Ți se frânge inima! Povestea tristă a trei frați abandonați de mama lor într-un centru de plasament din Capitală

Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului a lansat un ciclu de istorii despre copiii aflați în plasament, care așteaptă să fie adoptați. Povestioarele sunt de-a dreptul zguduitoare.

Zilele trecute, DGPDC a prezentat povestea tristă a trei frați abandonați de cea care le-a dat viață într-un centru de plasament din Capitală. Și mai dureros este faptul că aceștia sunt micuți de tot și au rămas singuri pe lume tocmai în momentele când trebuie învățați cele mai elementare lucruri, iar fără ajutorul adulților nu se descurcă nici măcar la masă. Cel mai mare, un băiețel, are doar 5 ani, iar cele două fetițe au abia 3 și 2 anișori.

În prezent, micuții sunt în grija Centrului de plasament și reabilitare a copiilor de vârstă fragedă din Chișinău, unde se bucură de toată grija și afecțiunea celor de acolo. Chiar și specialiștii din acest centru sunt profund emoționați de cazul celor trei frați, când zilnic se uită în ochii lor. ”Ți se frânge inima”, spun cei în grija cărora sunt acum micuții.

Cei trei, împreună cu mama lor au fost plasați în Serviciul maternal, întrucât mama lor nu avea loc stabil de trai și era în imposibilitatea de a le oferi cele necesare micuților. În octombrie 2021, mama lor, din motive necunoscute, a abandonat copiii părăsind centrul. Astfel, micuții au ajuns în grija Centrului de plasament și reabilitare a copiilor de vârstă fragedă din Chișinău.

Ținând cont de vârsta celor trei micuți și de faptul că aceștia necesită un viitor asigurat, specialiștii DGPDC recomandă adopția.

”La fel ca toți ceilalți, merită și ei un viitor mai sigur, iar dacă v-a sensibilizat povestea celor trei frați, gândiți-vă că ați putea fi chiar voi FAMILIA lor.”, anunță responsabilii din cadrul Direcției municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului.

În interesul superior al copiilor, informațiile cu caracter personal al acestora nu au fost divulgate.

Cei interesați de acest caz pot telefon la Direcția Îngrijire Alternativă și Adopție din cadul DGPDC, la numărul de telefon 22-21-26-48.

La data de 1 noiembrie curent, în evidența copiilor cu statut adoptabil din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului se aflau

  • 16 cupluri de frați: 2 câte 4 copii, 5 câte 3 copii și 9 câte 2 copii – 41 copii,
  • cu statut adoptabil – 7 copii,
  • 15 copii cu nevoi speciale cu statut adoptabil.

Ce au scos medicii din stomacul unei fetițe care și-a mâncat părul timp de mai mulți ani

Mia, o fetiță de șapte ani, a trecut printr-o operație de cinci ore pentru a i se extrage o minge de păr de 15 centimetri din stomac. În martie, Mia a fost transportată de urgență la spitalul din Newcastle, acuzând dureri abdominale severe și greață, informează BBC.

Medicii au descoperit că 80% din intestinul ei era blocat de o minge de păr, acumulată în urma obiceiului de a-și mesteca și mânca părul timp de cinci ani. Această afecțiune rară, cunoscută sub numele de Trichofagie sau Sindromul Rapunzel, afectează în principal adolescentele și poate fi cauzată de stres, anxietate sau căutarea de confort.

„Dacă nu ar fi intervenit când au făcut-o, ea nu ar mai fi aici”, a declarat mama Miei, precizând că anterior, medicii i-au spus să nu-și facă griji în legătură cu obiceiul fiicei sale de a-și mesteca părul.

Mia a explicat că mestecatul părului era un „lucru de confort”, însă mama copilei a descris vederea mingii de păr drept „oribilă”. Ea crede că această afecțiune este mai frecventă decât se crede și îndeamnă părinții să ia în serios obiceiul copiilor de a-și mesteca părul.

„Nu vreau ca nimeni altcineva să experimenteze prin ce am trecut noi ca familie”, a spus ea.

După operație, Mia s-a recuperat complet și s-a întors la școală. Ea le-a transmis un mesaj celorlalți copii: „Nu-ți mânca părul. S-ar putea să nu fii la fel de norocos ca mine și dacă o faci, îți va provoca multă durere”.

sursa

Vacanță ieftină în Grecia! Insula discretă care atrage tot mai mulți turiști, mai accesibilă decât Santorini. Imagini de poveste

Înainte de începerea sezonului estival, ofertele de vacanță pentru Grecia sunt la mare căutare. De cele mai multe ori, turiștii caută variante accesibile de cazare, însă țin cont și de serviciile puse la dispoziție de hoteluri. Insula Santorini este inclusă pe lista destinaților exclusiviste, având în vedere prețurile piperate ale unităților de cazare din zonă. O alternativă mai ieftină, însă la fel de impresionantă este insula Serifos, scrie evz.ro.

O destinație mai accesibilă decât Santorini sau Mykonos, Serifos este căutată mai ales de cei care fug de aglomerație. Insula oferă o gamă largă de experiențe pentru turiști, inclusiv pentru cei pasionați de istorie, precum și de secretele  Greciei antice. De altfel, turiștii vin un această regiune și în afara sezonului estival.

În această perioadă, temperaturile medii variază între 15-20 de grade Celsius, iar în timpul verii de situează între 25-30 de grade. În zilele toride, mercurul poate urca în termometre până la 35 de grade Celsius.

Destinația ideală pentru turiștii pasionați de istorie

Numele insulei este legat de numeroase legende. Localnici spun că Serifos a fost locuită de ciclopi. De altfel, în centrul acesteia se află peștera ciclopului Polifem, celebră prin mitul lui Ulise.

Satul Chora se află în inima insulei și  oferă o priveliște spectaculoasă asupra Golfului Livadi. Zona se aseamănă puternic cu Santorini. Casele mici și albe, străduțele înguste și însorite sau numeroasele lăcașuri de cult amintesc de această destinație faimoasă.

Tragedie în Capitală! Un tânăr s-a înecat în lacul de la Valea Morilor, în această seară

Un tânăr s-a înecat în lacul de pe teritoriul parcului Valea Morilor din Chișinău. Trupul neînsuflețit al victimei a fost recuperat din apă de salvatori în această seară. Informațiile au fost confirmate pentru NM de purtătoare de cuvânt a Poliției capitalei, Natalia Stati, scrie NM.md

Oamenii legii au fost alertați pe 21 mai, la ora 18:04, că un tânăr s-ar fi înecat în lacul din parcul Valea Morilor. La fața locului s-au deplasat toate serviciile specializate. În urma lucrărilor subacvatice efectuate de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, trupul neînsuflețit al tânărului a fost scos din apă.Toate circumstanțele se stabilesc.

Rusia se pregătește să recunoască independența regiunii transnistrene
Articolul anterior
CC a declarat inadmisibilă cererea Comisiei pentru Situații Excepționale de a exclude PP Șansă din alegeri. ”Vom cere anularea rezultatelor!”
Articolul următor