Revoltă militară în Rusia. Prigojin spune că este pregătit să moară pentru a „elibera poporul rus”

Liderul grupării Wagner a afirmat că se afla sâmbătă dimineaţa în cartierul general al armatei ruse din oraşul Rostov, un centru-cheie pentru asaltul Rusiei asupra Ucrainei, şi că a preluat controlul asupra unor situri militare, transmite AFP.

Prigojin

Prigojin vrea să înlăture conducerea Ministerului rus al Apărării și spune că este pregătit să meargă „până la capăt”.

„Suntem în cartierul general, este 07:30 dimineaţa” (04:30 GMT), a declarat Evgheni Prigojin într-o înregistrare video postată pe Telegram. ”Siturile militare din Rostov sunt sub control, inclusiv aerodromul”, a adăugat el, în timp ce bărbaţi în uniformă mergeau în spatele său.

El a dat asigurări că avioanele militare angajate în ofensiva din Ucraina „pleacă normal” de pe aerodrom pentru a îndeplini „sarcini de luptă”, afirmând că „nu există nicio problemă”.

„Principalul punct de comandă funcţionează normal”, a adăugat Prigojin, dând asigurări că „niciun ofiţer” desfăşurat acolo nu a fost suspendat din funcţie.

„Un mare număr de teritorii” cucerite în Ucraina „sunt pierdute” şi „mulţi soldaţi sunt ucişi”, a afirmat el, acuzând încă o dată armata rusă că nu spune adevărul privind situaţia de pe front.

Armata pierde „până la 1.000 de oameni pe zi”, printre care morţi, răniţi, dispăruţi sau cei care refuză să lupte, a mai spus el.

Prigojin a mai cerut în înregistrarea video ca ministrul apărării Serghei Şoigu şi şeful statului major Valeri Gherasimov să vină la el, în oraşul Rostov-pe-Don.

Într-o altă înregistrare video, postată de canalul de Telegram pro-Wagner ‘Razgruzka Wagnera’, el poate fi văzut stând între doi generali de rang înalt, dintre care unul este lt. gen. Vladimir Alekseev, care anterior a apărut şi el o înregistrare video în care îi cerea lui Prigojin să-şi reconsidere tentativa declarată de a-i înlătura pe liderii armatei.

„Am ajuns aici, vrem să-i vedem pe şeful statului major şi pe Şoigu. Dacă nu vin, vom bloca oraşul Rostov-pe-Don şi vom pleca spre Moscova”, a afirmat Evgheni Prigojin, potrivit Agerpres.

Evgheni Prigojin, liderul grupului paramilitar Wagner, a afirmat sâmbătă că a intrat în Rusia cu trupele sale cu scopul de a răsturna conducerea militară, spunând că este „gata să moară” împreună cu cei 25.000 de oameni ai săi pentru a „elibera poporul rus”.

Procuratura generală rusă a anunţat deschiderea unei anchete pentru „răzvrătire armată” împotriva lui Prigojin, care s-a revoltat după ce a acuzat armata că i-a bombardat oamenii. Autorităţile au înăsprit măsurile de securitate la Moscova şi în alte câteva regiuni din Rusia.

Această turnură dramatică a evenimentelor, cu multe detalii neclare, pare a fi cea mai mare criză internă cu care se confruntă preşedintele Vladimir Putin de când în februarie anul trecut a ordonat o invazie la scară largă a Ucrainei, numind-o „operaţiune militară specială”, comentează Reuters.

Ce au scos medicii din stomacul unei fetițe care și-a mâncat părul timp de mai mulți ani

Mia, o fetiță de șapte ani, a trecut printr-o operație de cinci ore pentru a i se extrage o minge de păr de 15 centimetri din stomac. În martie, Mia a fost transportată de urgență la spitalul din Newcastle, acuzând dureri abdominale severe și greață, informează BBC.

Medicii au descoperit că 80% din intestinul ei era blocat de o minge de păr, acumulată în urma obiceiului de a-și mesteca și mânca părul timp de cinci ani. Această afecțiune rară, cunoscută sub numele de Trichofagie sau Sindromul Rapunzel, afectează în principal adolescentele și poate fi cauzată de stres, anxietate sau căutarea de confort.

„Dacă nu ar fi intervenit când au făcut-o, ea nu ar mai fi aici”, a declarat mama Miei, precizând că anterior, medicii i-au spus să nu-și facă griji în legătură cu obiceiul fiicei sale de a-și mesteca părul.

Mia a explicat că mestecatul părului era un „lucru de confort”, însă mama copilei a descris vederea mingii de păr drept „oribilă”. Ea crede că această afecțiune este mai frecventă decât se crede și îndeamnă părinții să ia în serios obiceiul copiilor de a-și mesteca părul.

„Nu vreau ca nimeni altcineva să experimenteze prin ce am trecut noi ca familie”, a spus ea.

După operație, Mia s-a recuperat complet și s-a întors la școală. Ea le-a transmis un mesaj celorlalți copii: „Nu-ți mânca părul. S-ar putea să nu fii la fel de norocos ca mine și dacă o faci, îți va provoca multă durere”.

sursa

Vacanță ieftină în Grecia! Insula discretă care atrage tot mai mulți turiști, mai accesibilă decât Santorini. Imagini de poveste

Înainte de începerea sezonului estival, ofertele de vacanță pentru Grecia sunt la mare căutare. De cele mai multe ori, turiștii caută variante accesibile de cazare, însă țin cont și de serviciile puse la dispoziție de hoteluri. Insula Santorini este inclusă pe lista destinaților exclusiviste, având în vedere prețurile piperate ale unităților de cazare din zonă. O alternativă mai ieftină, însă la fel de impresionantă este insula Serifos, scrie evz.ro.

O destinație mai accesibilă decât Santorini sau Mykonos, Serifos este căutată mai ales de cei care fug de aglomerație. Insula oferă o gamă largă de experiențe pentru turiști, inclusiv pentru cei pasionați de istorie, precum și de secretele  Greciei antice. De altfel, turiștii vin un această regiune și în afara sezonului estival.

În această perioadă, temperaturile medii variază între 15-20 de grade Celsius, iar în timpul verii de situează între 25-30 de grade. În zilele toride, mercurul poate urca în termometre până la 35 de grade Celsius.

Destinația ideală pentru turiștii pasionați de istorie

Numele insulei este legat de numeroase legende. Localnici spun că Serifos a fost locuită de ciclopi. De altfel, în centrul acesteia se află peștera ciclopului Polifem, celebră prin mitul lui Ulise.

Satul Chora se află în inima insulei și  oferă o priveliște spectaculoasă asupra Golfului Livadi. Zona se aseamănă puternic cu Santorini. Casele mici și albe, străduțele înguste și însorite sau numeroasele lăcașuri de cult amintesc de această destinație faimoasă.

Tragedie în Capitală! Un tânăr s-a înecat în lacul de la Valea Morilor, în această seară

Un tânăr s-a înecat în lacul de pe teritoriul parcului Valea Morilor din Chișinău. Trupul neînsuflețit al victimei a fost recuperat din apă de salvatori în această seară. Informațiile au fost confirmate pentru NM de purtătoare de cuvânt a Poliției capitalei, Natalia Stati, scrie NM.md

Oamenii legii au fost alertați pe 21 mai, la ora 18:04, că un tânăr s-ar fi înecat în lacul din parcul Valea Morilor. La fața locului s-au deplasat toate serviciile specializate. În urma lucrărilor subacvatice efectuate de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, trupul neînsuflețit al tânărului a fost scos din apă.Toate circumstanțele se stabilesc.

Serviciul Vamal al Republicii Moldova, premiat la Campionatul European Antitabac din Cehia
Articolul anterior
Revoltă în Rusia! Comitetul antiterorist rus declară „regim de operaţiune antiteroristă la Moscova“
Articolul următor