Un bărbat a luat ostatici 12 oameni într-o bancă din Georgia. Atacatorul a cerut două milioane de dolari și drapelul Rusiei

Un bărbat înarmat a luat marţi ostatici 12 oameni într-o bancă din centrul Georgiei, cerând să primească o importantă sumă de bani, au anunţat autorităţile acestei ţări din Caucaz, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne georgian, suspectul s-a baricadat într-o agenţie a Băncii Georgiei din Kutaisi, oraş de circa 150.000 de locuitori.

„Pentru moment, există 12 ostatici în clădire”, a anunţat ministerul într-un comunicat.

Poliţia a fost desfăşurată la faţa locului şi a fost declanşată o anchetă pentru „act terorist, luare de ostatici şi port de armă”, potrivit aceleiaşi surse.

Televiziunea independentă Mtavari TV a difuzat o înregistrare video făcută de unul dintre ostatici cu telefonul său, în care par să se vadă două încărcături explozive la uşa de la intrare.

Bărbatul care ţine oameni ostatici „a declarat că acestea sunt bombe ce vor exploda dacă uşa va fi deschisă”, a precizat această persoană.

Într-o altă înregistrare video, se poate vedea un bărbat înarmat, în ţinută militară şi cu mască, în interiorul băncii. O voce de femeie spune: „El cere două milioane de dolari în următoarele trei ore. Are o grenadă şi aici sunt bombe ce vor exploda”.

În octombrie 2020, un bărbat înarmat a luat ostatici 43 de persoane într-o agenţie a Băncii Georgiei din oraşul Zugdidi, în vestul ţării. El a eliberat toţi ostaticii, plecând cu o sumă necunoscută de bani, fără a mai fi găsit vreodată.

Tragedie în Capitală! Un tânăr s-a înecat în lacul de la Valea Morilor, în această seară

Un tânăr s-a înecat în lacul de pe teritoriul parcului Valea Morilor din Chișinău. Trupul neînsuflețit al victimei a fost recuperat din apă de salvatori în această seară. Informațiile au fost confirmate pentru NM de purtătoare de cuvânt a Poliției capitalei, Natalia Stati, scrie NM.md

Oamenii legii au fost alertați pe 21 mai, la ora 18:04, că un tânăr s-ar fi înecat în lacul din parcul Valea Morilor. La fața locului s-au deplasat toate serviciile specializate. În urma lucrărilor subacvatice efectuate de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, trupul neînsuflețit al tânărului a fost scos din apă.Toate circumstanțele se stabilesc.

Un nou val de praf din Sahara ajunge în regiunea noastră! Va ajunge tot mai des la noi

Din nordul Africii vor ajunge în România în seara zilei de marți, dar și miercuri, mase de aer ce aduc și praf saharian, anunță ANM. Ca urmare a ploilor prognozate în România, în următoarele 48 de ore, depunerile de praf vor putea fi observate în mai multe zone din țară, scrie presa română.

Un episod intens de praf din Sahara a putut fi observat în România în 24 aprilie.

În perioada 21 – 22 mai circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, peste sud-estul Europei.

În seara zilei de marți (21 mai) și în cursul nopții de marți spre miercuri (21/22 mai) această masă de aer va fi prezentă și deasupra României, în special peste regiunile vestice și sud-vestice, în timp ce miercuri (22 mai) va mai fi prezentă peste nord-vestul, centrul și sudul României.

Ca urmare a ploilor prognozate în țara noastră, în următoarele 48 de ore, depunerile de praf vor putea fi observate în zonele și în intervalele menționate mai sus.

Praful ajunge tot mai des pe la noi

Datele colectate de serviciul Copernicus privind schimbările climatice al UE arată că în ultimele luni au fost multe episoade în care masele de aer din nordul Africii au adus cantități de praf din Sahara.

În general în anotimpul rece erau mai rare aceste transporturi din nordul Africii, însă iarna 2023-2024 a fost ieșită din comun din multe puncte de vedere. Seceta din zona Mediteranei și din Maghreb – dar și schimbările intervenite în caracteristicile circulației maselor de aer – par să fi contribuit la o tot mai intensa prezență a nisipului saharian în Europa.

”O seară în parc”! Concert uimitor, de care avem cu toții nevoie! Pe 6 iunie, la Teatrul Verde

Muzica ne unește, ne alină sufletele și ne oferă acea stare de armonie, de care avem cu toții nevoie. Din acest motiv, grandiosul concert ”O seară în parc” din acest an este mult mai așteptat și cu o semnificație extrem de profundă. 

La mijloc de vară, îți dăm din nou întâlnire în inima Chișinăului, la a 6-a ediție, a celui mai mare concert de muzică simfonică din țară.

Vom petrece împreună momente de vis, ghidați de notele muzicale ale celor mai frumoase și selecte piese. 

Pe scenă vor răsuna vocile unor artiști remarcabili, de talie internațională, precum:  

– Eugen DOGA

– Monica Anghel

– Paula Seling

– Mariana Bulicanu

– Bogdan Mihai

– Alin Stoica

– Iana Novac

– Natalia Barbu

– Cătălin Josan

– Dumitru Mâțu

– Cristina Scarlat

– Lilia Istrati

Soliștii vor fi acompaniați de Orchestra Extinsă a Teatrului Național de Operă și Balet, dirijor Dumitru Cârciumaru.

Te așteptăm pe 6 iulie, începând cu ora 19:30 la Teatrul Verde (renovat), să te bucuri de „O seară în parc” absolut magnifică.

Cumpără bilete AICI!

Vezi cum a fost ”OSP 2018”, ”OSP 2019”, ”OSP 2021”, ”OSP 2022”, ”OSP 2023

Organizator: iTicket

Parteneri Generali: Mastercard|maib

Parteneri: Primăria Municipiului ChișinăuCastel Mimi

Parteneri Media: TV8, KissFM

Prețuri:

Sector A – 490 lei

Sector B – 390 lei
Sector B ”Family” (2 adulți + 3 copii până la 12 ani) – 790 lei

Sector C – 290 lei

*Copiii până la 5 ani intră gratuit. Loc pe scaun nu este inclus.

**Pensionarii au 30% reducere la procurarea biletului în oficiul iTicket (str. Vl. Parcalab 27) (la prezentarea carnetului de pensionar cu prezenta posesorului de carnet – obligatorie, biletul cu reducere este pentru Sectorul B sau C). Reducerea este valabilă până la 3 iulie.

***Accesul va fi permis începând cu ora 17:30.

Un bărbat primit în cont 6 milioane de euro în loc de 60.000. Banca și-a dat seama abia după câteva luni
Articolul anterior
Țeapă imobiliară! Cum a pierdut Andreea Bălan 90.000 de euro după ce a vrut să cumpere un apartament într-un bloc turn
Articolul următor