Preşedintele Maia Sandu s-a întâlnit cu părinţii femeii care a ajuns după gratii din cauza unui împrumut bancar

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu părinţii deţinutei Natalia Ursachi, femeia din Drochia, căreia i s-a refuzat graţierea.

Discuţia a vizat cererea de eliberare din penitenciar înainte de termen, mai precis hotărârea Comisiei pentru problemele graţierii persoanelor condamnate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei, în următoarele zile, Maia Sandu va discuta cu membrii Comisiei pentru a examina încă o dată subiectul.

Reamintim că Natalia Ursachi, mamă a cinci copii, este condamnată la şase ani de închisoare şi i s-a refuzat graţierea. Ea nu a restituit un credit bancar în valoare de 8 mii de euro, iar motivul invocat pentru refuzul graţierii este că nu a restituit banii aşa cu prevede legea pentru a beneficia de clemenţă.

sursa

Peste 60 de tone de carne de pui cu salmonella, descoperite la vânzare în mai multe magazine din România
Articolul anterior
Cele mai scumpe divorţuri din lumea celebrităţilor. Madonna şi Mel Gibson au plătit sume impresionante
Articolul următor