente mai blânde față de mama sa și i-a dat o îmbrățișare uriașă atunci când Laks și-a aniversat ziua de naștere.

„A fost cel mai bun cadou pe care l-aș fi putut avea și nici nu a trebuit să-l cer’, a spus ea.

„Curajoasa’ Anaya este acum la jumătatea tratamentului ei „istovitor’ și se descurcă bine.

sura: www.avantaje.ro

Tandemul Mihai Chihaia – Oleg Tarnovschi a ocupat locul 3 la Cupa Mondială de la Szeged

Tandemul Mihai Chihaia – Oleg Tarnovschi s-a clasat pe locul 3 pe distanța 500 metri la prima etapă a Cupei Mondiale de la Szeged, Ungaria, care este și de calificare către Jocurile Olimpice de la Paris, anunță Comitetul Național Olimpic și Sportiv.

Ei au înregistrat rezultatul 1:40.05, fiind întrecuți de Alexey Korovashkov – Ivan Shtyl (Sportivi neutri individuali – 1:37.57) și Alexander Kitewski – Arsen Sliwinski (Polonia – 1:37.94).

Astăzi, Elena Glizan a obținut rezultatul 48.67 pe distanța 200 metri și va evolua mâine în semifinale.

Mai mulți climatologi din lume se aşteaptă ca încălzirea globală să depăşească ţinta de 1,5°C

Aproape 80% dintre respondenţi, toţi din cadrul Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC), prevăd o încălzire globală de cel puţin 2,5 grade Celsius, în timp ce aproape jumătate dintre ei anticipează cel puţin 3 grade Celsius (5,4 F). Doar 6% dintre respondenţi consideră că va fi respectată limita de 1,5 grade Celsius (2,7 F) convenită la nivel internaţional.

Mulţi dintre oamenii de ştiinţă au în vedere un viitor „semidistopic”, cu foamete, conflicte şi migraţie în masă, provocate de valuri de căldură, incendii, inundaţii şi furtuni de o intensitate şi o frecvenţă cu mult peste cele care au lovit deja.

Numeroşi experţi au declarat că au rămas fără speranţă, furioşi şi speriaţi de eşecul guvernelor de a acţiona, în ciuda dovezilor ştiinţifice clare furnizate.

„Cred că ne îndreptăm spre o perturbare majoră a societăţii în următorii cinci ani”, a declarat Gretta Pecl, de la Universitatea din Tasmania.

„Autorităţile vor fi copleşite de evenimente extreme după evenimente extreme, producţia de alimente va fi perturbată. Nu aş putea simţi o mai mare disperare în privinţa viitorului”.

Fiecare fracțiune de grad evitată ar reduce suferința umană

Dar mulţi au spus că lupta pentru climă trebuie să continue, indiferent cât de mare ar fi creşterea temperaturii globale, deoarece fiecare fracţiune de grad evitată ar reduce suferinţa umană.

Peter Cox, de la Universitatea din Exeter, Marea Britanie, a declarat: „Schimbările climatice nu vor deveni brusc periculoase la 1,5 grade C – ele sunt deja periculoase. Şi nu va fi sfârşitul jocului dacă trecem de două grade C, ceea ce s-ar putea să se întâmple”.

The Guardian a contactat fiecare autor principal sau editor al rapoartelor IPCC din 2018. Aproape jumătate au răspuns, 380 din 843. Rapoartele IPCC sunt evaluările standard ale schimbărilor climatice, aprobate de toate guvernele şi realizate de experţi în ştiinţe fizice şi sociale. Rezultatele arată că mulţi dintre cel mai bine informaţi oameni de pe planetă se aşteaptă ca haosul climatic să se desfăşoare în următoarele decenii.

Criza climatică provoacă deja daune profunde vieţii şi mijloacelor de trai din întreaga lume, cu o încălzire globală de numai 1,2 grade C (2,16 F) în medie în ultimii patru ani. Jesse Keenan, de la Universitatea Tulane din SUA, a declarat: „Acesta este doar începutul: puneţi-vă centurile de siguranţă”.

Nathalie Hilmi, de la Centrul Ştiinţific din Monaco, care se aşteaptă la o creştere de 3 grade C, a fost de acord: „Nu putem rămâne sub 1,5 grade C”.

Experţii au declarat că pregătirile masive pentru a proteja oamenii de cele mai grave dezastre climatice care vor urma sunt acum esenţiale. Leticia Cotrim da Cunha, de la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro, a declarat: „Sunt extrem de îngrijorată de costurile în vieţi omeneşti”.

Florin Piersic se află în stare gravă. Medicii spun că are septicemie

Florin Piersic se află în stare gravă, au transmis reprezentanții Spitalului Foișor din București, acolo unde actorul a fost transferat joi dimineață. Marele actor are septicemie, iar medicii spun că infecția pleacă de la proteza de genunchi, scrie digi24.ro.

„În cursul zilei de astăzi, 09.05.2024, domnul Florin Piersic a fost transferat la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular București. La momentul internării, pacientul, în vârstă de 88 ani, se prezintă cu o stare generală gravă în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi. Pacientul prezintă multiple patologii asociate, dintre care cea mai gravă este cea cardiacă. Vom efectua investigații de laborator și imagistice în urma cărora vom stabili conduita terapeutică”, transmit reprezentanții spitalului.

Florin Piersic a fost transferat, în această dimineaţă, de la Institutul Matei Balş la o clinică privată pentru o analiză complexă (PET CT), iar ulterior a ajuns la Spitalul Foişor.

Actorul are nevoie de o nouă operație pentru a i se scoate proteza de genunchi, operație „absolut necesară” pentru îndepărtarea sursei de infecţie, spun medicii. Intervenţia nu este lipsită de riscuri, precizează reprezentanţii Institutului ”Matei Balş” din București.

Septicemia, cunoscută și sub numele de sepsis, reprezintă o complicație care pune viața în pericol și care poate să apară atunci când bacteriile, dintr-o altă infecție, intră în fluxul sanguin și se răspândesc în tot organismul.

Previziuni înfricoșătoare ale lui Nostradamus pentru 2022: de la moartea lui Kim Jong-un la război în Europa și colapsul UE
Articolul anterior
#neformal colindați: Colindători surpriză la Unica.md!
Articolul următor