Recent, actorii Daniela Burlaca și Iurie Gologan au devenit nași. Mirele, actorul Viorel Cozma, un fost student de-al Danielei, și poeta Zina Bivol și-au ales ca nași oameni care nu doar să le dea un sfat în viață, dar și în ce-i privește cariera.
Cununia a avut loc într-o bisericuță mică din Corlăteni. Iar vorniceii, nașii și oastea mirilor au purtat haine populare. Pentru a apropia mai mult tradiția de perioada în care trăim, mirii au ales să poarte haine clasice, adică costum și respectiv rochie albă.
”Într-o lume în care toți tind spre modernizare, noi am optat pentru o cununie în stil rustic. Atât noi, cât și finii noștri, facem parte din categoria de oameni pentru care tradiția este mai mult decât un cuvânt sau o amintire. Mirii și-au dorit foarte mult să aibă buneii alături, care sunt un exemplu pentru ei, mergând braț la braț 60 de ani. Obiceiurile, ca și veșnicia, s-a născut la sat și acolo încă se mai păstrează toate ingredientele unei nunți, cu toate datinile din bătrâni. Atât părinții mirelui și ai miresei, cât și rudele au respectat absolute toate obiceiurile. Aceste lucruri, mărunte la prima vedere, îți trezesc emoții mult mai puternice și mai frumoase”, a spus Daniela Burlaca. Aceasta și-a ales pentru cununie straie națonale aduse din inima Bucovinei, de la Cernăuți.
Dacă la cununie nașii au revenit la origini, atunci la nunta propriu-zisă, dar și la ședința foto, Daniela Burlaca și Iurie Gologan au intrat în lumea modernă, nu fără a adapta hainele alese personalității lor.
Text: Natalia Bodiu
Foto: Nick Gorgan