Sute de persoane au păstrat luni un minut de reculegere în faţa unei clădiri a guvernului sârb, pentru a aduce un omagiu cadrelor medicale ucise de Covid-19 şi pentru a cere să se facă mai mult în vedere protejării lucrătorilor sanitari, relatează Reuters.
![](https://unica.md/wp-content/uploads/2021/02/106059294_c1affba2-f74b-41e7-9705-91d14a0458e5_40512500.jpg)
Participanţii la acest protest au depus trandafiri albi şi au aprins lumânări la intrarea în clădirea guvernului, transmite agerpres.ro.
Dintre cele 4.245 de persoane care au decedat în Serbia din cauza COVID-19, 105 sunt cadre medicale, conform datelor oficiale.
Uniunea medicilor şi farmaciştilor, care a organizat protestul, a constatat că numărul cadrelor medicale care au murit în urma COVID-19 în Serbia este mai mare faţă de alte ţări din regiune.
”Pentru o ţară mică precum Serbia, acesta este un număr uriaş de oameni pe care i-am pierdut din cauza proastei organizări”, afirmă un medic participant la protest, Ferenci Tot, specializat în boli respiratorii.
People hold flowers and pay their respects to medical workers who have died from the coronavirus disease (COVID-19), during a protest in Belgrade, Serbia, February 15, 2021. REUTERS/Marko Djurica A woman lays a flower and pays her respects to medical workers who have died from the coronavirus disease (COVID-19), during a protest in Belgrade, Serbia, February 15, 2021. REUTERS/Marko Djurica
Medicul sârb Dejan Zujovic, care a lucrat în ”zonele roşii” COVID-19 din capitala Belgrad, afirmă că echipamentele de protecţie insuficiente şi epuizarea personalului medical din cauza timpului îndelungat petrecut în spitale peste programul obişnuit sunt principalele cauze ale numărului ridicat de decese în rândul cadrelor medicale.