Târgul de Crăciun din Sibiu, anulat oficial din cauza coronavirusului

Organizatorii Târgului de Crăciun din Sibiu au anunţat, luni, suspendarea evenimentului, din cauza numărului mare de infectări. Municipiul a ajuns la o incidenţă cumulată de 6,03 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile.

separator

”Ştim că vă aşteptaţi ca dintr-o zi într-alta să ne vedeţi instalând căsuţele în centrul oraşului, însă am luat decizia să suspendăm organizarea Târgului de Crăciun. Evoluţia pandemiei este îngrijorătoare, şi orice risc, cât de mic, trebuie eliminat. Ne-am fi dorit să organizăm evenimentul, să încercăm să salvăm ce se poate măcar din Crăciun în acest an ciudat, iar potrivit reglementărilor în vigoare puteam organiza evenimentul”, au transmis, luni, organizatorii Târgului de Crăciun, pe pagina de Facebook.

Aceştia au precizat că au decis să elimine orice risc, oricât de mic.

”Ne-am decis, însă, să eliminăm orice fel de risc, oricât de mic ar fi, în speranţa că ne putem aduce contribuţia la încetinirea creşterii numărului de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, ceva ce ar trebui să facem cu toţii, în această perioadă. Noi suntem pregătiţi să organizăm evenimentul, în cazul în care situaţia se va îmbunătăţi vom regândi această decizie, până atunci, aveţi grijă de voi”, au mai transmis organizatorii evenimentului.

Târgul a avut prima ediţie în anul 2007, anul Sibiului în calitate de Capitală Culturală Europeană.

Evenimentul se derula, pe parcursul mai multor săptămâni, în Piaţa Mare a oraşului, fiind punctul de atracţie al sărbătorilor de iarnă. Evenimentul este organizat de Asociaţia Events For Tourism şi cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

sursa

A fost deja topită! Pentru cine a donat David Popovici medalia de aur de la Mondiale

David Popovici, multiplu campion european şi mondial la nataţie, a donat copiilor bolnavi de cancer medalia de aur obţinută la Mondialele de la Budapesta în proba de 200 m liber masculin. Demersul său vine în susţinerea programului #SperanţaNuMoareDeCancer, lansat de MedLife, în cadrul căruia s-a alăturat în calitate de Ambasador al Speranţei, scrie News.ro.

Medalia de la Budapesta, din proba de 200 m liber, este primul titlu mondial în bazin olimpic pentru înotul masculin românesc. 

Medalia donată a fost topită şi este în curs de a lua forma a peste 100 de fundiţe aurii, simbol al luptei împotriva cancerului la copii. Acestea vor fi oferite copiilor care înving cancerul, David Popovici dorind ca fiecare copil să câştige această bătălie pe viitor.

Drumul către victorie, donarea şi topirea medaliei, precum şi argumentele care au stat în spatele acestui gest sunt surprinse într-un video emoţionant realizat de Studio Diud, cu sprijinul asociaţiei Dăruieşte Viaţă.  “Am ales să donez o medalie de suflet, foarte importantă pentru mine, către cei care au mai mare nevoie de ea, pentru ca speranţa să meargă mai departe.

Adevărul este că, de departe, cel mai important campionat este campionatul vieţii, menţinerea sănătăţii. Copiii diagnosticaţi cu cancer au nevoie de susţinerea noastră. Talentele pe care le au, ambiţiile lor pentru viitor, dar mai ales temeritatea de care sunt nevoiţi să dea dovadă în lupta cu această boală fac din ei nişte oameni extraordinari.

Pentru a fi cât mai mulţi cei care ajută aceşti copii, vă invit pe voi toţi să donaţi puţin din timpul vostru pentru a da un share programului #SperantaNuMoareDeCancer, astfel încât să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie. Credeţi-mă, fiecare dintre voi contează, fiecare share contează, fiecare copil contează, iar un gest normal din partea voastră poate însemna o şansă mare de supravieţuire pentru aceşti copii”, a declarat David Popovici.

”În fiecare zi un copil din România este diagnosticat cu cancer. În fiecare zi o familie din România intră în bătălie cu această nemiloasă boală. Din păcate, nu putem lupta noi cu această boală, însă putem oferi puţin din timpul nostru pentru a face mai cunoscut programul #SperantaNuMoareDeCancer, un program gratuit de testare genetică lansat de MedLife pentru copiii recent diagnosticati cu cancer în vederea îmbunătăţirii succesului terapeutic.

David este un exemplu pentru noi în atât de multe privinţe, iar lecţia generozităţii este încă ceva valoros din care avem de învăţat. Mulţumim, David, din inimă pentru gestul tău menit să aducă speranţă acolo unde este mai mare nevoie de ea! Mulţumim şi vouă, tuturor, pentru sprijinul acordat în a face cunoscut acest program. Împreună putem face diferenţa”, a declarat Ina Ilie, Director de Comunicare în cadrul MedLife Group.

Premieră în Republica Moldova! Serviciul de asigurare a bagajului, disponibil la Zbor.md


Dacă vă place să călătoriți și să explorați lumea, atunci sunteți conștient de cât de important este să vă asigurați că bagajul dvs. este protejat în timpul călătoriei. În caz contrar, puteți fi pus într-o situație neplăcută atunci când ajungeți la destinație și descoperiți că bagajul dvs. a fost pierdut sau deteriorat. În această situație, compania Zbor.md vine în ajutor cu serviciul de asigurare a bagajului.

Compania Zbor.md este o agenție de bilete de avion care se străduiește să ofere cele mai bune servicii clienților săi. De aceea, noi vă punem la dispoziție opțiunea de asigurare a bagajului, care vă protejează în cazul pierderii și furtului bagajului dvs. În plus, acest serviciu este disponibil la un preț accesibil de doar 1,99 euro și vă poate oferi o protecție de până la 1450 de euro.

Pentru a vă asigura bagajul, tot ce trebuie să faceți este să selectați opțiunea de asigurare a bagajului în timpul procesului de rezervare a biletului de avion pe site-ul Zbor.md. În acest fel, puteți călători fără griji, știind că bagajul dvs. este protejat.

Este important să subliniem că Zbor.md este unica agenție de bilete de avion care oferă acest serviciu. Astfel, puteți fi sigur că sunteți protejat în cel mai bun mod posibil și că puteți călători fără nicio grijă.

Zbor.md are o echipă de profesioniști care lucrează din greu pentru a vă oferi cele mai bune servicii și pentru a vă asigura o experiență de călătorie plăcută și fără griji. Ei sunt mereu disponibili să răspundă întrebărilor și să vă ajute în cazul apariției unor probleme.

Serviciul de asigurare a bagajului oferit de Zbor.md este unul dintre cele mai bune servicii pe care le puteți obține pentru călătoriile dvs. Cu noi puteți fi sigur că sunteți în mâini bune și că veți avea o experiență de călătorie plăcută și fără griji.

Adolescenta de 14 ani înecată cu un jeleu la școală a murit

Adolescenta din județul Cluj, România, care se înecase cu un jeleu la școală, a murit marți, după aproape o săptămână de stat în spital. Eleva era internată la Terapie Intensivă în comă profundă și era susținută în viață doar de aparate. Polițiștii vor deschide dosar penal pentru a se afla cine se face vinovat pentru tragedie, anunță Gherla Info citat de digi24.ro.

Copila de 14 ani din comuna Geaca, județul Cluj, se afla internată la Spitalul pentru Copii din Cluj-Napoca încă de miercurea trecută. A fost dusă cu elicopterul SMURD, după ce s-a înecat cu un jeleu la școală. Fata a stat jumătate de oră fără oxigen, până au ajuns medicii de la Gherla, pentru că profesorii și colegii nu au știut cum să facă manevrele de resuscitare care ar fi putut să o salveze.

Eleva mânca un jeleu când s-a înecat, a rămas fără aer, și-a pierdut cunoștința și s-a prăbușit pe bancă.

„Practic, jeleul s-a lipit de trahee. Doar cu laringoscopul putea fi vizualizat. Manevra Heimlich, executată corect, ar fi putut fi salvatoare!” spunea, imediat după incident, medicul Corina Dumitru. Cazul a stârnit revoltă în spațiul public, iar Ministrul Educației a transmis că vor fi introduse în școli cursuri de prim ajutor. Întrucât moartea tinerei a survenit ca urmare a unui traumatism, cazul va fi preluat de Poliție, anunță jurnaliștii de la Gherla Info.

Un copil de 14 ani a fost bătut și jefuit pe o stradă din Capitală
Articolul anterior
Coronavirus: Franța introduce teste rapide de screening pe aeroporturi începând cu 7 noiembrie
Articolul următor