Iliușa, despre “Romanticele Neudacinițele”

În cel mai recent episod al emisiunii ”The Duck Show”, Iliușa vorbește despre fetele care tot timpul vor s

separator
ă fie glamouroase și să se îmbrace ca și cum s-ar duce la nuntă, despre fetele care vor să le fie deschise ușile tot timpul, care așteaptă să le plătească băiatul tot ce consumă, să le ia doar cu mașina de acasă și să le cumpere flori… despre “Romanticele Neudacinițele”.

Președinția publică lista cadourilor primite de Maia Sandu în cadrul vizitelor oficiale

Cărți, tablouri, bijuterii și nu doar se regăsesc pe lista darurilor primite de președintele Maia Sandu în cadrul vizitelor oficiale. Lista a fost publicată de Aparatul Președintelui Republicii Moldova pe pagina presedinte.md.

În context, e vorba de cadouri protocolare admisibile, oferite în dar șefului statului în cadrul vizitelor sale oficiale sau vizitelor oficialilor străini în Republica Moldova.

Pe pagina web a instituției prezidențiale sunt prezentate cadourile oferite în trimestrul IV din anul 2022. Toate cadourile protocolare sunt înregistrate în Registrul de evidență a cadourilor admisibile și au fost trecute în proprietatea instituției prezidențiale.

Audiţiile live pentru selecţia naţională Eurovision vor avea loc astăzi

Audiţiile live pentru selecţia naţională Eurovision 2023 vor avea loc astăzi, cu începere de la ora 14.00. Audițiile vor fi transmise în direct la postul de televiziune Moldova 2, precum și pe site-ul oficial al competiției. Lista finaliștilor va fi anunțată într-o ediție specială LA Moldova 1, cu începere de la ora 19.30.

Din totalul de 60 de dosare înregistrate în cadrul Selecției Naționale Eurovision Song Contest 2023 au fost selectate 33 de piese. După descalificarea a două piese, în etapa audițiilor live vor fi audiate 31 de piese. Conform Regulamentului selecției naționale, primii zece concurenți care vor acumula cel mai mare punctaj în audițiile live vor concura în Finala Națională.

Cea de-a 67-a ediție a Eurovision se va desfășura în Liverpool, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Din cauza războiului declanșat de Rusia, Marea Britanie va organiza evenimentul în numele Ucrainei care a câștigat anul trecut concursul cu piesa „Stefania”.  Cele două semifinale vor fi transmise în direct, în datele de 9 și 11 mai, iar Marea Finală va avea loc în data de 13 mai.

Mesajul „We remember”, proiectat pe clădirea Parlamentului. Scopul acțiunii

Parlamentul s-a aliniat Campaniei „We remember”, lansată în contextul Săptămânii Internaționale de Comemorare a Holocaustului. Pe clădirea instituției parlamentare a fost proiectat mesajul „We remember”, la inițiativa Comunității Evreiești din Republica Moldova. O serie de imagini au apărut vineri seara, 27 ianuarie.

FOTO Pe clădirea Parlamentului a fost proiectat mesajul „We remember”. Ce înseamnă

În acest an, genericul campaniei „We remember” este „Învață din trecut, protejează viitorul”. Scopul acțiunii este de a promova memoria Holocaustului și a culturii toleranței în vederea combaterii rasismului, antisemitismului, xenofobiei și altor forme de intoleranță.

Parlamentul Republicii Moldova a condamnat Holocaustul în iulie 2014, adoptând o declarație politică de acceptare a Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului, prezidată de Elie Wiesel. Declarația politică mai condamnă orice tentative de ignorare și negare a Holocaustului și aduce un omagiu victimelor și supraviețuitorilor acestuia.

Anual, la 27 ianuarie este marcată Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Acest lucru a fost decis prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite, adoptată în 2005. În Republica Moldova, Ziua naţională de comemorare a victimelor Holocaustului este marcată anual din 2015, conform unei hotărâri aprobate de Parlament.

Povestea de dragoste a Iuliei Timoșenko: Un apel telefonic, făcut din greșeală, i-a schimbat viața!
Articolul anterior
Vezi la ce trebuie să fii atentă atunci când eşti în căutarea poşetei perfecte!
Articolul următor