Designerul Irina Madan părăsește Moldova. Vezi în ce țară se va stabili!

Chiar și cei mai patrioți cetățeni, care vor cu tot dinadinsul să se realizeze acasă și să facă lucruri frumoase în Moldova, până la urmă hotărăsc să plece acolo unde au șanse mai mari să fie apreciați la justa valoare. Designerul Irina Madan, care creează cele mai frumoase haine pictate manual, a decis să-și ia bilet într-o singură direcție.

separator

12473889_1741169392772707_4309956179310562678_o

„Acum 4 ani pictam colecția de licență pentru a absolvi Academia de Arte din Chișinău. Aveam ochii nedormiți, dar visători… Când mă întreba cineva ce vreau să fac mai departe, le răspundeam că vreau să rămân acasă, pentru că aici mă simt sufletește cel mai bine și asta îmi face creațiile mai colorate.
După mai multe încercări de realizare profesională acasă, rezultatul cărora nu a fost pe măsura așteptărilor mele, a venit în mod firesc dezamăgirea. Adeseori îmi ziceam ca să construiești totul de la zero într-o țară stăină este foarte complicat. Azi însă, țin în mână un bilet de avion într-o singură direcție. Și în prima mea valiză iau toate aceste creații cu o adevărată valoare emoțională pentru mine, în special pentru că au fost create acasă. <3

🎨 Hainele pictate vor fi disponibile în continuare la comandă în magazinul Etsy: https://www.etsy.com/shop/IrinaMADAN și vor fi livrate din America.”, a scris designerul pe pagina sa de facebook.

17630147_1919966088226369_7412880538939300706_n

De ce sărbătoresc catolicii şi ortodocşii Paştele pe aceeași dată în acest an?

În 2025, Paștele Ortodox și Paștele Catolic, la fel ca și Floriile, pică în aceeași zi. Ultima oară când ortodocșii și catolicii au sărbătorit Paștele în aceeași zi a fost în 2017.

Paștele ortodox și cel catolic se sărbătoresc, de obicei, în zile diferite din cauza diferențelor dintre calendarele pe care le folosesc cele două Biserici și a modalităților de calcul ale datei Paștelui.

De ce ortodocșii și catolicii serbează Paștele la date diferite, în general

În timp ce Biserica Catolică folosește calendarul gregorian, introdus în 1582 de Papa Grigore al XIII-lea, pentru a corecta erorile acumulate în calendarul iulian (folosit anterior), Biserica Ortodoxă se ghidează în continuare după calendarul iulian, mai bine spus după o variantă revizuită a acestuia, care este cu aproximativ 13 zile în urma calendarului gregorian.

Data Paștelui este stabilită în funcție de echinocțiul de primăvară ca fiind prima duminică după prima lună plină. În Biserica Catolică, echinocțiul de primăvară este fixat pe 21 martie (conform calendarului gregorian). În Biserica Ortodoxă, echinocțiul de primăvară este calculat tot pe 21 martie, dar conform calendarului iulian, ceea ce corespunde cu data de 3 aprilie în calendarul gregorian.

O altă diferență este că, în tradiția ortodoxă, Paștele nu poate fi sărbătorit înainte sau în același timp cu Paștele evreiesc (Pesah), în timp ce Biserica Catolică nu ține cont de această regulă.

Aceste discrepanțe duc la date diferite pentru Paștele catolic și cel ortodox, deși uneori, cele două sărbători pot coincide. Așa cum se va întâmpla acest an, în 2025.

Halterofilul Danu Secrieru a devenit vicecampion european

Performanță uluitoare a halterofilului moldovean Danu Secrieru. Sportivul de numai 17 ani a cucerit 3 medalii la Campionatele Europene de seniori, competiție ce se desfășoară la „Chișinău Arena” din capitala Republicii Moldova.

Danu Secrieru a concurat în categoria de greutate de până la 55 de kilograme. Sportivul originar din Ungheni s-a clasat pe locul 3 în primul concurs, la stilul „smuls”, cucerind medalia de bronz. Cel mai bun rezultat al său a fost 110 kilograme. Medalia de aur i-a revenit turcului Harun Algul, iar cea de argint a fost adjudecată de românul Cristian Marian Luca.

Danu a făcut senzație și în cel de-al doilea exercițiu, stilul „aruncat”. Moldoveanul a fost în cărți pentru a cuceri medalia de aur, însă nu a putut ține pasul cu bulgarul Angel Rusev. Cel mai bun rezultat a lui Secrieru a fost 135 de kilograme, iar Rusev a ridicat deasupra capului 141 de kilograme.

Pe locul 3 la stilul „aruncat” s-a clasat georgianul Ramini Șamilișvili. Cu un total de 245 de kilograme, Danu Secrieru s-a clasat pe locul 2 în clasamentul general. Campion european absolut a devenit Angel Rusev, care a totalizat 246 de kilograme. Podiumul a fost completat de Ramini Șamilișvili. Cei 5 medaliați au fost premiați de legendarul Tudor Casapu, campion olimpic în 1992 la Barcelona.

Danu Secrieru a avut rezultate senzaționale la nivel de juniori, iar acum a impresionat și la seniori.

16.600 de lei adunați la atelierul de lumânări organizat de CCF

13 femei s-au reunit la atelierul de lumânări decorative, organizat de Elena Băncilă și prietenele sale. Evenimentul a avut loc la Kasandruta, un spațiu cald și plin de lumină, și a fost susținut cu generozitate de Inga Taran, fondatoarea NICALIN decor.

Participantele au învățat să creeze lumânări decorative unice, într-un atelier în care fiecare gest de dăruire a contat, iar din energia și solidaritatea lor s-au adunat 16 600 de lei, sumă care va fi direcționată integral către CCF Moldova, pentru sprijinirea copiilor din familii aflate în dificultate.

„Am visat la acest moment și iată că s-a întâmplat. Fiecare lumânare creată azi a fost mai mult decât un obiect – a fost o rază de speranță. Mă emoționează profund să văd câtă bunătate există în jurul nostru când ne unim pentru o cauză frumoasă”, a declarat Elena Băncilă, inițiatoarea evenimentului.

Participantele au plecat nu doar cu câte o lumânare realizată de ele, ci și cu un sentiment profund de împlinire și recunoștință. Evenimentul a demonstrat, încă o dată, că atunci când femeile se unesc pentru o cauză, se pot aprinde adevărate flăcări de speranță.

Felicitări CCF pentru așa eveniment frumos!

Moldoveanul Nicon Caraman joacă rolul unui locotenent într-un lungmetraj filmat la Londra. Află în ce proiecte mai este implicat!
Articolul anterior
Astrologul Lucia Palii ne dezvăluie ce ne rezervă astrele în luna aprilie
Articolul următor
Close menu